Ok, ăsta s-a dovedit a fi un subiect destul de problematic, fiincă eu cred că majoritatea cărților pe care le-am citit sunt underrated. Poate asta e din cauză că nu am convingeri de hipster, cum că dacă eu admir ceva acel ceva îmi aparține, deci sunt prima care apreciază popularitatea și faima where they are due. Iar eu una cred că romanul ăsta întrece orice limite când vine vorba de subestimarea mediatică - ceea ce, privind în retrospectivă, poate fi cauzat de faptul că se încadrează în genul biografic, dar vă promit că asta nu e important. Este, indubitabil, destul de fascinant și romantic cât să nu se sesizeze prezența nedorită a realității. Prima și singura carte de memorii din acest challenge...
Prea mândră, prea fragilă, de Alfonso Signorini.
O carte despre viața Mariei Callas, supranumită ”La Divina”, una dintre cele mai marcante personalități artistice, dar și feminine, care a reușit să cutremure din temelii și sălile de operă ale anilor 1950, dar și cele de bal, printr-o frumusețe aspră și o inteligență străină Americii. Povestea, deși relatată simplu (dar superb) și succint (deci clar), parcurge viața atât de tumultoasă a unei femei care a avut destul, dar a eșuat în a fi destul. Începând din copilărie și sfârșind cu ziua morții ei, se înlănțuie în șirul evenimentelor nesfârșite atât idei general cunoscute, precum certurile ei capricioase cu celălalte staruri ale vremii, relația anevoioasă cu mama sa, căsnicia blândă și lipsită de pasiune, cât și zvonuri întunecate, cum ar fi pierderea singurului copil, o sarcină cu amantul Aristotele Onassis, marele magnat grec.
Titlul este preluat exact din cuvintele ei (avantajul suprem atunci când scrii despre ceva relativ modern și cu o prezență în realitate), care citează „M-am născut prea mândră, prea mândră şi prea fragilă. Iar dacă regret că, atunci când sufăr, sufăr de o sută de ori mai intens decât alţii, sunt sigură că, atunci când sunt fericită, sunt de o mie de ori mai fericită decât ei.“ Înainte de toate, acest roman este un schelet al veridicității, unde carnea de pe oasele literare o constituie scrisorile Mariei către prieteni, numeroase mărturii ale apropiaților, și chiar câteva însemnări dintr-un jurnal. Acest lucru i-a garantat, probabil, adaptarea cinematografică, încă în producere, în regia lui Niki Caro.
Rămâne, până la această dată, una din cărțile mele preferate, care a punctuat o inversiune destul de ciudată: nu am citit romanul iubind-o pe Callas, dar am iubit-o pe Callas după ce am terminat. Ieșind din parametrii de facto ai poveștii, tulburările și iubirile ei se pot extinde la orice femeie inteligentă într-o lume unde nu ar trebui să fii asta, la orice persoană care crește în zgomotul războiului, și la orice artist care n-a putut să renunțe. De aceea, îl recomand tuturor, fiind o lectură ușoară (ajunge undeva la 240 de pagini) dar nu seacă, având destulă poezie cât să pună în valoare scrierea unei tragedii. Happy reading! (◡‿◡✿)
”O terra, addio, addio, valle di pianti”, (n. tr. Adio, pământ, adio, vale a plângerii)
KAMU SEDANG MEMBACA
30 days, reading
Acak[Non Fiction] Un reading challenge, în care voi vorbi în fiecare zi despre o carte pe care am citit-o (Pentru că multă lume mă întreabă ce le pot recomanda, și și mai mulți ar deveni niște scriitori infinit mai buni dacă doar ar citi cărțile potrivi...
