Alaturi De Tine (Finalizată)

9. Mincinos oribil

Conduc în tăcere, e o liniște așa stranie care îmi dă fiori. Aș vrea să vorbească cu mine, orice doar să vorbească. Știu că totuși, încă nu i-am spus de ce m-am comportat ca un laș; și la urma urmei ce aș putea să îi zic, mi-e teamă că mă voi îndrăgosti?! Nu, categoric nu aș putea să îi zic. Probabil la primul semafor pe care îl prind de culoare roșu, va coborî din mașină iar eu ca un laș, nu voi face nimic. Dau frenetic din cap, trebuie să îmi alung gândurile astea nebunești.

Simt nevoia să îmi aprind o țigară. Aerul dintre noi e prea tensionat. Dar mai bine o las baltă. Pot rezista până mai târziu.

- Ești supărată pe mine? O întreb cu privirea ațintită asupra drumului așteptând un răspuns care întârzie să apară. Așteptarea mă face să mă întorc spre ea și ea doar stă spre mine cu o sprânceană ridicată. Probabil nu știe despre ce vorbesc.
- În legătură cu sora mea... Las fraza neterminată; azi am zis o prostie mai mare decât capul meu. E normal să fie supărată, din cauza mașinii pe sora mea iar pe mine, pentru sâmbătă după amiază.

- Nu pot spune că sunt supărată. Doar dezamăgită. Adică doar nu ești un copil mic, ce trebuie să îl supravegheze. Aici are cea mai mare dreptate. Dar tot nu găsesc semnificația avertismentului ei. De ce să stea departe de mine. Atât de important trebuie să fie imaginea ei de fată populară, model și perfecțiune întruchipată încât să se înjosească atât de tare.

- Chiar nu o înțeleg... Mormăi mai mult pentru mine dar sunt sigur că am fost auzit și de către ea deoarece se întoarce brusc.

- Nu contează! Scuze că îți spun asta, nu o lua personal, dar e culmea! Adică ele cred că toată lumea se învârte în jurul lor. Banii și frumusețea fac totul; dacă nu le dau părinții lunar banii în cont fac crize de toată minunăția sculând toți vecinii, pe când unii oameni trăiesc plătind chirie, mâncare și utilitățile casei cu câți bani cheltuie ele într-o zi la mall. Sau nu ies din casă dacă nu au o rochie de cel puțin trei mii de dolari, pe când alți oameni și-ar dori să aibe o banală pereche de blugi la cincizeci de dolari.

O ascult atent. E nervoasă și totuși e frumoasă și când e nervoasă. Are dreptate sora mea e chiar culmea. Dar nu înțeleg exprimarea ei.

- Ele?

- Da! Sora ta,împreună cu surorile mele. Zici că sunt fetițele Power Puff. Auzind asta pufnesc involuntar în râs, acompaniat de ea. O analizez cât pot să fiu de discret și e exact opusul surorilor ei ceea ce înseamnă că e complet conștientă de ceea ce a zis.

- Voi reveni în trei ore, să mergem să îți luăm mașina. Se întoarce cu fața spre mine, zâmbind timid. Aprobă din cap și iese din mașină. Acum urgent trebuie să rezolv problema cu Sophja.

Mă gândesc la lup, iar lupu iese din casa ei. E împreună cu celelalte două surori și le văd vorbind cu privirea spre mine. Sora mea se uită urât la mine și nu imi trebuie școala vieții să îmi pot da seama că eu sunt subiectul lor de bârfă. Îmi întorc privirea încruntată spre ele, dau să ne deschid gura pentru a le zice câteva cuvinte nu tocmai ortodoxe dar, o închid înapoi brusc când îmi aud telefonul anunțând că am primit un mesaj. Mă poți lua în trei ore, de la bibliotecă? Dayane.  Zâmbesc instantaneu privind mesajul. Mă bucur că am numărul ei de acum. La schimbul de date de la service, ea a fost mai atentă ca mine.

Îmi întorc privirea spre sora mea, care se uită confuză la mine. Probabil nu știe ce caut aici. Își sucește palma din încheietură întrebându- mă ce caut aici.

