Sânge rar

Capitolul 8

                 Ethan

    

     —Pa.

   I-am spus Devonei inainte sa plec.

     —Ethan, stai. A spus ea cu privirea într-o parte, rusinandu-se...

   E asa de frumoasa cand roseste.

   —Da?

    —Ethan, noi... îmm... ce suntem?

    A intrebat ea si as putea jura ca nu este obisnuita cu astfel de conversatii.

      Am deschis gura, dar nimic nu a iesit.

    Ce puteam să-i spun? O voiam doar pentru mine, dar erau prea multe riscuri în joc.

     Dacă cineva afla despre existenta ei, ar fi în pericol.

      Nu pot risca sa pateasca și ea ceva.

   —Prieteni.

    Am spus, dar a sunat mai mult a întrebare.

     Devon si-a ridicat privirea si pentru o secunda ma privit dezamagita, dar doar atât. Imediat expresia ei devenimd una inexpresiva si rece.

     —Lasa-ma sa reformulez intrebarea: tu ce ai vrea sa fim?

     A spus ea si ma privit direct in ochi.

    —Prieteni. Am spus inghitind in sec.

     Devon a rămas nemișcata, privindu-mă fără expresie.

     Buza inferioara i-a tremurat pentru un moment atât de scurt și nu știam dacă chiar se întâmplase sau doar îmi imaginasem.

    —Aha, am înțeles.

    A spus ea zambind, dar știam foarte bine ca altele ii erau sentimentele.

     —Suntem bine? Am intrebat speriat de raspunsul ei.

     —Da. A spus ea zâmbind.

    Am dat sa o sarut pe obraz, dar s-a ferit, zambetul mi-a pierit și mi-am strâns degetele în pumn, fiind conștient ca-i meritam disprețul.

    I-am dat semnale amestecate, asa cum îmi reprosase și ea.

    O făcusem! Dar nu m-am putut abține. Din prima clipa în care am văzut-o, ochii mei au devorato din priviri, iar pentru prima data după mult timp... am început sa am fiori.

   —Pa. A spus ea zambind si a dat mana cu mine.

     Mi-am încordat maxilarul, uitându-mă dușmănos spre mana ei mica și delicata.

      Deci de acum asa o sa fie?

      Nu... nici gand!

      Eram un egoist pentru ca o lăsam sa se apropie de mine știind ca peste cateva luni va trebuii sa plec.

     Ținând-o aproape de mine o expunea din start pericolului.

   —Pa. Am spus zambind stramb si indepartandu-ma de casa ei.

    M-am îndreptat spre apartament, pășind plictisit și uitându-mă la fetele serioase ale localnicilor.

     Gândul mi-a zburat la părinții mei și mi-au trebuit cateva momente înainte sa sa încep din nou sa pășesc.

    Mi-am așezat mana în dreptul inimii, gândindu-mă cât de diferit ar fi fost totul, dacă acel organ vital pentru toți oamenii încă mi-ar mai bate în piept.