Save Me

Chapter 38

*Byeol*

-Byeol, hei!Trezește-te!

Îmi deschid rapid ochii și mă uit prin camera.Din cauza mișcării bruște capul îmi pulsa și o ușoară amețeala și-a făcut simțită prezenta.

-Ce vrei?întreb somnoroasa și mă ridic din pat.
-O sa te scot de aici.Acum!
-SungJin?Ce cauți în camera mea?
-Nu avem timp de întrebări stupide! Haide!

Nu am apucat sa mai scot nici un cuvânt căci am fost trasa pe geam.
-Sari pe primul acoperiş!m-a îndemnat.
-Ești nebun?spun în șoaptă.Sunt aproape 3 metri pana jos!
-Dacă nu sari te voi împinge.
Am înjurat în șoaptă și am sărit.Am căzut în fund și mi-am auzit piciorul trosnind,însă nu m-am oprit pana nu am ajuns la poarta care ducea spre libertate.L-am așteptat pe SungJin apoi am apăsat le clanță.Alarma a pornit.
-Fugi!striga SungJin în urma mea.
Am auzit matahalele ieșind din casa și am accelerat.Uitasem ce e aia durere.Stiam doar ca trebuie sa alerg și nimic mai mult.
"Oare aici sa fie sfârșitul?"mă întreb.Insa am gândit prea repede, căci sunetele emise de pistoale se auzeau cu ecou în urma noastră.
Nu or sa mă prindă.Nu au cum.
Un țipat scurt se aude în urma mea.
-SungJin!tip și mă întorc.
-Continua sa fugi!spune el schimonosindu-se de durere.
-Nu plec fără tine!

Știam ce eram pe cale sa fac.Nu puteam sa plec fără el.El m-a ajutat.El mi-a fost alături.
M-am oprit în loc și m-am uitat la el.
-Byeol ce faci?!Fugi!țipă el exasperat.
-Nu merg nicăieri fără tine.
-Am spus sa fugi!Du-te!E singura șansă.
-Nu pot sa o fac.Imi pare rău SungJin.Spun și cad în genunchi în fata lui,așteptând ca bodyguarzii sa ne duca înapoi în casa.

*Yoongi*

Eram din ce în ce mai nervos.Fara sa îmi dau seama am început sa trântesc tot ce era prin camera.Lacrimile îmi încețoșau privirea, însă nu aveam de gând sa le las sa cada.Sunt un prost.Un mare prost.
-Cum am putut sa o las sa plece?țip și dau cu piciorul în noptiera patului,tot ce se afla pe ea căzând cu zgomot.
M-am așezat pe pat și mi-am pus capul intre palme.Un oftat puternic imi părăsește buzele uscate.

Ușă camerei mele se trântește cu putere.
-Yoongi!Yoongi, ce s-a întâmplat?întreabă Haneul speriata.
Îmi ridic privirea,clipind rapid pentru a alunga lacrimile.Nu mai pot rezista mult timp.
-Am devenit un obsedat!țip și dau drumul lacrimilor.

Haneul se apropie ușor de mine,punându-se în genunchi în fata mea.
-Tuturor ne este dor de ea.
-Voi nu înțelegeți prin ce trec!urlu.Ce simțiți voi?"Oh vai, mi-a  plecat surioara", "Saraca Byeol, oare e bine?", le imit eu spusele cu o voce scârbită și cu lacrimi amare pe obraji.
-Crezi ca ești singurul care suferă și care o cauta?țipă Haneul la rândul ei.Crezi ca ești singurul care plânge noaptea?Crezi ca noua nu ne e dor de ea?
-Ei bine nu te-am văzut să faci vreun efort pentru a o găsi!spun eu rece.Byeol e singura persoana care mi-a rămas alături inafara băieților.E singura fata pe care am putut sa o iubesc cu adevărat.

Haneul și-a deschis gura,vrând sa vorbească,însă a închis-o rapid și s-a uitat cu ura la mine.Mi-am dat seama ca am facut-o sa se simtă oarecum prost.
-Aș fi putut sa iți fiu alături dacă m-ai fi lăsat.Imi pare rău că nu iti pot fi alături așa cum o face Byeol,spune ea pe un ton tremurând,cu lacrimi în colțurile ochilor.As fi vrut sa descopăr ce este un spatele privirii tale reci și a fetei fără emoție.
Se ridica de jos și închide ușa în urma ei,lăsându-mă confuz pe pat.

Mi-am strâns buzele într-o linie dreapta și am privit pe geam,la soarele ce stătea sa răsară.Inconstient am început sa plâng, înconjurat de dezastrul aflat în camera ce era cândva "a noastra".

*Byeol*

O bătaie scurta în ușă mă face sa tresar.
-Intră!spun pe o voce posomorâtă, lipsita de viața.
-Byeol,suntem chemați la subsol,spune JaeHoon stand lângă ușa.
-Bine.Spun și mă ridic din parc.
-Apropo, stii cumva unde este SungJin?întreabă el,la fel de abătut ca și mine.
-După ce a fost împușcat în picior și ridicat de umflații aia, nu am mai auzit nimic de el.

Am luat cele doua pumnale din sertar,pregătindu-ma pentru tot ce avea sa urmeze,apoi am coborât la subsol.
Song ne aștepta stand pe un scaun,înconjurat de LeeHyun,RaeBin și restul matahaleor lui.
-Unde e SungJin?intreabă curios LeeHyun.
-Exact despre asta voiam sa vorbim,dragii mei copii. Despre trădare. Spune și se uita fix la mine,zâmbind diabloic.I-am întors zâmbetul și am continuat sa mă uit la el fără pic de remușcări.

Barbatul ce obișnuia acum mult timp sa îmi fie tata a făcut un semn din cap și a primit o cutie neagra,dintr-un metal lucios, nu prea mare.M-am uitat curioasa prin jur, însă tot ceea ce puteam sa văd erau fetele neplăcut surprinse ale băieților.
Song a pus cutia pe jos, în fata lui JaeHoon, apoi s-a așezat satisfăcut pe scaun.
A făcut un semn, și, numaidecât, JaeHoon a căzut în genunchi în fata cutiei.Desi nu avea balamale sau încuietori vizibile, i-a ridicat numaidecât  capacul și a dat la o parte placa frontală, evident familiarizat cu astfel de mecanisme.
M-am uitat înmărmurită la ceea ce se afla în cutie.
Era capul lui SungJin.
Cu greu m-am stăpânit sa nu vomit la vederea acelei grozavii.
Iar calvarul meu nu se terminase, deoarece capul era încă viu.Era susținut de o masa încâlcită de țesuturi fibroase,ce semănau cu rădăcini ori licheni, iar fața i se mișca spasmodic.
Deodată, trăsăturile i s-au liniștit si a deschis ochii mari, îndreptați spre JaeHoon.O clipa mai târziu, s-a întors spre mine.În mod evident, capul era conștient.Bietul SungJin, chiar și în acele condiții cumplite, era viu și lucid și capabil sa ne recunoască. Nu mi-am mai putut retine lacrimile. De ce sa aibă tocmai SungJin o asemenea soarta cruda?
Priveam scena, încremenită de durere și groaza. Când m-am întors dinou în direcția lui Song, mi-au revenit în minte trupul mamei și al tatei zăcând în living.Le-am revăzut trupurile stoarse de sânge. Am revăzut ochii mâniosi ai lui Haneul în timp ce bătea cu pumnii în podea și implora ca totul sa nu fie decât un vis.
Setea de a îl ucide pe Song a devenit atât de chinuitoare încât am tras inconștient cele doua pumnale de la brâu și am făcut câțiva pași în direcția lui.
Song nu a reacționat, însă timpul părea sa se fi oprit în loc și, încetul cu încetul, am înțeles enormitatea gestului le care îl săvârșeam.
Scosesem pumnalelele instinctiv, sub impulsul emoției ce îmi urcase în gat și mă lăsase fără grai. Ceva în mine îmi cerea sa curm viața odioasei creaturi de pe scaun,a omului însetat de sânge ce săvârșise atâtea atrocități.

Neața pretenaşi.
No hai ca mă pun sa dorm,pare bine ca ne revedem =)).
Va iubesc,mulțam pentru #77 în fanfiction,ne vedem data viitoare.
Va pupa Dudă.
Btw,ce se întâmplă cu BigHit? Au luat-o razna?...Eu nu mai înțeleg nimic,am atâtea teorii în cap =')
Pana data viitoare va las o poza cu o pisicuța dlaguta odododo (^•^)

=)))))