CAPITOLUL 12: FANTOME ÎN NOAPTE

6.2K 483 21
                                    

-Chiar trebuie să fac asta? întreb total plictisită și obosită de-o potrivă.

-DA! îmi răspunde hotărâtă Issa.

Oftez și mă întind pe pat. După sesiunea de dezvăluiri din trecutul meu și încă o sesiune de plâns și una de escaladări pentru Alex, la care se adaugă morala pe care le-a făcut-o acesta fetelor ca nu cumva să spună cuiva despre defectul nostru, nimeni nu a mai deschis subiectul și eu m-am dus să-mi schimb bandajul. Asistenta a fost cam supărată că am întârziat atât, dar până la urmă s-a înmuiat. Ceea ce mă surprindea cel mai tare erau cei peste care treceam pe  hol. Mă așteptam să mă privească cu ură sau cu frică după tot spectacolul de la prânz. Toate așteptările mi-au fost întrerupte însă când am primit mai mult priviri vesele sau chiar admirative. Câțiva chiar m-au felicitat că am pus-o la punct pe Jesica și nu doar că i-am ținut piept ci i-am și închis și gura aia spurcată.

Mă simțeam bine. Deși nu vroiam atât atenție din partea școlii mă bucur că nu mă privesc ca pe-o ciudată. E mai bine fata rea decât criminala în serie! Alex mi-a spus că jumătate de școală crede că el a intervenit pentru a nu mă lăsa s-o bat mai rău și cealaltă jumătate crede că a vrut să demonstreze că doar el mă poate ține în frâu. Da, am devenit o bad girl peste noapte, sau să zic peste prânz și  toate astea doar într-o zi  de muncă a Sofiei Parker. Yey!

Încă nu am auzit de nici o pedeapsă sau de o sancționare. De asemenea nici de Jesica nu știu nimic. Ar fi bine ca târâtura aia să nu-și mai arate fața o vreme că altfel spăl podelele cu extensiile alea brunete! .....Aaa.....Uita-ți ce-am zis....Eu încă am nevoie de timp.....

Și după toate astea eu stau cu fetele în cameră și ne pregătim de ritual....pentru că  da! Ele au zis că trebuie să mă relaxez și că am dormit destul. Iar eu nu am putut să protestez când Issa s-a aliat cu Sam împotriva mea și-a lui May.

-Eu cred că Sof a avut o zi luunnngă și ar trebui să se odihnească! încearcă May să se scape.

-Iar eu sunt de acord cu ea, spun ridicându-mă în fund pe pat.

Era 11 și un sfert și ele s-au strecurat la mine în cameră imediat după stingere. Ne pusesem de acord, bine, mai mult Issa și Sam, că toată gașca trebuie să sară în apă. Prin urmare ne-am îmbrăcat lejer, fără lenjerie. eu mi-am luat niște pantaloni de trening lungi și un o bluză de trening peste pielea goală. Tot nu-mi plăcea ideea de baie la comun, dar încercați voi să le convingeți p-astea!

-Eu cred că ar trebui să vă relaxați, spune Sam. O să fie distractiv!

-Da, spune Issa. Relaxați-vă! Singurul lucru de care ar trebui să vă fie frică e să nu se facă apa roșie.

-De ar fi apa singura noastră problemă....,bombăne May.

Eu oftez și privesc pe geam. Ne-am învoit cu băieții să ne facă un semn cu lanterna când ies ei afară. Dap, lanterna! Într-un fel sau altul Chris a reușit să facă rost de una de la nu știu cine îi era dator cu un serviciu. Nimeni nu a comentat și am deci să plecăm înspre lac pe la și douăzeci.

Ne mai contrazicem cât ne contrazicem până când văd că pâlpâie ceva în întuneric.

-Asta e semnalul, spune Issa, să mergem!

O urmăm pe hol străduindu-ne să nu facem mult zgomot. Nimeni nu doarme la ora asta, dar dacă toată lumea ar face zgomot ar fi o adevărată hărmălaie și profii ar intra la bănuit. În plus cei de-a XII-a ne lasă în pace pentru că și ei au fost ca noi, iar cei de-a X-a își așteaptă cuminți rândul, dar nesiguranța e în rândul bobocilor neintrați încă în pâine, care ar face orice să intre în grațiile profesorilor.

Academia AliceUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum