Sally - Volumul 1: O nouă viață

Capitolul 5

SALLY

Sunt în continuare pierdută în ochii săi, iar el încă așteaptă răspunsul meu. Inima parcă ar vrea să mi-o ia la fugă în timp ce mintea mea protestează: nu! Evident că răspunsul e tot nu, însă gura refuză să mi se deschidă... Oare mai respir? Oare mi s-au blocat și plămânii, nu numai cuvintele în gât? Iar băiatul ăsta îmi ia tot aerul...

Melodia lentă se termină, o alta începând și schimbând atmosfera. Energia noului cântec mă trezește la realitate și îmi permite să întrerup contactul vizual și să-l împing pe Don Juan mai departe de mine.

Înainte să apuc să fac stânga-mprejur, vocea lui se aude:

- Deci?

Privirea lui e aceeași, pătrunzătoare și... Nu știu, care îți dă fiori. Felul ăsta de a se uita la mine mă face să vreau să-mi petrec cât mai puțin timp posibil în preajma sa.

- Eu plec. spun și mă îndepărtez cu pași mici.

- Unde? întreabă, înclinându-și capul.

- Nu te interesează! mă încrunt.

- Hm. Ba eu cred că da.

Îmi dau ochii peste cap.

- Pa, Enrique!

Îi întorc spatele și mă îndrept către masa pe care mi-am lăsat geanta, nu înainte de a îl auzi spunând:

- O, haide! Asta n-a fost nici măcar pe-aproape!

Surâd satisfăcută. Normal că îi știu numele, dar nu vreau să creadă că-mi pasă de existența lui îndeajuns de mult încât să i-l rețin. I s-ar urca la cap. În plus, chiar sper să nu-l mai văd vreodată.

***

Un zgomot deranjant mă trezește. Îh... Prima zi de școală...

Tot ce sper e să nu-l văd pe băiatul ăla prin liceu. Ultimul lucru de care am nevoie e să fiu asociată cu unul ca el. Și așa sunt mari șansele să trec drept fata nouă și ciudata. Minunat...

Fir-ar! Șapte și jumătate?! Când s-a făcut atât? De cât timp mă uit pe pereți?

Mă îmbrac repede, îmi iau ghiozdanul și niște bani, sar peste micul-dejun și fug direct la mașina mătușii, așezându-mă în spate, lângă Bella.

- Ce ți s-a întâmplat? întreabă sora mea.

- Nu m-am trezit la timp. mint eu.

Doar nu era să zic: A, păi, știi, m-am trezit chiar devreme, dar mi-am pierdut timpul gândindu-mă la idiotul de aseară și la cum să fac să nu-l mai văd în viața mea.

Mătușa ne lasă în parcarea școlii și imediat ce coborâm Bella începe să-și cotrobăie prin ghiozdan

- Ce e? o întreb.

- Super primă zi de școală. oftează. Cred că mi-am uitat telefonul în mașină. Și June a plecat. Genial...

Eu îmi scot telefonul și i-l întind.

- Sun-o de pe al meu. Nu poate să fi ajuns prea departe.

Bella încuviințează și îmi spune să merg înainte și să o aștept la intrarea în liceu. Fac întocmai, apoi încep să-mi omor plictiseala analizând școala. Coridorul principal e lung, iar la capătul lui e sala în care s-a ținut ieri balul. Pe fiecare ușă pe care o văd scrie câte ceva, dar tot cred că voi avea nevoie de o hartă ca să-mi găsesc clasa, având în vedere ramificațiile holului și scările ce duc una la subsol, alta la etaj.