🐺LXXI🐺 (Thea's POV)

1.9K 136 10
                                    

Eram conștietă, doar că nu mă puteam mișca. Tot trupul îmi era amorțit, nici măcar ochii nu-i puteam deschide. În schimb, nările mi-au fost invadate de un miros rece, răcoros.

Am reușit să-mi mișc mai întâi degetele, apoi, rând pe rând, mâinile și picioarele. Am deschis și ochii în final. Mă aflam într-o grotă săpată în stâncă cenușie, așezată pe podeaua tare, colțutoasă. Pe umăr era o mică urmă roșiatică, parcă lăsată de un ac.

Am privit spre ieșire. La început, soarele parcă m-a orbit cu strălucirea sa, dar apoi mi-am revenit. Am clipit șocată, dându-mi seama că grota era săpată direct pe versantul unui munte, fiind imposibil de coborât. M-am târât până spre ieșire, unde mi-am încleștat mâinile de margine la vederea prăpastiei. Înainte era o câmpie nesfârșită, iar în zare se vedea o pădure de foioase.

M-am retras în fundul grotei, încercând să mă încălzesc. Vântul aprig de toamnă bătea aprig, înghețându-mă rapid. M-am ghemuit pe niște mușchi umed, cu fața spre ieșire, privind visătoare întinsa câmpie cu iarbă gălbuie, uscată.

Un croncănit mi-a atras atenția. Un corb cu pene lucioase a aterizat pe un bolovan din grotă, privindu-mă răutăcios cu ochii lui mici ca două mărgele. A făcut câteva salturi ici-colo, inspectând parcă încăperea. În final, și-a întins aripile și și-a luat zborul croncănind de zor.

Nu trebuie să fii un geniu ca să știi că ciorile prevestesc ceva rău.

✔Night WhispersUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum