Save Me

Chapter 32

*Suga*

Ies din baie și mă îmbrac știind ca băieții vor veni din clipa în clipa la mine în camera.Imi era frica.Desi îmi doream sa nu fie adevărat,știam ca Byeol nu mă va mai privi la fel după cuvintele pe care i le-am spus.Dar faptul e consumat,trebuie sa îmi asum.
Pășesc hotărât spre dulap alegându-mi cele mai închise haine.
Mă îmbrac rapid și îmi pun masca,ieșind afară.
Mâinile îmi tremura,însă încerc sa par sigur pe mine.Incerc sa fiu hotărât. Încerc sa fiu Yoongi cel de dinainte. Băiatul nepăsător, cu o privire rece.Cel pe care doar muzica îl încălzea.
Corpul mă doare de la loviturile primite.Dar mai mult de atât,mă doare ceva în interior.Nu mă refer la organe.Nici nu știu la ce mă refer.E ceva acolo, ce nu mă lasă să trăiesc în liniște.Poate e un gol.Un gol care poate fi ocupat de o singura persoana.
Dar dragostea nu-i mereu motiv de bucurie,asa-i?

N-am vrut sa te pierd. Și totuși, te-am pierdut.Imi păreai un trandafir.Dar aveai spini.Erai un trandafir alb.Pur,simplu,care te fascina doar prin simpla lui existenta,acolo,în gradina ta.Dar chiar tu mi-ai demonstrat că fie el trandafir,chiar și unul alb,are în spate are o umbra neagra.
Iar din minunatul trandafir alb,tu te-ai transformat într-unul negru.

Vântul ce anunța ploaie bătea cu putere,facandu-ma sa îmi afund și mai tare mâinile în buzunar.
-Yoongi!
Mă întorc.
-Da,Taehyung?spun pe tonul meu rece,cu care s-a obișnuit.
-Ăm,am putea vorbi?spune el,ușor rușinat.
-Da,sigur.Ii fac semn sa înceapă,acesta luând o gura mare de aer.
-Aș vrea să...Um,să...
-Sa iți ceri iertare?îl întrerup,acesta ridicându-si privirea din pământ.Incerc sa îmi ascund rasul și îmi încrucișez mâinile.
-Da.Vreau sa îmi cer scuze.Nu am vrut sa te lovesc atât de tare.
Ridic o sprânceană.
-De fapt,spune el dând frenetic din mâini,nu am vrut sa te lovesc deloc.
Își trece stresat mana prin păr,facandu-ma sa îmi dau seama ca îi pare rău.Se uita la mine și așteaptă un răspuns.
-E ok.Nu sunt supărat.Meritam pumnul ăla.
Îi zâmbesc,facandu-l sa se relaxeze puțin.
Se uita la mine parcă cerându-mi voie sa facă ceva anume.Il privesc puțin confuz,iar acesta imi sare în brațe.
-Iarta-ma,hyung!Jur ca nu se va mai repeta vreodată!
-Ce are toată lumea cu îmbrățișările?Da,Taehyung,am înțeles,nu ai vrut,te-a luat valul,ești îngrijorat.Spun și încerc sa îl dau jos de pe mine.
-Suntem ca înainte?întreabă și un zâmbet sfios îi apare pe fata.
-Uh,da,suntem ca înainte.
Zâmbetul lui sfios se transforma într-unul dreptunghiular.
-Promiți pe degetel?întreabă și îmi întinde degetul mic.
-Ce rahat,nu mai suntem copii mici,spun și mă uit ciudat la degetul lui mic.
-Eu zic sa promiți,nu o sa scapi de el,spune Jungkook și se îndreaptă alături de Haneul spre duba.
-Uh,bine,bine!spun și îmi întind degetul mic.

***
-Ok,trebuie sa ne duci acolo unde ai vazut-o ultima oară pe Byeol,spune Namjoon uitându-se la mine.
-Um,pai,eram în curtea unei case vechi,casa ei parcă.
-Casa veche?întreabă Haneul.
-Da,aprob și mă uit la ea.
-Trebuie sa ne grăbim.Jin,te voi ghida eu.
-Dar și eu știu unde e!spun și îmi încrucișez mâinile.
-Tu încearcă sa iei legătura cu Byeol.
-Prin intermediul a ce?Nu mai am telefon.
-Avem noi!spun restul și caută disperați numărul ei.
-Nici ea nu mai are telefon,cred,spun și îmi duc stânjenit mana după ceafa.

*Byeol*

Am privit-o! O persoana îngândurată,cu ochi roșii,si un zâmbet fals.Avea un suflet rănit,plin de cicatrici.O persoana care avea vise,dar era atacata din toate părțile. O persoana care era mereu îndepărtată.
Luptele pe care le-a dus au fost dureroase și crunte. Acea persoana era lipsita de încredere.Incredera în sine.Am privit-o mai atent,o lacrima îi curgea pe obraz,dar zâmbetul ei fals continua sa rămână pe buze.Isi repeta în continuu ca totul o sa fie bine,ca poate,ca trebuie.Nu are voie sa renunțe.Trebuie sa lupte cu sau fără arme,cu sau fără energie,nu are voie sa cedeze,sau,mai ales,sa piardă.
Apoi,m-am retras din oglindă.