Pleacă, dar nu mă uita! (Finalizată)

Cap. 17 Dezamăgire

         Noaptea fusese destul de liniștită și reușisem să mă odihnesc în ciuda faptului că nu puteam aproape deloc să-mi îndepărtez cu prea mult succes gândurile care mă frământau continuu. Chiar dacă trăisem cea mai mare dramă din viața mea din cauza lui Brian, ultimele luni au fost destul de lipsite de importanță. Prezența lui Max și faptul că nu reușeam să-mi găsesc curajul interior pentru a-i mărturisi sentimentele, antipatia și ura pe care o simțea Alexis față de mine fără ca măcar să găsesc o explicație pentru atitudinea ei, dar și faptul că Becca într-o oarecare măsură mă dezamăgise, toate aceste lucruri mi-au schimbat radical viața. Dintr-odată, în mai puțin de o lună de zile, viața mea era mult mai complicată decât aș fi avut nevoie. Tânjisem atât de mult după o perioadă de plină liniște, încât, cel mai probabil, alungasem singură până și ultima speranță că voi putea obține curând ceea ce-mi doream.

Acum mă îndreptam către casă. Orele de la școală trecuseră imediat, nelăsându-mi timp prea mult să realizez cum se scurgeau minutele. În acest moment mă gândeam la el, la Max. Nu-l văzusem deloc încă de ieri, deși aseară îmi promisese că va veni la liceu, nu o făcuse. Îmi telefonase înainte de începerea orelor pentru a-mi spune că este nevoit să rămână și astăzi la muncă. Nu-mi plăcea deloc ideea ca el să lipsească atât de mult de la școală și să muncească cu normă întreagă, deoarece asta părea în ultimul timp. Restaurantul îi ocupa cea mai pare parte din zi și mi-ar fi plăcut dacă lucrurile ar fi stat altfel.

Când am ajuns acasă, bagajele tatei erau gata făcute, iar el era așezat pe canapeaua din sufragerie, verificându-și documentele de zbor.

-    Ce faci, scumpo? m-a întrebat tata fără a mă privi.

-    Bine! Ești gata de plecare? vorbeam, în timp ce-mi lăsam geanta să cadă de pe umăr, apoi așezându-mă comod pe fotoliul de lângă televizor.

-    Da. În zece minute o să vină taxiul. Sper să nu fie traficul prea aglomerat. Alison, cel mai probabil mă voi întoarce duminică seara. Vreau să ai grijă de tine și să nu le creezi probleme doamnei și domnului Adams. Este suficient că au acceptat să rămâi la ei peste weekend și nu vreau să aflu că ai intrat în probleme. Sunt conștient că tu și Becca sunteți încă niște adolescente, dar vreau să fiți cu capul pe umeri și să nu mă dezamăgiți. Tata vorbea cu mine în timp ce mă privea pe deasupra ochelarilor de citit pe care ii purta ocazional. Părul lui era ușor ciufulit, iar costumul cenușiu părea a fi neglijent aranjat. Îmi părea rău pentru tatăl meu numai când mă gândeam câte sacrificii făcuse pentru mine.

-    Tată? Nu te-ai gândit niciodată să te recăsătorești? Întreb ca și cum nici nu auzisem partea în care el mă atenționa despre cum ar trebui să evit problemele. Îl priveam cu recunoștință și așteptam ca el să îmi ia întrebarea în serios. Chiar dacă nu era genul de persoană care să se destăinuie în fața mea, speram totuși că nu va ocoli subiectul.

-    Ce-ți veni de mă întrebi asemenea lucruri? Dispoziția i s-a schimbat brusc și își trece brusc mâna prin păr în semn de disconfort.

-    Pur și simplu! Ești încă tânăr și atrăgător, ești muncitor și devotat familiei. Sunt sigură că orice femeie ar da orice ca să te aibă în viața ei. Cred că îți ajunge cât te-ai zbătut pentru mine. Nu crezi că ar fi timpul să te gândești și la viața ta? Eu am crescut deja și de acum îți poți face timp pentru a avea grijă de tine și de sufletul tău. Vorbeam plină de intenții bune și se pare că și tata putea să realizeze acest lucru, deoarece mă privea recunoscător.

-    Eu nu am nevoie de nimeni în viața mea, scumpo! Te am pe tine și sunt mulțumit de viața pe are o am. A oftat îndelung, iar apoi mi-a căutat privirea și mi-a aruncat un zâmbet reținut.