𝒮𝑒𝒸💍𝓃𝒹 𝒸𝒽𝒶𝓃𝒸𝑒 ®

1. Noii vecini🏘

O zi complet normala.
Ma trezesc din somnul meu de "frumusete", si ca de obicei, ies pe balconul camerei mele, unde imi place sa ma relaxez, datorita linistei care imi invadeaza tot corpul.

Ceea ce este de invidiat e privelistea. Pot vedea alte vile din indepartare, precum si maretia cerului, ce isi picura stele luminoase, ce pot fi observate cu usurinta.

Revenind la viata mea plictisitoare.

Am de dat un examen asa ca imi scot o cana de suc de fructe si lectiile care aveau sa imi manance noptile si viata sociala.

Pe fundal, aleg cele mai lente melodii kpop.
De ce kpop?! Pentru ca daca mi-as pune melodii in engleza, le-as canta versurile si nu m-as mai putea concentra deloc. Chiar daca suna ciudat, pentru mine are logica.

In timp ce incercam sa descifrez ce as fi putut scrie in orele in care mereu ascult muzica la casti, dand din cap ca si cum as intelege totul si ca si cum, chiar as fi fost atenta la vreuna din materii, ma uit si observ ca terenul liber ce iti incanta primul privirea, este dominat de doua persoane care pareau ca fac afaceri... oare despre ce vorbesc?!

M-am aplecat putin si am putut auzi ceva despre "casa" bla bla bla "1000 de m2" bla bla bla "jumatate de pret" ...

"Imposibil", mi-am zis.

Nu are cum. Incercand sa ignor, imi pun mai tare playlistul kpop. Se pare ca am fost putin evidenta cand am incercat sa dau cateva momente de ascultare la ce se intampla la cativa metrii de mine, asa ca, sa nu bata la ochi, m-am intors si ma prefaceam ca citesc. Imediat dupa ce au plecat, mi-am aruncat caietul pe jos, mi-am pus ochelarii de soare, am schimbat melodia intr-una ritmata si am dat la maxim volumul.

•~•~•~•~•~•~•~•

Ma mangaie pe obraz, simpla lui atingere facandu-ma sa tresar de fericire si in momentul in care l-am imbratisat inima mi s-a rupt in mii de bucatele ale unui puzzle cu care se putea juca numai el. Il privesc, dar se pare ca statea cu fata in soare, asa ca trasaturile fetei erau ascunse de catre razele soarelui.

Dar vestimentatia lui era unica. Purta pantaloni scurti, o camasa colorata cu maneci scurte, o sapca, ochelari cu rama rotunda, alba si adidasi. Imi daruieste o bratara, ma pupa pe frunte si pleaca.

Simplul fapt ca stiam ca nu o sa-l mai vad ma durea foarte tare.
- Nu pleca, strig cat ma tin plamanii, dar se pare ca vocea mea se stingea incetul cu incetul...
Se indeparteaza si se uita la mine zambind.
"Imi e dor de tine", incercam sa ii zic, dar buzele mele erau lipite si plangeam fara incetare.

-Ai grija la foc, S...

•~•~•~•~•~•~•~•

Tresar. Se pare ca adormisem. Nu e ceva nou, deoarece biologia are acest efect asupra mea.

Insomnie?! Pastile de somn?! God, doar arunca-mi o culegere de bio in cap si voi adormi instantaneu, fara alte probleme.
Cred ca atunci cand eram mica, mama inlocuia povestile de adormit copii cu cateva lectii de anatomie.

Cateva lacrimi imi alunecau involuntar pe obraz. Ce vis ciudat. Dar mi-a cam placut. Acea persoana din visul meu... avea o aura atat de calda.
Il visez de cand eram mica, astfel simt cum si el a crescut o data cu mine. Niciodata nu ii pot vedea chipul, dar stiu ca uneori ma asteapta cu un om mai batran langa el, caruia ii pot vedea trasaturile fetei cat de cat. De fiecare data, simt cum vor sa aiba grija de mine, dar se poarta ca si cum as fi inexistenta pentru ei. Ca si cum nu as exista in fata ochilor sai, ca si cum, imi refuza existenta.