În Ochii Ei

Cap 3. Samantha {part1}

***

Nu mi-a fost întotdeauna uşor, in copilărie, crescând cu 2 părinţi ocupaţi ca ai mei. Tata, un avocat de succes, era mai tot timpul plecat, uneori chiar şi în afara oraşului. Apoi a riscat şi şi-a deschis propria firmă de consultanţă juridică, firma ce a devenit una dintre cele mai de succes afaceri din Miami. Era de asemenea și o importantă rampă de lansare pentru tinerii viitori avocaţi, tata dezvoltând un program de stagiu pentru proaspăt absolvenţi. In acest fel l-a cunoscut pe Lucas.

Mama in schimb e chirurg pediatru la spitalul Mercy, unul excelent chiar. Nu înţelegeam eu mare lucru când eram mică, nici nu ma afecta prea tare atâta vreme cât la ora cinei eram toţi acasă. Întotdeauna. Mama mi-a povestit odata că ea si tata au făcut pactul asta când am apărut eu ca,indiferent de circumstanţe, la cină sa fim împreună. Exceptie facand doar situatiile speciale cand mama avea vreo operatie la momentul respectiv sau tata vreo sedinta urgenta. Dar nu se intampla des lucrul asta.

Din fericire spitalul unde lucra mama dispunea de grădiniţă ,aşa ca mamei ii era comod sa ma duca acolo. Nu îmi amintesc mare lucru din perioada aceea.

Am inceput sa ma simt puţin neglijată abia prin clasa a2-a, când începusem să fiu invidioasă pe colegii mei care erau aşteptaţi la iesire de părinţi, sau povesteau ce făcuseră in weekend împreună, in timp ce eu ma plictiseam de moarte prin biroul mamei sau al tatei, citind sau făcând teme.

Observând acest lucru mamei i-a venit ideea de a ma lua la muncă cu ea. M-am bucurat, nestiind mai exact în ce consta meseria ei, in mare parte credeam ca se rezuma la a face consultaţii, vaccinuri, si chestii de genul asta.

Ziua aceea mi-a rămas întipărită în minte până în prezent. Ceea ce se prevedea a fi o zi banală şi liniştită în care am însoţit-o la unele vizite post operatori s-a schimbat radical in momentul in care la camera de urgenţe au ajuns peste 25 de copii, victime în urma unui accident între autobuzul care trebuia să îi duca la scoala şi un alt vehicul, condus de un individ in stare de ebrietate.

Nu mi-au dat voie să mai rămân dar, in timp ce o asistenta ma conducea spre biroul mamei, am putut vedea mulţi copii cu diferite răni la cap, cu fracturi diverse, speriaţi şi confuzi. Nu s-au înregistrat decese, slavă domnului, dar privirile ingrozite si panicate ale acelor copii, si mai apoi recunoştinţa din ochii părinţilor acestora m-au făcut să înţeleg mai bine de ce mama nu putea fi mereu lângă mine şi am început sa o privesc ca pe un supererou..

Şi după aceea am repetat experimentul si cu tata, urmându-l o zi întreagă prin tribunal sau la diferite şedinţe unde mai aveam puţin si ma urcam pe pereţi de plictiseală.

M-am gandit o perioadă la o soluţie care sa ma scape de după-amiezile petrecute in birourile părinţilor mei si , desi am respins-o iniţial, o bonă parea cea mai bună idee.

Atunci a apărut în peisaj şi in familia noastra doamna Martha. Chipul ei bland si vocea suavă m-au facut sa o indragesc imediat si în scurt timp am ajuns sa o privesc mai ceva ca pe o bunica,pentru ca bunica mea e orice in afara de draguta dar asta e alta poveste. După ce ma lua de la şcoală îmi pregatea o gustare, mă ajuta la teme apoi mergeam împreună pe plajă, la muzeu, la cinema sau la patinoar..

Şi ca un compromis,împreună cu mama si tata am stabilit cateva reguli ale familiei, menite să menţină o oarecare stabilitate între noi..

Printre acestea erau incluse o ieşire împreună la o îngheţată sau orice altceva cel puţin de 2 ori pe lună, plus o excursie, cu cortul sau chiar cu rulota, obligatorie in vacanţele principale. De asemenea la masă era strict interzis să se vorbească despre muncă,bineînţeles eu puteam vorbi despre şcoala. Că doar eu am făcut regulile.