Save Me

Chapter 35

*Dudă povestește*

Yoongi iese rapid din casa trântind ușa după el.Nu știa de ce se simte așa vinovat pentru trecutul lui Byeol.Nu știa unde avea sa se duca sau ce sa facă.Voia doar liniște pentru un moment.Sa se calmeze apoi sa continue căutările.Isi spuse ca trebuia,cu orice preț, sa o găsească.
-Unde te duci?întreabă Haneul în urma acestuia.
-Vreau sa fiu singur,răspunde sec,cu o expresie rece.
Haneul fuge spre el și îl apuca de mână.
-Nu vreau sa pățești ceva!spune îngrijorată.
Suga se smucește brutal, trăgându-şi cu putere încheietura din mâna fetei.
-Am spus ca vreau sa fiu singur.Voi fi bine.
Desi îl durea mana din cauza bătăii încasate cu ceva timp în urma, își păstra atitudinea rece.
Haneul îl privește dezamăgită,apoi se întoarce pe călcâie și pleacă,regretând faptul ca a ieșit afară după el.
"E așa un zăpăcit când vine vorba despre iubire",se gândește și se așează la loc pe covor, alături de băieți.

***

Byeol iese din magazin și se uita atenta la noul telefon.Rânjește în coltul gurii.Se gândea sa nu meargă acum acasă.Ajunge la concluzia ca o plimbare prin parcul de vis-a-vis o va mai liniști.
Voia sa își organizeze cu grija planul,sa își pună ideile cap la cap.
Își baga telefonul în rucsac și își desprinde parul,așezându-l.Traverseaza strada și intra în parc,plimbandu-se pe aleea lunga,înconjurată de copaci.Vara se terminase,toamna începea sa își lase amprentele peste tot.Calca pe frunzele uscate,fredonând "Dead Leaves".Orice loc și orice întâmplare îi aducea aminte de ei.Printr-un simplu cântec,amintirile i se plimbau prin minte,facand-o sa se deteste.Nu înțelegea situația.Uneori simțea ca greșește în tot ceea ce face.Simtea ca nu mai e sigură pe sine iar fiecare decizie luată o aducea cu un pas mai aproape de eșec.
Era frustrată.Era melancolica.Era confuza.
Închide ochii și inspira adânc.Da tot aerul afară din plămâni cu un oftat puternic.

Apoi,de la tristețe, starea i se schimba.Planul i se derulează în minte de ca și cum era înfăptuit de mult și aștepta să fie pus în aplicare de atâta timp.
Rade satisfăcută și își continua drumul prin parc.

După un sfert de ora s-a decis sa se întoarcă.SungJin o aștepta la masa,iar ea murea de foame.Cand ajunge la intrarea parcului,ochii i se măresc.El era chiar acolo.Cu șapca pe cap,masca și hanoracul lui negru,fixând privirea în pământ.Si-a dat seama ca e el.L-ar fi recunoscut dintr-o mie.A evitat sa îl privească.A evitat sa se duca la el,știind ca asta l-ar răni și mai tare.In plus,o săptămână îi mai despărțea.O săptămână și vor fi iarăși unul lângă celălalt.
Desi ura iubirea,îl iubea pe el.Nu înțelegea acest sentiment.Iubirea o afecta și o făcea sa plângă, dar o făcea fericita și plina de viața. Avea nevoie de un singur zâmbet de la el ca sa îi însenineze ziua.Un singur zâmbet care sa o readucă pe picioare.

Își scutura capul și se ascunde după un copac,privindu-l cum își continua drumul spre aleile pavate,acoperite cu frunze uscate.
Yoongi își ridica privirea din pământ și gândul ca ar putea sa o vadă o face sa tresare.Se uita la el.A văzut pe obrajii lui lacrimi.Iar asta a distrus-o.Stia ca plânge doar din vina ei."Nu te duce la el",îi spunea creierul."Mai așteaptă".Însă inima striga "Pana când?!".
Făcu un pas în față.Se sprijini de trunchiul copacului și își strânse pleoapele cu putere.Isi promisese ca nu o sa mai plângă.Urla cu atâta putere înăuntrul ei,iar toată durerea simțită îi dădea o stare de  adrenalina ușor ridicata.
Stomacul o ardea iar inima îi bătea atât de tare încât îi oprea respirația pentru mici fracțiuni de secunda.

