o femeie exactă

10 0 0
                                    

O femeie exactă cu o tunsoare scurtă aduce mereu ordine
în gândurile și în sertarele dulapului meu,
îmi plimbă sentimentele ca pe o mobilă de jur împrejur
într-un nou aranjament.
O femeie al cărei trup este asigurat ferm la mijloc și împărțit clar
în superior și inferior,
cu ochi de ''vreme-posibilă'',
din sticlă rezistentă la șocuri.
Chiar și strigătul ei pasional urmează o anumită ordine,
unul după altul:
porumbel îmblânzit, apoi porumbel sălbatic,
apoi păun, păun rănit, păun, păun,
apoi din nou porumbel sălbatic, porumbel îmblânzit, porumbel, porumbel,
și iar
sturz, sturz, sturz.

O femeie exactă: pe covorul din dormitor
întotdeauna papucii ei indică altceva decât patul.
(papucii mei însă întotdeauna indică spre el)

Yehuda Amichai - Poezii aleseUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum