Alaturi De Tine (Finalizată)

19.

Tot ce aud în jurul meu este doar o inimă. E a mea. Sau a ei. Sau două inimi, același ritm de bătaie al inimii. Prefer să nu mă pierd în astfel de gânduri cam inutile, pentru că acum e mai important ce țin în brațe. Și recunosc îmi este frică, să revin la starea inițială. Nu vreau să plece din brațele mele. Se potrivește prea bine.

O simt cum oftează, presimt că în curând se va retrage de la locul ei.
Și asta face.

Mă simt neputincios. Parcă am mâinile legate la spate cu șapte mii de lanțuri și nu sunt în stare să o fac să mai stea puțin.

Se uită în ochii mei și mă pierd. Oceanul ochilor ei este oaza mea de liniște.

- Cred că trebuie să intru în casă. In curând va veni tatăl meu în cameră, iar dacă nu mă va găsi se va îngrijora. Zâmbesc strâmb, apoi îmi strâng buzele. Ce aș putea să îi spun, că nu îmi convine? Și că aș vrea să mai stea cu mine? Ar suna ca un idiot obsedat.
Aprob.

Se întoarce cu spatele la mine pentru a-și strânge pătura care până acum nici măcar nu am observat-o.

- O seară frumoasă David. Îmi spune încet, atât de încet încât nu sunt foarte sigur că asta a zis.

- Vrei tu să o faci? Se întoarce spre mine cu o sprânceană ridicată uitându-se la mine confuză. Mă văd nevoit să continui.
- Seara să o faci frumoasă. O văd zâmbind timid.

- Stă în puterea mea? Îmi pune întrebarea încă zâmbind.

- Da. Ieși cu mine în oraș la o cafea.
E surprinsă. Șocată. Apoi începe să râdă atât de frumos, cristalin.

- La ora asta, cafea David? Acum că o aud din gura ei, îmi dau seama că am zis o mare prostie. Îmi încrețesc nasul așteptând să continue. Îmi e clar că îmi va refuza invitația.
- Cu o singură condiție! Doar dacă mă scoți la un pahar de lapte cald. Spune râzând în continuare. Nu pot să îmi abțin zâmbetul arogant.

- Chiar dacă ar trebui să caut, în tot orașul lapte cald, o voi face. Îi răspund râzând. Sunt conștient că nu voi găsi așa ceva nicăieri, mai ales la ora asta târzie dar atâta timp cât sunt cu ea, voi cauta toată noaptea.

- Bine, atunci merg să mă schimb apoi ne vedem la mașina ta.

- Ce faceți copii acolo?! Dați-vă jos! E periculos. Se aude o voce bărbătească și amândoi ne întoarcem. Tatăl ei se uită la noi.

Din cauza becului care e mai chior ca o bătrâna de nouăzeci de ani, nu îi pot vedea expresia feței, deși vocea ne arată că e puțin amuzat de situație.

Eu dintr-un salt, am coborât de pe garaj. De fapt am sărit dar nu mai contează. Mă uit la Dayane cum își întinde ușor piciorul de pe marginea garajului, pe creanga unui copac de alături apoi coborând cu grijă dar în același timp cu entuziasm.

- Bună seara! Îi spun politicos, ceea ce nu îmi stă în fire dar trebuie să încerc măcar.

- Bună David. Îmi raspunde repede. Îmi întinde mâna pentru a ne saluta iar eu rămân ca prostu. Mă surprinde tot azi.
Îi răspund la salut și mă trag un pas în spate pentru a le lăsa spațiu.

- Ce faci tată afară? Îi aud glasul Dayanei iar tatăl ei începe să râdă.

- Ști, de fapt asta,trebuia să te întreb eu. Deocamdată nu s-au schimbat rolurile. Dacă aș auzi asta din gura mamei mele, ar fi fost niște strigăte iar tatăl ei, o spune în glumă. Zâmbesc timid.

- Ceea ce fac în fiecare seară. Îi raspunde Dayane evaziv. Îmi întorc capul spre ea și o văd zâmbind. Am mai aflat ceva despre ea. Privirea stelelor e un hobby, transformat în obișnuință.

- În seara asta, nu ai mai fost singură, ca de obicei. Îi spune uitându-se la mine de data asta.

