Alaturi De Tine (Finalizată)

2. Un zâmbet adevărat

A trecut aproape 30 de minute din oră iar, eu nu fac altceva decât să desenez pe foaia scrisă de ea. Aiurea. Mă mai uit o dată spre banca ei și constat că a plecat; ce e mai interesant e că, eram atât de concentrat pe mâzgălitura mea încât nu am băgat de seamă când a plecat.

Mă ridic leneș din bancă și mă îndrept spre ieșire. Caut ceva. Dar ce?! Oare de ce mă tot uit după ea?! E doar o fată; o fată căreia nu îi place să fie în centrul atenției dar totuși doar o fată.

Îl văd pe Andrew îndreptându- se spre mine; unde a fost până acum!?

- Nu trebuia să fi și tu la detenție? Îl întreb serios și deja știu că acum caută o scuză banală.

- Nu am avut chef! Wow, asta a fost epic; nu a mai cautat scuze banale.

- Păi?! Ridic o sprânceană, asteptând un răspuns dar el nu face nimic altceva decât să mă mulțumească cu o ridicare din umeri.

- Am fost cu gemenele la o cafea! Ști, chiar sunt niște fetițe râzgâiate. Nu fac altceva decât să râdă și să fie obsedate de atenție! Mă încrunt la caracterizarea lor pentru că știu că împreună cu ele, este și sora mea. Oare așa e catalogată și ea? De fapt nici nu știu ce mă mir. Spune- mi cu cine umbli, să știu cine ești!

- Gemene? Nu sunt triplete? nici nu știu de ce am întrebat asta.

- Triplete... Dar a treia nu prea seamănă cu celelalte. Adică vezi și tu diferența. Tipa aia chiar e antisocială, nu are prieteni, tot timpu citește ceva și e mereu singură! Ok, până aici; deja simt cum îmi crește pulsul. Eu nu văd nimic rău în a sta singur la masă și a citi ceva, poate are prieteni dar nu la școala asta. Incerc să îi iau apărarea în mintea mea.

- Treaba ei ce face! Îi răspund serios dar si enervat de el.

- Ei bine, acum ce facem? Spune uitându-se cam chiorâș la mine.

- Nu știu ce vrei tu să faci dar eu,merg după Sophja la dans. I s-a stricat mașina și momentan sunt șoferul ei. Am plecat! nici nu știu de ce i-am dat atâtea explicații, de parcă l-ar interesa ce fac.

Nici nu știu cât timp a trecut dar deja îmi pierd răbdarea. Cineva ar trebui să o învețe pe sora mea ce înseamnă punctualitatea. Deja încep să citesc numele fiecărei uși de plictiseală.

Tresar, când observ că era să fiu lovit de o ușă care se deschide brusc, după ea ieșind o femeie; micuță de statură pe lângă mine, imi ajunge la piept. Trece val vârtej pe lângă mine, lăsând ușa deschisă în urma ei.

Ritmul inimii o ia razna și simt că nu am stare;simt un miros familiar de mango amestecat cu mentă, am zis familiar?! Da de unde?! Nu cred! Și totuși ce sunt cu reactiile mele?! Știu! Nu trebuie să mai beau cafea.

Apoi o văd. Sincer gândind dar fără să o spun cu voce tare,fata asta imi stârnește reacții adverse, ma bulversează, ma agită. Chiar nu e bine! Totuși îmi trece prin cap să îmi încerc norocul pentru a treia oară;

Stau și mă uit la ea ca bou la poartă nouă. Nu îndrăznesc să îi spun nimic, doar mă uit. Pot să îmi dau seama cu ușurință că e foarte bună la ceea ce face, piruete perfecte, salturi și aterizari perfecte; sora mea,pe lângă ea, e pistol cu apă.

- Hei! Acum chiar nu te confund! Îi spun repede până a apuca ea să mai spună ceva. O văd cum tresare și sincer senzația de mulțumire nu întârzie să apară. Acum chiar mă privește și e din nou simt că o iau razna. E chiar foarte frumoasă.

- Bună! Ești sigur că nu mă confunzi?! E de-a dreptul socată. Mă uit în ochii ei și mă simt ca pe plajă uitându-mă la mare. Imi aduc aminte de copilărie; devin prea nostalgic în preajma ei.

- Atunci hai să o luăm cu începutul! Sunt David, David Lawer! Spun uitându- mă în ochii ei. Astept, astept cu mâna întinsă ca un idiot. Simt că trece o veșnicie, iar ea doar stă; se uită surprinsă;

- Tu vorbești serios?! si sincer, în momentul de față chiar abia abțin să nu râd; dar trebuie să fiu serios altfel o să înțeleagă greșit tot. Dar totuși nu înteleg de ce e așa de mirată!?

- David, aici erai?! Te-am căutat! O aud pe sora mea și chiar îmi vine să o înjur, acum a trebuit să apară!

- Sophja, revin imediat! Dute la mașină! deja ma irită. Ma încrunt spre ea și o văd cum îi aluneca privirea spre fata din fața mea. Deja știu că intenționează să comenteze ceva și trebuie să fac ceva.

- Ce ai de discutat cu asta? Mă intreabă arțăgoasă. O Doamne! Trebuie să port o discuție foarte serioasă cu ea acasă. Deci clar a uitat că nu a fost populară tot timpul.

- Eu trebuie să plec! o aud spunând, m-am calmat imediat. Imi întorc privirea spre ea și o văd distantă din nou. Am înțeles! Nu îi place anturajul ăsta. O văd întorcându-se pe călcâie și îndreptându-se spre ieșire.

- Apropo, îți spun asta doar să nu mă mai confunzi;eu sunt Dayane! spune peste umăr. Dar de data asta pot să jur că a zâmbit, ceea ce îmi dă o oarecare satisfacție. Trebuie să fac ceva să îl văd cu adevărat, un zâmbet adevărat.