Cap. 15 Încredere și respect

2.1K 216 258
                                    




-    Termină cu șarada asta ieftină, Alexis! Ce încerci să obții? îi aruncam priviri ucigașe, în timp ce Max se uita la mine fără nicio expresie pe chip. Eram nervoasă și puteam vedea prin el, ca și cum era transparent, toată răutatea pe care Alexis o emana.

-    Despre ce vorbești, Alison? Ce s-a întâmplat? a adoptat ea un ton umil în timp ce și-a dus mână la gură, mimând cât mai realistic posibil, rolul de persoană acuzată pe nedrept.

-    De ce nu le spui mai bine despre mica noastră discuție pe care am avut-o mai devreme în apropierea biroului directoarei? O întrebam în timp ce aveam privirea țintuită spre ea. Simțeam cum îmi ies flăcări pe nări și cum mi-aș dori să-mi pot înfige degetele în coama sa lungă și bogată. Brusc, decisesem că avea să fie mult mai drăguță fără câteva șuvițe bune din păr.

-    Alison, se pare că tu vrei să mă umilești de față cu toată lumea. Dacă nu ai putut să treci cu vederea peste ceea ce ți-am făcut la petrecere, ar fi trebuit să-mi spui, nu să te prefaci. Ți-am explicat cât de rău îmi pare, iar tu ai spus că totul este în regulă, ce s-a schimbat acum?
Alexis a început brusc să plângă, iar în secunda următoare și-a dus mâinile în sus, acoperindu-și obrajii cu palmele. Ce drăcie mai era și asta? Ipocrita de Alexis atrăgea asupra sa numai compătimire din partea celor din jur. Hohotele de plâns și suspinele sale păreau destul de sincere, dar pe mine nu mă putea păcăli. În fața mea renunțase la mască, iar eu știam perfect cu cine am de-a face. Totuși, trebuia să recunosc că i-am subestimat puțin talentul. Nu mă așteptam la o asemenea reacție falsă din partea ei. Ian a îmbrățișat-o puternic încercând să-i ofere confort emoțional, în timp ce Becca, Joshua, Claire și Max mă priveau ușor încruntați.

-    Lasă teatrul ăsta ieftin și hai să discutam ca niște oameni maturi. Spune-mi ce urmărești și nu am de gând să plec de aici până când nu îți dai drumul la gură. Datorită tonului folosit atrăgeam cât mai multe perechi de ochi curioși. Îi puteam auzi cum șușotesc pe la spatele meu, dar eram prea pornită împotriva lui Alexis, încât să mai dau importantă și celor din jurul meu. Mă simțeam invincibilă deoarece dreptatea se afla de partea mea.

-    Îți jur că sunt sinceră! vorbea Alexis către mine în timp ce lacrimile îi curgeau lung pe obraji, întinzându-i machiajul pe toată suprafața feței. Nemernica, nu avea de gând să cedeze. Era mai bună decât mă așteptam.

-    Alison, termină! S-a răstit Becca la mine, ridicându-se apoi în picioare astfel încât să mă poată privi în ochi. Era furioasă, dar nu pe Alexis, ci pe mine.

-    Da-te la o parte, Becca! Trebuie să aflu ce are de gând Alexis cu tot circul ăsta. Încercam să îmi fac loc de trecere spre a ajunge în fața lui Alexis, însă Becca îmi bloca drumul.

-    Ți-am zis să termini. Ce se întâmplă cu tine? Nu vezi ce afectată e? Eu cred că ai înțeles greșit situația și ar fi mai bine să te calmezi, îmi vorbea Becca în timp ce se uita la mine nedumerită. Nu-mi venea să cred! Prefera să o creadă pe Alexis în loc să aibă încredere în cuvântul meu. În acest moment nu știam pe cine eram mai supărată. Pe Becca, deoarece nu era de partea mea, sau pe Alexis care se juca cu nervii și răbdarea mea!

-    Poftim? Becca, cred că ai decis să ții partea cui nu merită. Alexis când a văzut că Becca îi ia apărarea a început să plângă mult mai zgomotos ca și cum cerul se rupea deasupra ei. Dintr-odată Ian s-a ridicat și se apropia de mine destul de nervos. Intențiile lui nu păreau a fi foarte pașnice. Avea maxilarele încleștate, fața plină de încruntături, iar pumnii strânși puternic în palme. La realizarea imaginii sale, m-am albit dintr-o dată la față, mai ceva ca varul. Max m-a tras în spatele său cu o mișcare bine calculată, iar apoi și-a proptit mâinile pe pieptul lui Ian. Joshua s-a ridicat brusc de pe scaun și l-a apucat pe Ian de braț obligându-l să se oprească în loc. Îmi înghițisem cuvintele și nu mai aveam absolut nicio reacție. Tot corpul meu era lipsit de instinct, ca și cum cineva mă transformase în stană de piatră. Era frustrant numai gândul că nu mă pot controla.

Pleacă, dar nu mă uita! (Finalizată) Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum