În Ochii Ei

Cap 4. Lucas

***

Minunat! Pufnesc ȋn timp ce cotrobăi de zor prin dulăpiorul din baie in căutarea aspirinei. Sau a orice altceva ar putea să mă scape de îngrozitoare migrenă care s-a instalat ca la ea acasă şi nu da semne că ar vrea sa ma părăsească prea curând.

M-am simțit ciudat toată ziua şi sparam ca un duş m-ar ajuta să-mi revin. M-am înşelat şi migrenei mele i s-au alăturat o durere de gât şi un nas înfundat. Lucru clar, norocosul de mine s-a pricopsit cu o frumuseţe de gripă.

Observ cateva recipiente noi, cu nume ciudate. Medicamentele Samanthei, cel mai probabil. Un oftat îmi scapă involuntar când îmi amintesc prin câte a trecut luptând cu boala.

Găsesc într-un final tubul cu aspirina şi iau 2 deodată. Arunc o privire asupra ceasului şi realizez ca e ora cinei. Ma indrept spre camera mea pentru a ma schimba, dar nu apuc să închid ușa băii pentru că ma lovesc uşor de un corp fragil. In faţa mea se afla o Samantha speriată si dupa cum se clatină sigur o sa cadă, daca nu intervin. Întind mâna şi o cuprind uşor cu braţul de mijloc, repozitionand-o pe verticală. E aşa aproape de mine încât observ că îşi ţine respiraţia şi îi simt bătăile inimii accelerând.

-Sammy, eşti bine? Întreb, analizând-o din cap până în picioare.

Face ochii mari şi observ că obrajii ei au căpătat o adorabilă nuanţă rozalie. Nu cred că am mai văzut-o rosind vreodată.

-Ddaa, sigur.. Murmură ea. Trebuie doar să-mi iau vitaminele dinainte de masă. Continuă şi face un gest cu mana spre baie.

Apoi coboară privirea, ruşinată parcă şi îmi aduc aminte ca tocmai am ieșit din duş, având pe mine doar un prosop înfăşurat în jurul taliei.

-Ok, te las, ne vedem jos atunci. Bangui jenat şi aproape o iau la fugă spre camera mea.

M-am obişnuit singur, Christian şi Amelia locuind in aripa stângă a casei. Va trebui să am mai multă grijă cum umblu acum ca Sam s-a întors.

Intru în cameră şi ma duc ţintă spre dulap de unde trag primele lucruri pe care le nimeresc, adică un tricou alb si nişte jeanşi, le îmbrac şi mă grăbesc să cobor înainte ca Martha sa se supere din nou pe mine pentru că am întârziat.

***

Trebuie să recunosc, m-a cuprins nostalgia de casă după cina din seara asta. Totul a fost delicios, ca de obicei, atmosfera atât de plăcută şi relaxantă. Toată lumea zâmbeşte fericită. Mă simt atât de bine, pentru prima dată după mult timp şi după tot rahatul prin care am trecut din cauza Emmei, parcă sunt din nou eu.

Când am ajuns la desert Christian s-a ridicat, scuzându-se ca trebuie să aducă ceva, întorcându-se după 2 minute cu o sticlă de şampanie. Ne serveşte pe fiecare,în afară de Amelia, care trebuie să se întoarcă la spital după cină, umplând şi paharul Samanthei, doar pe jumătate ce-i drept. Apoi rămâne în picioare, in capul mesei şi îşi drege uşor glasul. Ne priveşte pe toţi preţ de câteva secunde ochii lui zăbovind ceva mai mult asupra Ameliei. Aceasta îi face discret cu ochiul şi clatină uşor din cap.

-În seara asta sunt fericit, începe el neputând să-şi ascundă emoţia din glas. A fost un an greu, pentru fiecare. Am întâmpinat dificultăţi cu toţii, însă împreună am trecut peste fiecare obstacol, şi cred că acum suntem mai puternici ca niciodată. Aşa că acum a venit vremea să sărbătorim.
Face o scurtă pauză apoi ridică paharul în dreptul Samanthei.

-In primul rând puiul meu s-a întors acasă, chiar dacă pentru scurt timp doar, şi ultimele analize au ieşit impecabile. Sam, sunt atât de mândru de tine, îţi doresc doar să fii sănătoasă pentru a putea urma orice drum te va face fericită! Pentru Samantha! se înclină şi sărută apăsat fruntea acesteia.