Yoongi și-a întors capul.Era prea târziu sa fuga sau sa se ascundă.A rămas înghețată în locul acela.Mainile și picioarele nu îi mai răspundeau la comenzi.A început sa tremure,simțindu-se brusc vulnerabila.
-Ce ar trebui sa fac acum?se întreba în șoaptă, văzând ca Suga se apropie.
Îl privea cu ochii măriți, de ca și cum ar fi ultima oară."Am călcat strâmb iarăși" gândește și se desprinde în sfârșit de copac,ducându-si mâinile pe lângă corp,și gândindu-se la o explicație plauzibila.

În schimb,băiatul se opri în fata ei.O analiza pentru un moment,apoi se năpusti asupra ei într-o îmbrățișare, ce îi transpunea toate sentimentele și cuvintele nespuse fetei.
A rămas blocată, neștiind dacă sa îl îmbrățișeze înapoi  sau sa îl împingă cât-colo și sa fuga.
"Fuga este pentru lași",se gândi ea.
Apropierea dintre corpurile lor o făcea sa devină neputincioasa. Nu putea decât sa îl îmbrățișeze înapoi și nimic mai mult.
Suga se desprinde din îmbrățișare și o prinde de obraji,trăgând-o intr-un sărut de care amândoi duceau lipsa.
Byeol nu se opune.Stie ca dacă planul ei nu decurge cum trebuie,acesta ar putea fi ultimul lor sărut.Dar totuși, e în stare sa riște tot,și toate astea doar pentru ei.Pentru el,pentru Haneul,Taehyung,Jungkook,Jimin,Namjoon,Hoseok,Jin.Pentru ei,pentru oricare dintre ei,în următoarea săptămână avea de gând sa lupte.Sa lupte pentru visele ei și pentru libertate.Sa lupte cu viciul ei cel mai mare,riscând ani grei de închisoare.Sa lupte pana la final.Nu avea de gând sa renunțe în nici un fel.
-Indiferent ce s-ar întâmpla,te voi iubi pana la final,Yoongi...spune și se depărtează de el.
Yoongi o prinde de mână.
-Nu mă părăsi iar!spune acesta și o privește distrus.
-E-eu trebuie sa p-plec.
-Ramai,o roagă acesta,însă ea își trage ușor mâna.
O ultima atingere a mâinilor,iar Byeol pășește cu lacrimi în ochi pe alee.Suga o privește ruinat.Nu poate sa se duca după ea.Nu mai are putere sa lupte.
-Sper ca nu e ultima noastră intalnire spontana,șoptește și se întoarce cu spatele, mergând în partea opusa a lui Byeol.

***

Fata ajunge acasă,trântește rucsacul într-un colt al camerei și se așează pe pat,începând sa plângă.
-La dracu'!țipă ea și da cu picioarele de podea.Am jurat ca nu mai plang!
Începe sa inspire și sa expire de mai multe ori,însă nu pentru a se calma,ci pentru a avea destul aer în plămâni cât sa se bata cu cineva.
Se ridica din pat și da un pumn în perete.
-Perete de beton.Ingenios.
Se uita la pumnul însângerat și scânceste.
Apoi mai da un pumn,în același loc.
-Dacă am început ceva,măcar sa termin.
Începe sa dea cu ambii pumni în perete,plângând de durere și frustrare.Lasa urme de sânge peste tot,dar prea puțin îi pasa.Dadea tot mai tare,cu o forță nebuna,pentru un moment dorindu-si sa își rupă mâinile .Țipa,plângea și înjura,blestemand ziua în care s-a născut, blestemand ziua în care a fost părăsită la orfelinat.Durerea era tot mai apăsătoare, mai conturata,dar ea continua sa își repete "durerea e iubire de la mama natura".

Nu am dormit de ieri.Mi-a fost așa greu sa scriu ceva,și habar nu am de ce.Simt ca am tot mai multe lipsuri.Iertati-ma dacă acest capitol e oribil,e vina mea. Joesong haeyo.
Va iubesc și mulțumesc pentru 2,4k.
Va pupa Dudă ❤