Nu știu dacă se încadrează la genul clasic în adevăratul sens (i.e sunt sigură că da, dar vreau să scap de o eventuală blamare, așa că îmi salvez pielea spunând că nu sunt) însă această carte trebuie să aparțină aici, pentru că, după mine, e inegalabilă, inefabilă, & întregul arsenal contemporan. Și prin asta se înțelege că abia mi-am găsit cuvintele necesare să o descriu.
Portretul lui Dorian Gray, de Oscar Wilde.
Admit că am citit-o direct în engleză, varianta necenzurată, și poate că am citit-o înainte de a fi capabilă să gust mesajul și simbolistica la justa lor valoare, dar oricum ar fi, am savurat romanul ăsta în câteva zile, pe nerăsuflate. O recomand doar celor peste șaisprezece ani, nu din cauza scenelor senzuale, nu sunt atât de limitată, ci pur și simplu datorită faptului că aici chiar există un timp pentru toate, iar pentru o operă literară atât de unică, de imposibilă, nu poate fi timpul potrivit încă. (◡‿◡✿)
Metafora de bază a poveștii e una care poate reverbera în orice societate, cu precădere în cea de acum, și e o metaforă care sfidează și totodată glorifică necuprinsul, care judecă (și admiră) frivolitatea, satirizează (și divinizează) hedonismul, și construiește o serie de paradoxuri filozofice gata să te urmeze mult timp de-acum încolo.
Pentru cine nu știe linia narativă, e despre un tânăr superb, care moștenește averea bunicului lui, și se trezește aruncat în vâltoarea plictisită și imorală a înaltei societăți londoneze din perioada victoriană. Cucerit de culmile păcatelor pe care le întâlnește acolo, și infatuat într-o conjunctură foarte reprezentativă a acelei vremi, personajul devine obsedat de perfecțiune, și face un pact cu diavolul ca să rămână mereu tânăr și frumos.
Adevărata bijuterie stilistică constă în faptul că niciunul dintre lucrurile ăstea nu sunt explicite (ba chiar mă mir că am reușit să adun destule chestii concrete cât să încropesc o recenzie) ci sunt asunse în atmosferă, în descriere, în micile gesturi și marile vorbe, astfel încât tabloul general e cel care constituie măduva poveștii, nu acțiunea, nici măcar personajele (deși sunt construite cu o precizie aproape de demență). Se prea poate să fie prima și ultima care de acest gen pe care am văzut-o, un fel de sujet au rien ridicat la rang de artă în sine, care o aduce nu doar în rândurile literaturii englezești, cât și în cea universală, rămânând un stâlp metaforic pentru tot ce va fi să vină.
Puncte bonus: sunt gay. Mulți. Mult. Da. Happy reading, criminals! <3
“Words! Mere words! How terrible they were! How clear, and vivid, and cruel! One could not escape from them. And yet what a subtle magic there was. They seemed to be able to give a plastic form to formless things, and to have a music of their own as sweet as that of violin or of lute. Mere words! Was there anything so real as words?”
YOU ARE READING
30 days, reading
Random[Non Fiction] Un reading challenge, în care voi vorbi în fiecare zi despre o carte pe care am citit-o (Pentru că multă lume mă întreabă ce le pot recomanda, și și mai mulți ar deveni niște scriitori infinit mai buni dacă doar ar citi cărțile potrivi...
