Lista Popularitatii

28.

La sapte ani, mama si tata m-au dus pentru prima data la un parc de distractii. Era abia deschis si pentru primele doua saptamani, parea sa fi devenit inima orasului. Locul pulsa de oameni, iar ochiii mei de sapte ani nu mai vazusera ceva asemanator vreodata. Imi amintesc cum l-am rugat pe tata sa imi cumpere vata de zahar roz si cum am tras-o de brat pe mama la standurile unde se castigau animalute de plus.

Apoi, la final, cand incercasem aproape fiecare mini-carusel si joc cu masinute busitoare, am vazut ceva ce nu incercasem pana atunci.

Am rugat-o pe mama in fieare zi timp de doua saptamani intregi sa ma lase sa ma urc in Cursa Groazei. Dar aveam sapte ani si acela era un montagne russe pe care nu aveam voie sa il urc decat cu un adult.

Dupa doua saptamani, am convins-o. Imi aduc aminte entuziasmul inainte sa imi pun centura de siguranta. Imi aduc aminte golul din stomac cand incepuse sa se puna in miscare. Apoi, imi aduc aminte cum golul din stomac se adancea pe moment ce caruselul urca sus, sus, sus. Iar in varf, ochiii mei au trecut pentru o fractiune de secunde peste lumea de jos.

Stomacul mi s-a strans, iar urechile au inceput sa imi vajaie. Caruselul o lua in jos, in jos, in jos, iar eu nu am scos niciun tipat pentru ca un nod parea ca mi se pusese in gat, iar un gust de metal imi umplea gura.

Sentimentul ca picam in jos si ca in secundele acelea infinite, cursa parea ca nu se termina vreodata m-a paralizat. Mama era langa mine, dar nu o vedeam. Ochii mei erau stransi la fel de tare ca degetele mele care se albeau pe centura de siguranta si-mi aduc aminte ca tot ce voiam in momentul acela era sa ma trezesc in patul meu dupa un cosmar ca asta.

Dupa ziua aceea, am ramas ingrozita de carusele.

Pentru ca pana atunci nu mai simtisem niciodata o spaima asemanatoare cu aceea. Anticiparea ca te arunci de buna voie fara sa stii unde o sa aterizezi. Nodul din gat cu o secunda inainte sa te arunci si apoi caderea. Iar si iar si iar.

Ca o bucla continua de groaza.

Pentru fetita de sapte ani de atunci, cursa aceea chiar fusese Cursa Groazei.

Dar pentru fata de saptesprezece ani de acum, ziua aceea mi se parea o gluma. Pentru ca in momentul acela, simteam golul din stomac micsorandu-se pana cand s-a transformat intr-un nod strans, iar gustul metalic din gura parea sa nu treaca nici dupa cele patru pahare cu apa pe care le bausem inainte sa ma urc in masina baietilor.

Drumul de acum era echivalent cu cele patru secunde cand caruselul se urca in varf. Urma sa ma intalnesc cu Kyle si probabil aveam sa fiu si fata-n fata cu tata despre care tocmai ce aflasem ca era si el implicat in toata povestea asta. Iar asta era anticiparea ca ma aruncam singura intr-o prapastie fara sa stiu ce ma asteapta jos.

Eram pe bancheta din spate, lipita de usa masinii si de Jace. Mana lui enorma o strangea pe a mea, dar nivelul de adrenalina din vene imi crestea cu fiecare mangaiere a degetelor lui peste nodurile mainii mele, iar senzatia pe care mi-o lasa disparea la fel de repede cum aparea.

Stiam ca era acolo, langa mine, asa cum probabil fusese de la inceputul povestii asteia, fara poate macar sa observ. Stiam ca ma privea inca atunci, desi ceilalti se oprisera din a se holba la mine in momentul cand au realizat ca nu aveam de gand sa vorbesc. 

Dupa ce le-am dat confirmarea ca vin cu ei ca sa ma intalnesc cu Kyle, tot ce-am facut dupa a fost sa ma schimb in niste haine mai calduroase, sa beau apa si apoi ne-am urcat cu totii in masina lui Tyler. Chiar daca eram deja in luna mai, noaptea parea mereu de zece ori mai racoroasa decat ziua. Dar primeam racoarea cu bratele deschise. Orice ca sa ma faca sa realizez ca nu aveam un cosmar in momentul acela.