Interviuri!!

2.8K 128 22
                                    


Hei oameni buni! Interviurile sunt aici, dacă nu v-ați găsit unele întrebări prin cele prezentate mai jos să știți că este din cauza faptului că ori s-a mai pus această întrebare, ori nu era adresată cum trebuie, adică unor personaje. Să începem!!


1. Sofia, de ce nu-ți tratezi fetele la fel? Doar pentru că una este moștenitoarea Academiei și cealaltă nu?

SOFI: De când s-au născut gemenele am știut că va fi dificil și că măcar una dintre ele va fi mereu în pericol. Nu vreau să dau multe detalii dar.... tot ce am făcut a fost pentru a le proteja, nu pe una dintre ele, ci pe amândouă. Tot ce am făcut a fost pentru a-mi ține familia în siguranță și pentru a avea grijă ca această moștenire să nu reprezinte o amenințare sau vreo piedică pentru oricare dintre gemene.



2. Sofia, de ce ești așa de înapoiată cu tehnologia?

SOFI: În primul rând am vrut să păstrez tradiția pe care am găsit-o atunci când am ajuns aici, pentru că consider că această regulă face parte din acel farmec al Academiei. În al doilea rând nu am vrut ca elevii mei să fie distrași de aceste trucuri moderne de spălare a creierului. La Academie principala lor ocupație e să-și perfecționeze talentul, nu să-și pună selfie-uri pe Instagram.


3. Samantha, cum te-ai descurcat cu, Carolina când era mică? Era la fel de cuminte ca și acum?

SAMY: Drept să spun a fost fata lui tata și cea mai mare prostie pe care o putea face era să fure cheile de la mașină sau să intre din greșeală în sala armelor și să experimenteze lucruri noi pe agenții de pază.


4. Alex, ai venit în LA pentru că știai că nepoțica ta scumpă se afla  aici, sau pentru că pur și simplu ți s-a oferit un loc de muncă fix la Academia unde mergea ea?

ALEX: Adevărat e că nu am știut nici o clipă că mă voi întâlni la Universitate cu Kaily. Chiar a fost o surpriză plăcută să aflu că îmi va fi elevă. Îmi era tare dor de ea și sper ca lucrurile să se clarifice între ea și mama sa, dar nu am de gând să mă bag. Și Nat a fost foarte încântată de asta, de asemenea.


5. Alex, tu și Natasha nu aveți copii?

ALEX: Avem un fiu, care e pur și simplu bucățică ruptă din mama lui. El e cam de vârsta lui Kaily ș cine știe, poate că s-au împlinit deja, fiindcă eu nu am apucat să le fac cunoștință. Sunt foarte mândru de fiul meu, mai ales că a ales arhitectura și că este chiar elevul meu. Lucrurile vor fi atât de amuzante... pentru mine!


6. Alejandro, când ai văzut-o prima dată pe Samantha ce ai simțit?

ALEJANDRO: Asta e o întrebare grea, foarte grea. Nu știu exact ce am simțit, chiar nu îmi găsesc cuvintele. Pot să săpun că acel... ceva... a fost cu sigurață unic, fiindcă până atunci nu mai simțisem nimic asemănător. Mult mai târziu mi-am dat seama ce era cu adevărat acel ceva... dar cred că o să păstrez asta pentru mine.


7. Alrick, ia-i spus Sofie unde e fata ei?

ALRICK: Doamne ferește! Înțeleg chestia cu sinceritatea într-o căsnicie, dar... Dar! Dacă i-aș fi spus credeți că supraviețuiam să dau acest interviu?


8.Sofia, îți e dor de Kaily?

SOFI: Bineînțeles că îmi lipsește și fac tot ce pot ca să o aduc înapoi! Orice s-ar întâmpla ea va rămâne mereu fetița mea pe care o iubesc și pa care am iubito de când s-a născut. Doar gândul că ea e acolo singură, în pericol nu mă lasă să dorm noaptea.

Academia AliceUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum