când un om e departe de țara sa pentru mai mult timp
limbajul său devine precis și distilat,
asemenea norilor de vară bine conturați pe fundalul albastru al cerului,
nori care nici măcar nu aduc ploaie.
Așa cum oamenii care s-au iubit
încă mai vorbesc limbajul iubirii câteodată-
steril, lipsit de orice, neschimbat-
fără să ofere însă vreun răspuns.
Însă eu, care am stat aici, murdârindu-mi gura
și buzele și limba. Cuvintele mele
care sunt gunoiul sufletului, deșeul poftelor,
și praf și sudoare. În acest pământ uscat unde până și apa pe care o beau,
între țipete și bolboroseli ale poftei,
este urină reciclată și îndreptată spre mine
printr-un sistem complicat de vase.
