Sânge rar

Capitolul 43

           Mathias

— Inca nu si-a revenit?

   Am negat din cap cu privirea încă pe roșcată. Mi-am intors capul dand de Mari, una din servitoarele conacului si in acelasi timp, o prietena fidelă .

— Nu. Am spus pe un ton bland

— Crezi ca se va vindeca? A intrebat cu un glas timid, apropiindu-se de pat.

   Mi-am întors capul spre voce, zâmbindu-i șters lui Mari, o femeie scundă, de vreo 25 de ani, brunetă și cu un suflet mare. Probabil asta a fost si motivul principal pentru care am păstrat-o lângă mine, știu ca ma pot baza pe ea, mai ales când am nevoie de resurse de hrană.

— Nu-i bolnava. Am spus ridicându-mi sprâncenele, scapand un chicotit. Doar ca nu vrea sa se trezeasca.

— Ohh...

   Mi-am intors capul spre fiinta fragila care acum era asezata pe pat, fără sa dea vreun semn ca se va trezi.

— Ti mult la ea, nu-i asa?

   Am clipit apasat, incercand sa inteleg intrebarea.

   Tineam la Devon. Asta e sigur. O iubeam intr-un mod neinteles pentru mine, dar simteam asta pentru ea deoarece...

— Este un inger. Am spus fără expresii, privindu-i chipul palid.

— Un inger? S-a auzit glasul ei uimit.

— Da. Arata si se comporta ca unul.

— Am inteles. A murmurat bruneta cu un glas stins, aplecandu-si privirea.

   Mi-am trecut limba peste buze, privind frustrat intr-o parte cand mi-am adus aminte de Derek si de ceea ce urma sa se intample in seara asta.

   Muschii mi s-au incordat si mi-am inclestat inconstient maxilarul in timp ce gandurile mi s-au indreptat intr-o singura directie.

—Mari?

—Da?

   Si-a rasucit capul spre mine, privindu-ma cu ochii mari si sclipitori. 

—Ma poti ajuta cu ceva? 

   Am intrebat cu corpul incordat, zambindu-i stramb cand am constientizat ca deja ma hotarasem cu ce urma sa fac, dar probabil innebunisem pentru ca niciodata nu as fi facut asa ceva... pana acum. Asta nu eram eu!

   Ce naiba tocmai eram pe cale sa fac?!

—Cu siguranta.

   Mi-a zambit amuzata cand mi-a vazut expresia nesigura.

           Ethan

—Acesta este locul?

   M-am intors cu muschii incordati spre Nick nebagandu-i in seama expresia uluita.

—Avand in vedere ca Phoenix aici s-a oprit... da. Acesta este.

   A murmurat suspicios, masurand din priviri cladirea care la prima vedere arata complet normal.

—Mai sa fie. A fluierat apreciativ brunetul. Se vede ca lui Derek ii plac locurile... marete.

— Asa se pare. 

   Am spus privind cu ochii mijiti imensul conac, in timp ce in minte mi se invartea un singur cuvant.