Cap. 22 Întâmplări neprevăzute

2.2K 178 197
                                    




            Liniștea dintre noi era demult tulburată. Atât eu cât și Max încercam să păstram aparențele unul față de celălalt. Simțeam îngrijorare atât în glasul său cât și în gesturile pe care le făcea față de mine. Apelurile telefonice necunoscute, ne-au făcut pe amândoi să cădem pradă gândurilor și să nu ne mai putem bucura cu adevărat de momentele împreună. Restul zilei ni l-am petrecut la restaurant, iar apoi am decis să ne plimbam putin prin oraș. Îmi era dor de el, voiam să-l văd și număram secundele care tot treceau, iar mie mi se făcea tot mai dor să-l aud, să-l strâng în brațe și să-l simt mai aproape de inima mea.

           După lăsarea serii am ajuns acasă cu jumătate de oră înaintea ca Becca să apară în fața ușii mele.

- Ce faci? Mă întrebă ea cu un glas plin de plictiseală. Părea destul de răvășită și ușor palidă la față.

- Bine. Doar ce am ajuns acasă. Tu ce faci, ești bine? O întreb în timp ce îi fac semn să intre în casă. Mergea destul de dezordonat ceea ce m-a făcut să realizez că era încă destul de mahmură, iar lipsa de vlagă din corpul ei era semn că nu se simțea deloc bine.

- Mi-e rău! Adu-mi o lămâie, te rog. Doamne, ce-o fi fost în mintea mea când am băut atât de multă vodkă? Nu mai fac asta niciodată, ai auzit, Ally? Niciodată! Vorbește Becca mai mult pentru a se convinge pe ea însăși de cele spuse. Se ținea cu o mână de burtă, pe cealaltă o duse brusc la gură, iar în secunda următoare fuge spre baie lăsându-mă în mijlocul holului fără reacție.

Beccăi îi era rău cu adevărat, iar eu eram lipsită de reflexe. Trebuia să o ajut așa că am mers repede în baie după ea și am ținut-o de păr, în timp ce ea scotea afară toate toxinele nedorite de corp.

- Ar fi trebuit să-ți știi limita, Becca! Nu te-am văzut niciodată în halul ăsta și chiar nu înțeleg cum de ai ajuns în situația asta. Aseară nu te-am văzut să bei atât de mult încât să-ți fie așa de rău. Vorbeam către ea în timp ce încercam să-i adun toate șuvițele blonde de păr. După câteva minute în care credeam că mai avea puțin și rămânea fără nici măcar un strop de apă în stomac s-a ridicat lent și s-a așezat pe marginea toaletei.

- Faza e că nu am băut mult, doar ce ai băut și tu. Cred că asta se datorează mai mult faptului că ieri nu am mâncat cine știe ce și m-am tot epuizat în ultimul timp. Becca își ținea coatele pe genunchi și fața între mâini, privind spre podea.

- Ai reușit măcar să dormi puțin? o întreb în timp ce-i ofer o pastilă pe care am luat-o din dulapul de medicamente din baie. Becca o ia cu jumătate de inimă și o înghite, apoi bea câteva guri de apă de la robinet.

- Nu prea mult. Mi-am făcut de cap cu Joshua toată noaptea, iar apoi a fost nevoit să aibă grijă de mine că nu mă simțeam tocmai bine. Abia spre dimineață am reușit să dorm puțin, dar mă trezeam într-una. Îmi mai revenisem, dar văd că mi s-a făcut rău din nou. Dar proastă o fi aia care mai pune un strop de băutură pe gură. O aud cum vorbește sigură pe ea, mimând determinarea și hotărârea cu care mi se adresa.

- Nu mai bei până data viitoare. Chicotesc în fața ei și văd cum se încruntă vizibil la mine, ochii ei aruncând în acest moment săgeți otrăvitoare către mine.

- Eu sunt o persoană de cuvânt, Alison! Ai încredere în mine când spun ceva pentru că așa va fi. îmi răspunse ea pe un ton ușor iritat.

- Da, sigur! Îi răspund sigură pe mine, reușind să o provoc și mai tare. În secunda următoare văd cum Becca își umple pumnul de apă și mă atenționează din priviri că mă așteaptă o mică răzbunare. M-am întors brusc cu intenția de a fugi, dar după doi pași simt cum ceva rece ia contact cu pielea mea. Râsul înfundat al Beccăi răsună peste tot, ceea ce mă face și pe mine să o urmez de îndată. Prietena mea nu înceta să fie nebună nici măcar atunci când îi era teribil de rău.

Pleacă, dar nu mă uita! (Finalizată) Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum