Sânge rar

Capitolul 47

Devon

- Eşti bine?

Am clipit apăsat în timp ce mi-am ridicat privirea îngândurată spre Ethan.

- Da. Am răspuns simplu şi am forţat un zâmbet pentru a-l împiedica pe Ethan să-şi facă o impresie greşită, dar a fost în zadar, deoarece privirea lui a devenit şi mai îngrijorată.

- Iubito...

Şi-a aşezat blând mâna pe obrazul meu, mângâindu-l atent.

Am înghiţit în sec şi mi-am închis ochii când i-am simţit degetul mângâindu-mi drăgăstos obrazul.

Simpla lui prezenţă mă calma şi îmi făcea toate îngrijorările şi temerile să dispară, mă făcea să mă simt în siguranţă şi iubită, iar din acest moment trebuia să-i spun adevărul şi să încetez a mai fi o lasă, pentru el, pentru fiinţa pe care o iubesc mai presus de toate.

Cu decizia luată am început să respir mai greu şi cu un ton şovăitor i-am spus.

- Ethan... nu cred că ar trebui să plecăm astăzi.

Am numărat mental exact 5 secunde până ce el a digerat informaţia şi şi-a îndepărtat mâna de lângă mine. Am expirat cu greutate aerul şi mi-am deschis ochii, dând de privirea lui confuză. Ochii mă pironeau în loc şi am văzut cu coada ochiului cum şi-a încordat braţul.

- Cum adică? De ce ar trebui să rămânem în locul acesta?!

Mi-am lins buzele şi mi-am frecat mâinile între ele, simţind furnicături traversandu-mi corpul când i-am auzit tonul agitat .

- Spune-mi te rog că nu vrei să rămânem din cauza lui Carter, pentru că dacă acesta este motivul jur că...

Am clipit apăsat din cauza şocului şi mi-am pus repede mâinile pe umerii lui negând vehement din cap.

- Nu, în nici un caz!Carter nu are nici o legătură cu decizia mea.

- Atunci? Ma privit sceptic, înghiţind în sec . Sunt cumva eu motivul? Ţi-e frică de mine?

Am expirat aerul pe cre îl ţineam în piept cu un oftat şi i-am luat mâinile, în timp ce l-am privit tandru.

- Cum aş putea să mă tem de tine? Doar că...

Mi-am aruncat exasperată privirea prin jur când am început să mă bâlbâi, neștiind cum să-i explic.

- Nu cred că ar trebui să plecăm până nu se rezolvă toate problemele. Am spus într-un final.

- Ce să se rezolve? A întrebat el confuz. Derek a fost prins, iar...

- Nu la asta mă refer...ci la nestemate şi la Luna.

Am spus şoptit şi m-am apropiat încă puţin de el.

- Poftim? A întrebat el blocat.

- Şti... acele "vise"?

- Vise? Am crezut că nu ai mai avut.

- Eu...

M-am uitat vinovată prin cameră şi i-am dat drumul mâinilor, privindu-l cât mai sincer cu putinţă.

- Se poate să fi omis câteva detalii..

- Cum ar fi?

Privirea i-a devenit dintr-o dată serioasă, iar tonul dur.

- Zeya. Una dintre nestemate. Am clarificat când l-am văzut încruntându-se. Mi-a spus că sunt reîncarnarea Lunei, iar asta înseamnă că...

Am început să-mi muşc buzele, nesiguranța punând stăpânire pe mine.