Alaturi De Tine (Finalizată)

12.Eroul meu a plecat

Aud ca prin vis un bâzâit. Un vibrat. Deschid ochii leneș știind că numai telefonul meu poate fi. Încă nu vreau să dau ochii cu lumea reală așa că prefer să închid ochii înapoi. Vibrațiile telefonului meu revin, ceea ce înseamnă că e insistentă persoana care mă sună. Cedez și răspund. A închis. Apoi primesc un mesaj. Fraiere unde ești? Hai la o țigară! Îmi dau ochii peste cap din reflex; iar a rămas fraierul fără țigări și mă caută pentru asta. Nu am chef de scris mesaje așa că prefer să îl sun.
- Fraieră îi măta! Îi spun în loc de salut iar el începe să râdă. Așa ne respectăm noi. Nici nu știu, cum am ajuns să fiu prieten cu Andrew; cred că de la nevoia de țigară.
- Unde ești?
- Acasă, nu vin azi la școală. Nu am chef. Îi răspund leneș închizând ochii înapoi.
-Îți vine să crezi că nici frumoasa mea nu a venit? Mă strâmb la auzul cuvântului. De când până când frumoasa lui?! Oftez, încercând să îmi ascund iritarea din voce. E mai prost decât prevede legea, dacă el crede că ea îl place și că îi va acorda o șansă sau mai rău dacă el crede că eu am să-i permit să stea prea mult în preajma ei.
- Ești sigur? Încerc să fac pe prostul.
- Da. Le-am întrebat pe surorile ei și mi-a zis că nu știe și nici nu le interesează. Apoi sora ta a completat că nu vine, nu era nici acasă iar mașina lipsea. Iarăși sora mea se bagă unde nu îi fierbe oala. Apoi surorile ei, oricum nu le pasă de ea. Ca de obicei sora mea merge dimineața la surorile "vedetă" și își bea cafeaua apoi vin la școală. Eu prefer să stau să dorm ora aia pierdută pe o amărâtă cafea.
-Hei! Mai ești acolo?! Îl aud întrebându-mă
- Da. Tre să închid. Ne mai auzim! Și îi închid; omul ăsta poate fi mai cicălitor ca o soacră.

Cobor scările complet confuz. E ora zece deja și nu dau de Dayane. Adevărul e că nu am întrebat pe nimeni de ea ci doar continui să o caut.

- Dacă o căutați pe domnișoara Dayane, să știți că e plecată la lac. Mă întorc căutând vocea auzită mai devreme. Doamna de vârsta a doua de ieri, de la bucătărie. Îmi ridic o sprânceană și mă gândesc cum ar trebui să îi spun pentru a afla unde e lacul.
- Domnișoara în fiecare dimineață, care și-o petrece aici merge la lac, pentru a vedea răsăritul.

- Unde e lacul? Întreb sec.

- După grajduri este o cărare care intră într-o poieniță. Continuați drept înainte și imediat ajungeți la iaz.
Mă întorc pe călcâie, fără a mai spune nimic grăbindu-mi pașii.

Stă pe margine cu picioarele strânse la piept și se leagănă ușor, cred că involuntar. Mă apropii de ea și nu știu de ce dar nu mă miră faptul că nu mă aude; pun mâna pe umărul ei, speriind-o foarte tare încât se ridică în picioare făcând doi pași laterali. Bine că nu i-a făcut în spate altfel făceam o baie revigorantă vrând-nevrând sărind după ea. Se uită la ceasul de pe mâna ei stângă și face ochii mari. Clar nu se aștepta să fie atât ceasul.

- Scuze. De obicei aici, pierd noțiunea timpului. Mă asez și eu în locul în care adineaori era ea, bătând cu palma de iarbă îndemnând-o să stea jos.

- La ce te gândeai?! O întreb cu privirea spre apa. E curată, două lebede se plimbă galante nepăsându-mi de nimic.

- Sincer sau minciună?!

- Încearcă-mă cu o minciună! Vreau să văd cât de convingătoare ești!

- Mă gândeam la mama mea. Îmi e dor de ea, iar la fiecare răsărit pe care îl văd simt că e aproape de mine și ma vede. Sunt confuz. Mama mea?! Îi e dor de ea. M-a băgat în ceață de tot; adică femeia din casa aceea nu e mama lor?

- Vrei să vorbim despre asta?! O întreb nesigur. La urma urmei mă cam bag în viața ei tam-nesam.

Oftează ușor apoi înghite un sec.

- Mama noastră a murit imediat după ce m-a născut pe mine. Eu sunt cea mai mică. La douăzeci minute față de celelalte și după miezul nopții. Zi diferită și an diferit. Surorile mele m-au condamnat o perioadă destul de lungă pentru moartea mamei noastre dar au încetat să mai facă asta, imediat ce a adus-o pe Madeleine; mama noastră actuală. Surorile mele se refugiază în brațele ei, pentru orice chichiță măruntă iar eu am rămas de partea tatălui meu. Mama era bolnavă cu inima, știa că nu are voie să rămână însărcinată dar nu a ascultat pe nimeni.

S-a oprit din povestit, iar acum tot ce se aude sunt câteva zumzete de albine. Eu cred că am uitat să mai respir, zic asta deoarece acum îmi dau drumul la tot aerul acumulat în plămâni și nu e puțin.
Nu cred că are rost să spun că nu e ea vinovată de moartea mamei ei, pentru că e și ea conștientă de asta. Acum se înțelege comportamentul tatălui ei față de ea și celorlalte surori.
Are nevoie de sprijin, de iubire, de devotament; nu știu dacă pot să i le ofer dar cred că merită să încerc.

Îmi trec o mână pe umărul opus celui apropiat de mine, trăgându-mă mai aproape de ea. As vrea să înțeleagă că sunt acolo pentru ea. Și înțelege. Își pun capul pe umărul meu scăpând un oftat. Cred că s-a liniștit.

- Mama mea, l-a înșelat pe tata cu cel mai bun prieten la un an după nașterea mea; i-a dat naștere Sophjiei, mințindu-l că e copilul lui. Ofez ușor gândindu-mă dacă are rost să continui.

- Dacă nu poți, nu continua! Îmi vei spune când ești pregătit.

- Cred că sunt pregătit de orice, mai puțin la asta și nu cred că voi fi vre-o dată așa că fac eforturi mari. Nu zice nimic doar se uită la cele două lebede.
- Când am împlinit șase ani, mi-au făcut o petrece mare; erau invitați toți prietenii lor împreună cu copii apoi, nu știu cum s-a întâmplat dar a aflat tata. Seara s-au certat atât de tare încât m-au trezit cu țipetele lor și am mers în dormitor la ei. Tata își făcea deja bagajele. Am fugit în dormitor și la scurt timp a venit și el. M-a pupat pe frunte spunându-mi să îl iert; apoi a plecat. Eroul meu a plecat.

- Și l-ai iertat? Mă întreabă căutându-mi privirea. O susțin pe a ei și aprob, reușind să îi smulg un zâmbet, care îmi vine ca un unguent la inima mea rănită. Pansamentul perfect.

- Gata! Lasăm trecutul în urmă pentru o zi. Mergem să mâncăm apoi în parc cu noi!

Râd, încearcă să fie hotărâtă și serioasă dar nu îi prea iese.

- Am înțeles șefa! Îi spun ducându-mi două degete la tâmplă.

Izbucnește în râs apoi se întinde și rupe o floare. O iau din mână ei, îi dau părul după ureche apoi îi pun floarea acolo. Zâmbește timid roșindu-se puțin. Să mor de nu e cea mai frumoasă fată care am văzut-o eu în viața mea.

Hei la toată lumea!! Știu că e un capitol puțin mai melancolic dar in următorul capitol îmi iau revanșa. Multumesc pentru susținere și aștept păreri.