- Nu. De fapt vroiam să vin acum la tine, să îți zic că vreau să merg până in oraș. Nu stăm mult. Se justifică repede Dayane înainte să zic eu ceva.

Imi dreg vocea făcându-i pe amândoi atenți la mine.

- De fapt, poate vom întârzia. Nu pot garanta că nu vom sta mult. Dar pot garanta că am grijă de ea. Își ridică o sprânceană privindu-mă confuz.

- Vrea să ieșim la un pahar de lapte cald. Îmi completează fraza Dayane.

Tatăl ei, începe să râdă, lăsându-și capul pe spate.

Aștept. Aștept să se oprească din râs.

- Doar ca să ști și tu, are lapte în frigider, îl puteți încălzi. Zic asta pentru că mă îndoiesc că a fost ideea ta cu laptele. Îmi spune încă râzând, bătându-mă ușor pe umăr.
- Iar tu domnișoară... Se întoarce spre ea, lăsând propoziția în aer. Se uită cu admirație la ea, zâmbind ușor.
-... semeni atât de bine cu mama ta.

- O seară plăcută copii! Iar tu nu uita ce mi-ai garantat! Se întoarce înainte de a vedea aprobarea mea.

- Mă întorc imediat! Spune Dayane alergând spre ușa de la intrare. Mă pufnește râsul.

Mă îndrept încet cu pași mărunți pentru a mai trage de timp, spre mașina mea.

Cred că au trecut mai puțin de cinci minute și Dayane vine. Cred că mie îmi poate lua mai mult să mă pregătesc dar ea e divină, simplă și naturală. Și eu care mă gândeam că am timp să fumez o țigară. Bine că nu am apucat.

- Mergem în peco? Mă întreabă imediat ce și-a tras centura de siguranță. Mă întorc spre ea și mă încrunt dintr-o dată. Doar nu are impresia că o să găsim lapte cald într-un peco.

- Pentru? Am motorină! Incerc să îmi găsesc o scuză pentru a nu merge chiar acolo.

- Păi tu îți poți lua o cafea, iar eu îmi pot lua un ceai. Doar nu ai crezut că într-adevăr vom cauta lapte. Îmi spune apoi începe să râdă.

- Sincer, chiar credeam că vom petrece toată noaptea căutând lapte. Îi răspund puțin supărat, nu pentru că nu vom căuta lapte ci pentru că nu vom petrece atâta timp cât aș vrea.
- De ce peco? Știu un restaurant bun, deschis la ora asta!

- Nu vreau restaurant. Vreau peco, apoi să bem băuturile în parcul central de lângă peco. Mă uit la ea și nu îmi vine să cred. Fata asta e din ce în ce mai surprinzătoare.

- Am înțeles șefa. Am pus vârful degetelor la tâmplă iar ea a izbucnit în râs.

- David, îmi poți răspunde la o întrebare sincer? Mă întorc brusc la ea, de fapt seriozitatea din vocea ei mă pune pe gânduri.

- S-a întâmplat ceva? O întreb aproape panicat.

- Nu. E doar o întrebare. Se uită în ochii mei, parcă puțin tensionată.
- Mai bine lasă. Uită.Îmi spune și își întoarce capul în partea opusă mie.

Își revine imediat, dând la radio mai tare, fredonând melodia și bătând din picior.
Nu am crezut niciodată în situația asta, dar o imit. Cânt cu ea, bătând cu palmele în volan, ca mai apoi, la finalul melodiei să râdem amândoi.

După ce am cumpărat băuturile și o bună rafală de contraziceri pentru a plăti ceaiul, am ajuns in parc.

Nu am apucat nici să mă așez pe bancă pentru că telefonul meu sună. Mă încrunt când văd apelantul apoi îmi vine să îmi dau cu ceva în cap.

Am uitat de Sophja.

- David, trebuie să ajung acasă. Unde ești? Mă întreabă repede

- E urgent? Întârzii.

- David! Te rog. Îi închid telefonul fără ai mai spune nimic.
Oftez adânc iar Dayane își dă seama. Mă aprobă zâmbind, arătându-mi că mă înțelege.

Cartea mea se apropie de sfârșit. Mai avem un capitol, apoi nu știu dacă voi face și volumul doi. Vom vedea. Abia aștept părerea voastră. Pupici tuturor și multumesc