Tot drumul, parcurs din parc până la casa ei, nimeni nu a scos un sunet. Dayane e îngândurată, probabil de felul, cum am abordat situația cu Sophja. Cred și eu. Și pe mine m-ar deranja.
Mă îndrept hotărât spre sora mea, lăsând-o pe ochișori în urmă, îi întind cheile mașinii. Se uită la mine cam chiorâș dar nici că îmi pasă.
- Sophja, dute în treaba ta! Nu mă interesează care e urgența ta! Mă descurc eu să vin acasă. Îi spun mecanic, toate cuvintele vin ca unse, negândite înainte și tind să cred că e mai bine. Cel puțin deocamdată.
Dayane, se oprește în dreptul nostru, timp de o secundă, murmurând cred că un noapte bună, dar nu sunt sigur.
Sora mea îi zâmbește scurt înapoi, nerăspunzându-i înapoi. Dayane își continuă drumul în spre casă, iar eu încep să grăbesc pasul.
- Dayane, mi-ai promis plimbarea în parc. Îi spun repede înainte să apuce să urce, cele patru trepte.
Se întoarce cu fața spre mine, fața i se luminează și pentru câteva clipe în ochii ei observ o strălucire aparte.
- Am crezut că... Lasă propoziția în aer, continuând doar să arăte cu mâna spre sora mea.
- Poate nu va fi o plimbare în parc, dar ce zici de acoperișul garajului tău. E o seară frumoasă.
Se uită spre garaj, apoi la mine. Zâmbește subtil și aprobă.
Ajunși pe garaj, nu facem nimic. Pur și simplu, eu mă uit la ea și ea la mine.
- Dayane, care e diferența dintre iubire și dragoste? Mă aud spunând. Nici măcar nu știu ce mi-a venit să o întreb.
Zâmbește ușor luându-și privirea de pe mine și îndreptând-o spre cer.
- Dragostea o poți purta cuiva, poți fi îndrăgostit de cineva dându-i iubire, afecțiune, respect. Pe când iubirea e un sentiment pe care poți să îl oferi oricui. Îmi răspunde atât de profund gânditoare încât te face să simți cuvintele ei.
- Iubești? O întreb,deși știu răspunsul.
- Da. Iubesc caii, copii, jocurile, natura, noaptea, absolut tot ce mă face fericită. Așa cum tu iubești luptele și caii. Mă încrunt deodată la remarca ei. Nu pot spune că iubesc luptele, nu iubesc să fiu agresiv, ci doar cred că o fac din obișnuință. Cât despre căi...
- Caii? O întreb, căutându-i privirea care nu o găsesc. O evită.
- Da David. Caii. Am observat cum te uiți la ei, ai știut imediat să încaleci un cal, iar despre călărit nici nu e nevoie să zic. Se vede că ai mai făcut asta și cândva ți-a plăcut.
- Nu știam că sunt atât de ușor de citit. Îi răspund amuzat deși trebuie să recunosc că sunt foarte surprins de faptul că ea, m-a analizat.
- Nu ești deloc ușor de citit! Sau poate, nu știu să citesc eu oamenii. Nu te cunosc mai deloc.
- Dar îndrăgostită ești?! O întreb, încercând să schimb subiectul, să evit melancolia care stă la pândă să ne atace, dacă mai presez subiectul.
- Sau ai fost?
- Nu am fost niciodată îndrăgostită. Nu știu cum se simte sau cum ar trebui să o definesc. Eu cred că sunt și cred că aș putea să ți-o definesc. I-aș răspunde așa dar cred că aș speria-o. Sau m-aș speria eu.
Îi iau mână într-a mea, desenând-i cerculețe. Un fior pe șira spinării își face apariția dar nu mă mai miră nimic. Încerc să nu le dau importanță.
Mă bucur nespus de mult când văd că am un efect asupra ei și nu pot să nu zâmbesc când o văd că își apleacă capul, uitându-se la papuci doar pentru a nu vedea eu roșeața din obrajii ei. E atât de frumoasă!
- Ce planuri ai de viitor? Mai sunt câteva săptămâni. O întreb ținând-o în continuare de mână.
- Sincer. Nu prea am planuri. Cred că voi încerca să dau la o facultate oarecare, practicând la distanță. Planurile mele includ ferma și școala de călărie. Vreau să îmi dedic timpul acolo, lărgind ferma,ocupându-mă de echitații și aducând cât mai mulți copii. Astea sunt planurile mele.
Zâmbesc involuntar. Vorbește cu atâta admirație despre tot încât face să gândesc că viața e frumoasă. Tot ce o înconjoară e frumos.
- Dar tu? Ce planuri ai? Mă întreabă.
- Recunosc, nu știu. Fac lupte de stradă de doi ani jumatate. Am strâns bani îndeajuns pentru orice facultate aș vrea, plus cheltuielile care vin pe parcurs. Dar nu știu. Îi răspund promt. Nici nu știu ce altceva să îi spun în afară de adevăr.
- Știu cum e. Nu e problema banilor. Pur și simplu nu te face împlinit.
Mă întorc cu fața spre ea și mă pierd din nou în ochii ei. Sunt mirifici.
- Nu ai nevoie de angajați acolo? O întreb serios.
- Râzi de mine? De ce ai face asta? Mă întreabă încruntată. Nu știu de ce are impresia că aș râde de ea.
- Nu. Vreau să lucrez acolo. Chiar tu ai sesizat că îmi plac caii.
- Da, dar e absurd. E adevărat că am spus dar nu trebuie să faci asta că am zis eu. E vorba de pasiune și atât. Îmi răspunde puțin revoltată. Când e nervoasă e și mai frumoasă.
- Vreau să fiu alături de tine. Îi spun uitându-mă în ochii ei. Mâna, care până acum era desenată de către mâna mea, se încordează vizibil. Încerc să îmi împletesc degetele cu ale ei, încercând să o calmez. Și reușesc.
- Mă tem, că va trebui să fi mai explicit de atât. Nu înțeleg. Spune cu ochii fixați pe mâna cu degetele împreunate.
- Lasă-mă să îți fiu alături. Lasă-mă să merg cu tine alături pe același drum. Să fiu cel care te ajută să te ridici.
Își ridică privirea ce îmi încălzește inima, zâmbește atât de frumos, încât aș face orice, doar să am ocazia să îl văd în fiecare zi.
- Până când vei merge alături de mine? Mă întreabă sfios, parcă fiindu-i frică de răspuns.
- Până când soarta va fi îndeajuns de dură, încât să lupte cu voința mea și să ne despartă. Îi spun apropiindu- mă de ea.
Îi iau bărbia între degete pentru a obliga-o să se uite în ochii mei. Nu știu dacă sunt pregătit sau dacă voi fi vreodată să o sărut, dar o fac.
Nu îmi puteam imagina niciodată gustul buzelor ei, iar acum nu le găsesc comparație. E minunat.
Nu aș putea să mă satur niciodată, iar bătăile inimii ei, este melodia mea preferată.
O sărut încet. O simt cum tremură sub atingerea mea, ceea ce mă face, mai flămând. Își trece mâinile pe după gâtul meu trăgându-mă mai aproape, deși sunt lipit de ea, simt nevoia tot mai mare să o simt, să o ating.
Întrerupe sărut, lipsa de aer făcându-și prezența dar în următoarea fracțiune de secundă, o simt în brațele mele cum oftează ușor, ca și cum și-ar găsi liniștea, când de fapt eu mi-am găsit-o.
Bună!!! Am venit cu finalul!
Sper că va plăcut și aș vrea să vă multumesc pentru sprijin. Abia astept părerile voastre care indiferent de mesajul lor, sunt constructive. Pupici!
CITEȘTI
Alaturi De Tine (Finalizată)
General Fiction"Dragostea îi arată omului, cum ar trebui el să fie. Când iubește descoperi în tine o nebănuită bogăție de tandrețe și duioșenie și nici nu îți vine să crezi că ești în stare de o asemenea dragoste". A. P. Cehov
