În curând va fi toamnă. Ultimul fruct se coace
și oamenii merg pe drumuri pe care nu le-am mai ales niciodată.
Bătrâna casă începe să-i ierte pe toți care au trăit în ea.
Copaci se întunecă odată cu vârsta și oameni cresc albi.
În curând ploia va sosi. Mirosul ruginii o să fie proaspăt
și plăcerea inimii
asemenea parfumului înfloririi primăverii.
În țările nordice se spune ''majoritatea frunzelor
sunt încă în copaci''. Dar aici noi spunem
''majoritatea cuvintelor sunt încă pe oameni''.
Sezonul nostru de cădere fac alte lucruri să cadă asemeni.
În curând va fi toamnă. A venit timpul
să-mi amintesc de părinți.
Mi amintesc ca pe simplejucării ale copilăriei mele,
învârtindu-se în cerc
bâzâind ușor, ridicând câte un picioruș,
fluturând o mână, miscându-și capetele
dintr-o parte în alta încet, în același ritm,
arcul din burțile și cheița din spatele lor.
Apoi pe neașteptate s-au oprit din mișcare și au rămas
pentru totdeauna în ultima lor poziție.
Și așa este cum îmi amintesc părinții
și așa este cum îmi amintesc
cuvintele lor.
