Cap. 1 Temeri ascunse

5.8K 321 330
                                    

          Ziua era una cât se poate de frumoasă. Soarele strălucea pe cer, iar cei câțiva nori pufoși făceau peisajul să fie aproape prefect. Îmi imaginam cum ar fi putut fi atinsă perfecțiunea dacă ar fi existat și vreo pasăre care să zboare mândră pe cer și să îmi bucure ochii cu existența sa. Eu eram o persoana foarte visătoare de fel. Îmi plăcea foarte mult natura și adoram să petrec ore întregi întinsă pe iarbă, ascultând muzică în timp ce priveam mișcările naturii. De obicei obișnuiam să fiu o persoana veselă și plină de entuziasm. Adoram să ies în oraș cu prietenii mei și să îmi petrec cât mai mult timp în compania lor. Deși eram o persoana sociabilă și ieșeam des, niciodată nu mi-am neglijat școală. Prioritatea mea era să învăț cât mai bine și să obțin notele cele mai mari pentru a putea beneficia de bursă atunci când voi termina liceul. Pe lângă toată dorința aceasta de a ajunge la o facultate cât mai buna, era și obiectivul de a-l face pe tata cât mai mândru de mine.

          După ce am ajuns în liceu, m-am îndreptat direct către vestiare pentru a-mi lua cărțile pentru ora de istorie. Ieri am stabilit să mă întâlnesc cu Becca acolo și să mergem împreună la ore. Cele mai multe cursuri le aveam împreună, cele care difereau erau opționalele deoarece eu mi-am ales să aprofundez limba engleză. Spre deosebire de mine, Becca era axată pe științele exacte, astfel că își alegea orice ținea de matematică, fizică și chimie.

          Pe mine nu mă pasionau științele exacte. Pentru mine tot ceea ce conta erau romanele și poeziile. Adoram să citesc și nu aș fi schimbat asta pentru nimic în lume. Eram înnebunită după scriitorii clasici, iar preferata mea era Jane Austen. Cred că am citit ,, Mândrie și prejudecată" de cel puțin 50 de ori și am simțit că nu m-aș putea plictisi niciodată de ea. Îmi plăcea modul în care autoarea a reușit să contureze personajele. Preferata mea era Lydia, dar nu pentru acțiunile și felul ei de a fi, ci pentru complexitatea de care dispunea din partea autoarei. Îmi doream ca într-o bună zi să pot scrie și eu propriile mele cărți și acestea să fie la fel de apreciate. Visul meu era să lucrez la o editură și să fac recenzii cărților, dar m-aș fi mulțumit și cu un post la redacția unui ziar, dar nu unul monden. Niciodată nu m-am priceput la descifrarea comportamentului sau acțiunilor unei persoane. Tata îmi spunea că sunt cea mai naivă și mai ușor influențabilă persoană pe care o cunoștea, iar aici eram sigură că nu semănam cu el. Nu aș fi reușit niciodată să cotrobăi suficient în viața unui om suficient de mult încât să fac un articol bun și nu aș fi apelat în ruptul capului la mizerii pentru a ajunge sus. M-am considerat mereu o persoană demnă care cere respect, dar după ce oferă respect la rândul său.

          Trezintă la realitate, simt cum cineva îmi pune mâna pe spate, iar eu am început să țip destul de tare, speriindu-mă.

          —  Dumnezeule, calmează-te, fato! Sunt eu. Îmi pare rău că te-am speriat, dar crede-mă că nu mi-am dat seama, a spus Becca de îndată ce a observat tensiunea din corpul meu.

          —  Stai liniștită. Eu ar trebui să-mi cer scuze pentru că reacționez ca o nebună.

          Ultimul lucru pe care mi l-aș fi dorit acum era să fac o scenă de față cu toată lumea. Abia după ce mi-au ieșit cuvintele pe gură am realizat că toți se holbau la mine. Puteam vedea neliniștea din ochii Beccăi, atunci când i-am privit ochii de un verde smarald. Ea era puțin mai înaltă decât mine, părul ei era de un blond platinat, iar culoarea pielii sale era puțin mai închisă decât a mea. Arăta incredibil de bine și avea niște forme de invidiat. Spre deosebire de ea, eu eram mai pitică și mai slabă. Formele corpului meu nu mă scoteau deloc în evidență, dar nu erau nici urâte. Cred că mă încadram în categoria fetelor normale și comune.

Pleacă, dar nu mă uita! (Finalizată) Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum