Save Me

Chapter 29

*Byeol*

-Omule,da-mi drumul!tip,dar se pare ca nu îndeajuns de tare pentru a mă face auzită.
Desi stau în mașină,gorilele alea uriașe tot continua sa mă tina de mâini de ca și cum aș fi o ostatică, nu fiica șefului lor.
"Abia aștept sa va omor " gândesc și zâmbesc sadic,facandu-l pe Song sa se uite la mine cu o oarecare admirație.
-Mai avem mult de mers?M-am plictisit.Cand ajungem?
-Nu mai avem mult.Nu e cazul sa te stresezi,mi se adresează acesta blând.
Îmi unesc buzele într-o linie dreapta și privesc interiorul mașinii.Nu-i rău.Chiar deloc.Imi da de înțeles că are bani.Multi bani.
-Presupun ca ești obosita.Iar despre vânătăi,ei bine,voi chema un doctor.
-Nu am nevoie de doctor.Nu am nevoie de nimic de la tine.
-Ce sec,spune el,dând dezaprobator din cap.
-O sa iți răspund mai sec decât ești tu dispus sa suporți.Ma smucesc din strânsoarea celor doua maimuțe urate și îmi încrucișez mâinile,privind pe geam.

După o minunata ora plictisitoare și plina de palavrageala lui Song, mașina oprește în fata unei vile uriașe. Ies din mașină și mă uit urat la casa ce îmi ocupa aproape tot cadrul vizual .
-Câți oameni stau în casa asta?întreb pe un ton răgușit,în același timp puțin curios.
-Nu știu. În orice caz, nu prea mulți.Vom fi eu,tu,5 bodyguarzi,LeeHyun, JaeHoon, RaeBin și SungJin.
-11 persoane.Puteai spune așa de la început.Ranjesc în coltul gurii, dandu-mi seama ca o sa stau în aceeași casa cu el,rezultând faptul ca o sa ma pot răzbuna.As putea sa omor pe toată lumea din casa asta.Atat de ușor.
-12 persoane. Spune el uitându-se în alta parte.
-Nu am calculat bine?întreb și încep sa număr iar.
-Nu ai pus-o pe iubita mea.
-"Iubita mea"?îi citez cuvintele dezgustată.Ce nemernic.Ai omorât-o pe mama și ți-ai gasit imediat alta curva.Macar-...
Mă opresc brusc când simt asprimea palmei lui peste fața mea.Prefer sa rămân cu capul întors și sa îmi pun mana peste locul în care începeau sa se simtă furnicături.Obrazul îmi ardea.
-Tu tocmai m-ai lovit?!șuier nervoasa printre dinți.
-Nu e cazul sa vorbești necugetat!îmi spune,vizibil nervos.Masoara-ti cuvintele data viitoare!

Incep să râd și îmi întorc  privirea pana îi întâlnesc ochii, apoi devin brusc serioasa și simt cum corpul nu mă mai asculta iar creierul îmi dicteaza sa îl fac una cu pământul.
Sar la gatul lui și îl prind de guler.
-Crezi ca dacă brusc m-ai găsit după 12 ani de zile și ai impresia ca mă cunoști, ai control deplin asupra mea?Mi-e scârbă de tine!

După ce îi arunc o privire plina de ura simt cum matahalele mă prind de mâini si mă împing spre intrare.Injur în gând și nu mă mai opun intrând în casa.
-Duceti-o în camera ei.Voi vorbi cu ea mai târziu.
Aceștia aproba și mai sa mă arunce pana la al doilea etaj,exact așa mergeau.Deschid usa camerei mele și mă împing în ea,apoi închid ușa în urma lor cu zgomot.
"CE OAMENI "gândesc și mă ridic de pe jos,frecandu-mi cotul.
Mă așez pe pat și inspectez camera.Un pat de doua persoane,o noptiera,un birou cu un laptop foi și creioane,2 dulapuri care spre surprinderea mea erau pline cu haine,și o baie modesta.

-Eu ce ar trebui sa fac acum?spun și îmi aduc genunchii la piept.Yoongi,de ce ai plecat?Chiar sunt un monstru?Oftez zgomotos și mă ridic deschizând laptopul.
Cred ca putina muzica nu ar strica.

*Autorul autorică povestește *

Muzica creștea în intensitate și se năpustise asupra ei în valuri.
Își acoperi fata cu mâinile.La început nu scoase nici un sunet.Era ca și cum suferința ei fusese închisă pentru prea mult timp,iar lacătul fusese pus pentru totdeauna.Scoase însă un scâncet ascuțit, cel mai subțire dintre sunete. Respiră sincopat și izbucni in plâns ca și cum întreaga durere acumulata în 12 ani începuse sa se elibereze toată deodată.
Violenta emoțiilor o sperie,pentru ca nu le putea tine în frâu, asa cum făcea de obicei.Pentru ca nu își dăduse seama cât de adânci sunt rănile și pentru ca nu stia dacă aveau sa se vindece vreodată.
Planse pana i se usca gatul și începu sa gâfâie spasmotic,suspinele ei rămânând închise ermetic intre pereții camerei.

O bătaie în ușă o face sa tresară.Se ridica rapid din pat și merge spre ușă, deschizând - o încet.Expresia faciala i se schimba.
-Ce vrei?întreabă pe un ton rece și se pregătește îi închidă usa în nas.
Acesta o oprește cu mana și intra neinvitat în camera.
-Vreau sa vorbim.Cred ca avem de discutat.
-Nu avem nimic de discutat.Se întoarce cu spatele și își încrucișează brațele.
-Byeol,asculta-mă.
-Nu vreau.
-Sunt tatăl tau.
-Tata nu e cel care concepe. Tata e cel care iubește și creste un copil ca și cum ar fi al lui!spune ea,ridicându-si din ce în ce mai mult tonul.
-Byeol...zise domnul Song și îi atinse umărul.
Se feri,de ca și cum ar fi ars-o,iar el își retrase imediat mana.Aceasta se întoarse, iar când se uita la ea,putu sa vadă cât de furioasa era.Radia ferocitatea prin toți porii, iar asta o făcu sa semene cu el din toate punctele de vedere.
-Ieși afară!țipă.
-Dar...
-Am zis sa ieși afară! Acum!

Îl împinse de la spate pana la usa apoi o trântise în urma lui, atât de tare,încât aveai senzația ca o va scoate din balamale.
Lua vaza de pe noptiera și o arunca cu putere în ușă,aceasta spărgându-se în mii de bucatele. Se simțea de ca și cum cioburile erau fragmente din inima ei.Se simțea rănită,dar în același timp parcă îi venea sa rada.
Situația în care era pusă îi făcea inima sa bata cu putere,anunțând ca nu mai are mult.
O făcea sa își piardă mințile.Sa urle,iar dependenta de a omorî oameni devenea tot mai puternica.

Ce control mai mare poate deține cineva decât puterea de a tortura,de a ucide?Pentru un astfel de vânător,lumea este o câmpie întinsă pe care mișună prada.Tot ce ai de făcut e sa alegi.

Asta va face.Isi va face un dus,își va lua cuțitul de pe birou și va pleca sa își selecteze noile victime.

Ayeee,neata, cred =))
Capitol nou preteni,savurati-l cât e cald.Am avut inspirație și am zis de ce nu,soo,iată -mă la ora asta, cum în loc sa dorm 20 de ore cum e rutina mea,stau și scriu.Da nu i bai.Sper sa va placa și sa nu mă fi chinuit degeaba, ne revedem data viitoare
Vă iubesc 💟.