Toată convorbirea noastră mută este întreruptă de un râs. E râsul Dayanei acompaniat de râsul tatălui ei. Nu știu de ce nu îmi este de mirare că, cele două surori nici nu îi bagă în seamă. Ci chiar se întorc cu spatele pentru a se preface că nu îi văd, ceea ce e chiar imposibil.

- Domnule Lawer, ce surpriză plăcută! Ai venit să o duci pe fetița mea la bibliotecă? Omul ăsta are un zâmbet molipsitor; se îndreaptă spre mine cu mâna întinsă. Îi răspund la salut și la zâmbet.

Dayane vrea să spună ceva, dar este întreruptă de tatăl ei, care își cere scuze dar trebuie să plece. O sărută pe frunte apoi îi șoptește ceva la ureche; ceva de bine, sau cel puțin așa cred pentru că ea roșește instantaneu.

- Mergem la bibliotecă?!  O întreb cu o sprânceană ridicată dar și amuzat de situația în care se află. Se simte stânjenită; e clar asta ca bună ziua. Aprobă din cap și urcă în drepta; își trage centura apoi se face mică în scaun, cred că dacă ar putea face o gaură în pământ să se poată ascunde, ar face-o cu siguranță.

- Știi că dăm apă la moară, nu?! Mă întreabă

- Arăt eu, a omul căruia să îi pese ce vorbește lumea? Îi răspund cu o altă întrebare ceea ce o face să îmi zâmbească larg.

- Probabil, aveai alte planuri; îmi pare rău că a trebuit să mă duci la bibliotecă. Îmi spune cu privirea ațintită afară, pe geam. Mai exact la doi tineri, îndrăgostiți. I se ridică un colț al buzelor în momentul in care băiatul o i-a în brațe pe fată, apoi o învârte.

- Mie nu! Îi răspund evaziv, uitându-mă la traficul din fața mea. E aglomerat; drumul ăsta o să dureze ceva. Nu că mi-ar părea rău, la urma urmei voi sta mai mult lângă ea. Îi simt privirea cum mă arde, sunt sigur că răspunsul meu nu e cel la care se aștepta; așa că mă văd nevoit să găsesc o scuză. Și încă una cât mai plauzibilă.
- Adică, nu făceam altceva decât să merg să îmi iau un pachet de țigări și să fumez. Pufnește dintr- o dată în râs, cu toate că la început vroia să se abțină.

- Ți-a zis cineva că ești un mincinos oribil?! Râdem amândoi haotic, iar eu mă rezum prin a ridica din umeri.
- Ai țigările în buzunar. Acum chiar mi-a dat replica finală și am picat foarte prost în fața ei. Caut în ochii ei răspunsuri la întrebările mele nerostite, găsesc amuzament. Perfect!

- Trebuie să mă las de meseria asta pentru că văd că nu mi se mai potrivește! Drumul ăsta devine din ce în ce mai plăcut. Cred că ar trebui să îl parcurg mai des.

- Hai să mai încercăm o dată! Cum ai reușit să îți bați joc de fața ta? Mă întreabă uitându-se la mine. Mai exact la buzele mele.

- Minciuna este că mă ocup cu lupte ilegale de stradă iar adevărul este că m-am bătut cu James, prietenul tău. Îi spus serios așteptând un răspuns care întârzie să apară.

Știu că ai trecut zece secunde dar totuși, îmi pare că au trecut ore. Analizează ceea ce am zis apoi cred că involuntar își duce mâna la gură. E speriată!

- Ai dreptate! Trebuie să te lași de meseria asta. Minciuna nu ți se potrivește. Adevărul pe care l-ai spus e imposibil. Mă uit la ea și îmi e greu să realizez ce vorbește, de fapt o aud dar nu înțeleg. La ce să renunț, să mint sau să renunț la minciuna care am zis-o; luptele sunt o parte din mine, partea care mă macină pe exterior și mă alimentează pe interior. Dar bag de seamă că îmi găsesc alt medicament pentru toate stările mele, ceea ce mă face să devin vulnerabil. Mai bine nu renunț la lupte.

Bună tuturor!!! Vă mulțumesc pentru vizualizări. Contează foarte mult pentru mine. As fi fericită daca a-ți trece pe la mine cu o părere. Vă multumesc