Sally - Volumul 1: O nouă viață

Capitolul 9: „Everything that kills me makes me feel alive"

Ce mă fac? Cum cânt în fața profesorilor? E ca și cum ai cânta în fața unui juriu! Ori unde eu n-am cântat nici în fața părinților! Ok... încep să mă panichez. Merg doi-trei pași la stânga, apoi la dreapta, mereu fac asta când sunt stresată. O să fac o gaură în podea!

- OK, poți să te calmezi un pic! Diego își pune mâinile pe umerii mei și mă oprește. Altfel o să dai gaură în podea.

Ridic o sprânceană pentru un moment fiindcă la asta mă gândeam și eu.

- Bine... acum respiră adânc și spune-mi mai rar. N-ai cântat niciodată în fața cuiva?

- Nu. spun scurt și direct.

- OK... deci ai trac.

- Prin definiție, da, dar, defapt, nu chiar...

- ...

Se uită ciudat la mine. Cred că l-am derutat. Într-un final spune:

- Stai, ce? Cum vine asta?

- Păi, am trac doar de cântat, nu și de dansat.

- Deci nu ai trac...

- Cam așa ceva. Doar că nu pot să cânt în fața cuiva.

- Dar să dansezi poți?

E în ceață total.

- Da.

- Tot nu înțeleg.

Inspir adânc, și spun:

- Când eram mai mică am făcut cursuri de dans, iar eu și colegii mei eram ca o trupă, cu profesoara, instructoarea, sau cum vrei să-i zici. Mergeam la evenimente, organizam spectacole și tot felul de chestii din astea. Cu alte cuvinte, dansam mereu în fața oricui. N-am mai dansat solo, ci doar în grup, dar nu cred că e așa de greu având în vedere că nu trebuie să îți faci griji din cauza sincronului sau altor din astea, însă cu cântatul e diferit. Oricând poți falsa sau să uiți versurile sau cine știe ce, și cum nu am mai cântat niciodată în fața cuiva, nu am o părere din exterior. Adică nu cred că aș cânta rău, dar dacă profesorilor nu o să le placă, o să fiu nevoită să plec din școală. ÎNȚELEGI?!

Clipește des și se uită la mine. A rămas puțin perplex. Scutură un pic capul, își dă cu mâna prin păr, apoi zice:

- Ok... ți-aaam zis să vorbești mai rar?

- Ooo... scuze. Așa fac când am emoții. apoi pun zâmbetul ăla al meu crispat.

- Ba nu. Așa face mereu. apare Bella care își pune cotul pe umărul meu. N-o asculta. îi spune ea lui Diego. Cântă bine, doar că problema ei cea mare e că nu spune nimănui.

Îmi dau ochii peste cap. Bella continuă:

- Problema ei este timiditatea... Heeey! Ce-ar fi s-o ajuți tu cu asta. spune și îl împinge pe Diego mai aproape de mine, apoi pleacă.

Îi arunc Bellei o privire fulgerătoare... dar hey! Nu-i chiar o idee rea.

- Măi, nu e o idee așa rea. zic și scot din buzunar un carnețel - din care rup o foaie - și un pix. Asta e adresa mea, ne vedem la 6. continui dându-i hârtia.

- Stai, ce?

- Mă gândeam inițial să-i cer Bellei ajutorul, dar ea pare ocupată. apoi mă uit la Bella care stă de vorbă cu Harry. Totuși mi-a dat o idee. Adică, de ce nu? Bine înțeles, dacă vrei și tu.

Ce? Nu e ciudat! Suntem prieteni acum.

- Da, sigur. Deci azi la 6?

- Da.