The Terrorist

Capitolul 30

  Perspectiva Abbie

Somnul îmi e intrerupt de o mică scârţâitură cauzată de podeaua mea. Mă trezesc instantaneu, şi mă asez in şezută în pat, aproape ţipând când o umbră se napusteşte asupra mea, făcându-mi semn sa nu ţip.  În camera mea era un băiat de cel puţin 25 de ani, care semana mai mult cu o matahala, avea aproape 2 metrii, cu muşchi bine definiti, imbracat tot in negru.

-Ce? Cine esti? Ce cauti aici? Ma agit speriandu-ma la culme de structura corpului sau.

-Calmeaza-te, nu am venit sa-ti fac rau. Spune el bland, privindu-ma cat de calm putea.

-Cum ai intrat aici? Aproape tip si imi strang patura mai mult in jurul corpului meu firav. El imi face semn sa tac, asta facandu-ma sa ma incrunt. Cine e el si cine se crede sa imi dea ordine la mine in casa? 

- Te cunosc? Il intreb uitandu-ma in ochii lui incontinuu.

 - Bieber m-a trimis. mi-a zis să iti dau asta. Imi intinde un plic mic, pe care era scris numele meu. 

Inima mea incepe sa se zbata nebuna in piept atunci cand ii aud numele.

  Ma uit confuza la persoana ce se afla in fata mea, in camera mea, apoi la scrisoarea ce o intinde spre mine. Inghit in sec simtindu-mi tot corpul tremurand. Numele meu era caligrafic scris pe plic, facandu-mi inima sa bata cu putere la gandul ca Justin mi-a scris asta.Materialul subtire al plicului ajunge acum in mainile mele, privind-o inca de parca ar fi ceva ce n-am mai vazut pana acum. 

 Ma dau jos din pat pe partea opusa a acestuia, asta facand sa fiu cu spatele la intrusul din dormitorul meu. Imi indes fara sa ma uit papucii mei de camera pufosi si oftez.Ma intorc cu fata la barbatul din camera mea vrand sa spun ceva, sa-l iau la intrebari, dar impietresc cand vad camera goala.Disparuse. De parca nici n-ar fi fost aici.Ma indrept spre fereastra deschisa si ma uit agitata in jur, sperand ca poate il mai pot gasi. Dar nimic. Oare visez? Imi scutur capul si ma uit din nou la bucata de hartie din mana mea.

  Ma asez pe marginea patului oftand. Ce se intampla cu mine? Ma uit la scrisoare si ma trec fiorii doar daca imi imaginez ce ar putea fi scris acolo. Daca el nu simte ce simt eu? Daca a facut vreo prostie si nu stie cum sa repare situatia? Daca totul a fost un joc si m-a mintit? Un milion de ganduri imi trec prin minte in timp ce tin scrisoarea, apasand cu degetul mare pe scrisul caligrafic. Ma uit la ceasul mare de pe perete si observ ca e aproape 9a.m, deci mama a plecat la lucru. Cobor in bucatarie, luandu-mi un castron si punandu-mi cereale cu lapte.  

  Ma asez la masa din bucatarie cu bolul de cereale in fata, si asez scrisoarea pe masa langa mine. Am emotii, am o teama, nu vreau sa o desfac, dar totusi vreau atat de mult sa stiu ce scrie acolo.  

  Imi invart lingura prin laptele care acum devenise maroniu din cauza cerealeleor ce contineau cacao. 

-Of, fie ce o fi. Scancesc din dinti si imping castronul in fata si iau scrisoarea si ma uit la ea pentru ultima data inainte sa o deschid.Iau o gura mare de aer si incep sa citesc randurile scrise;

 "   Stiu ca ideea scrisorii poate o sa ti se para nebuneasca, sau poate invechita, dar e singurul mod in care as putea sa ti spun asta si sa ma exprim, avand in vedere ca in realitate nu pot sa ma exprim, si de fiecare data o dau in bara. 

      O sa fiu direct, Abbie, eu am plecat definitiv, nu vreau sa mai ai de a face cu mine, vreau sa traiesti o viata normala, sa te indragostesti de un baiat, pe care merita sa-l iubesti, si el sa te iubeasca inapoi. Vreau sa mergi la colegiu, sa te angajezi. Lucruri normale, pe care eu nu sunt capabil sa le fac. Imi pare rau ca te-am purtat prin toata aventura asta si crede-ma ca nu am intentionat niciodata sa te ranesc. Te rog, uita de mine si de tot ce s-a intamplat, e cel mai bine pentru amandoi.