Academia Alice

CAPITOLU 66: REÎNTÂLNIRE.

Sam P.O.V

Mai erau în jur de douăzeci de minute până la festivitatea de început de semestru. Chiar atunci când am intrat în clădirea principală Nat și-a amintit că trebuia să-mi spună că am fost chemată la director pentru niște chestii organizatorice. Grozav, de ce tocmai eu? Probabil pentru că o mai ajutam din când în pe Lilian cu treburile astea și mi-au găsit numele pe-acolo. Ah, Lilian o să-mi fie dor de ea. Mă întreb totuși dacă noile directoare știu de noi sau de Sof. Tot ce sper e ca lucrurile să nu se complice mai mult decât sunt deja. Înainte să ne despărțim i-am spus lui Alehandro să-mi păstreze un loc. Puțin îmi pasă de alfabet și reguli, eu vrea să stau lângă iubitul meu și dacă nu se face ca mine cineva sigur și-o ia.

Și iată-mă acum pe hal, mergând cu pași leneși spre biroul directoarelor. Aici, în interior totul pare la fel, nici o schimbare, nimic nou. Nu știu despre alții dar mie îmi place cum s-au aranjat lucrurile pe aici, parcă e mai multă ordine, mai mult spațiu, mă pot furișa mai ușor la Alehandro.... Lucruri de rutină.

Când ajung în fața ușii mă pregătesc să bat, doar trebuie să fac impresie bună. Dar înainte să fac vreo mișcare o voce familiară pe care nu am mai auzit-o de mult prea mult timp mă face să tresar. Mai ascult o dată, crezând că mi s-a părut, dar vocea aceea se aude din nou, de data asta mult mai clar. Nu poate fi... Fără a gândi de două ori dau buzna în încăpere și simt cum inima îmi sare o bătaie.

-Mamă? vocea mea nu a fost mai clară nici când, rostind cuvântul pe care parcă am și uitat să-l pronunț.

O stare de leșin îmi invadează întregul corp și de data asta cred că visez. Dar ea era acolo, în fața mea și mă privea cu niște ochi mari plini de uimire, ce apoi însă au căpătat o căldură maternă.

-Samy! vocea îi era neschimbată, chipul angelic cum mi-l aminteam schițând acum un zâmbet.

Am trecut prin atâtea încercări, atât de multe drame încât uneori râdeam că sunt prinsă într-o telenovelă proastă. Alteori mă țineam tare, încercând să fiu un sprijin pentru cei din jurul meu și alteori îmi venea să lovesc ceva doar că să-mi descarc nervii și frustrările. Dar acum... acum nimic. Pur și simplu m-am blocat, am rămas fără replică în fața femeii care mi-a dat viață.

Din doar câțiva pași e în fața mea și mâinile ei mă cuprind protectiv în brațe, strângându-mă puternic de parcă nu ar mai vrea să-mi dea drumul. Iar eu nu fac altceva decât să-i răspund îmbrățișării și să inspir parfumul ei specific de trandafiri. Cu greu se desprinde din îmbrățișare și îmi ia fața în palme. Ochii ei mă privesc și studiază intens, de parcă ar vrea să mă cunoască fără nici un cuvânt, doar din priviri.

-Ai crescut! spun și eu zâmbesc trist. Ultima dată te pierdeai în brațele mele, acum ești mai înaltă ca mine.

-Multe s-au schimbat de când nu ne-am mai văzut, spun eu.

-Mult prea multe....

-Dar acum ești aici, te-ai întors și putem recupera ce-am pierdut, corect? vocea mea e plină de speranță pe care nici eu nu o cred. Cu mult timp în urmă am învățat că mama e precum un fluture, nu rămâne mult într-un singur loc.

-Unele lucruri nu le voi putea recupera, dar altele... le vom crea împreună, spune ea și eu zâmbesc strângând-o din nou în brațe.

-Avem atâtea de vorbit! spun eu și râd fericită.

-Da, vreau să aflu cât mai multe despre aventurile fiicei mele! Fiecare amănunt contează, nu vrea să pierd cele mai bune părți, spune ea încântată.

-Cred că mai bine vă las singure, o altă voce se aude și tresar speriată.

Nici nu am remarcat că mai e o altă persoană în cameră. În spatele mamei e o femeie înaltă și slăbuță cu un păr negru ca noaptea. Avea părul prins într-un coc îngrijit, niște ochii albaștri șterși încadrați de niște gene negre, iar figura îi era serioasă, dar buzele palide schițau un mic zâmbet. Ochii aceea....

-Cred că noi două nu am făcut cunoștință oficial, spune femeia și eu mă încrunt, ceva la ea îmi stârnește o puternică senzație de deja vu. Eu sunt Melody, continue și mie îmi pică fisa.

-Waild? întreb promt și ea zâmbește.

-Te ocupi tu de toate festivitățile, întreabă mama, dar eu sunt în continuu mult prea șocată.

-Nu-ți face griji, voi aveți de povestit, spune Melody și iese pe ușă.

-Ia tocmi a fost....

-....chiar ea, spun mama în timp ce se așează pe canapeaua din dreapta mea.

Mă duc lângă ea, privind-o, femeia asta e aici de atât de puțin timp și tot continuă să ma uimească.

-Cred că s-a mai adăugat o întrebare la lista lungă pe care o ai și la care, desigur vrei să-ți răspund, spune ea, dar nici nu apuc să deschid gura că ea continuă. Dar....înainte de orice!

-Ce e? întreb curioasă.

-Așa ca între fete, dragă, spune și se apropie de mine. Fiecare detalie despre prima noapte cu viitorul meu ginere și să nu sari peste părțile fierbinți!

Am dat de naiba!

****

Am vorbit atât de mult încât mă doare limba, iar mama nu pare că vrea să se mai oprească.

-Și atunci când l-am văzut pe suedezul ală, am zis gata. Aduc preotul frumos și asta sunt! Mă gândeam deja la luna de miere, dar m-a înșelat nesimțitu.

-Cu cine?

-Cu soția lui! spune și eu izbucnesc în râs pentru a zecea oară în după-amiaza asta. Da, după-miază fiindcă au trecut ore de când tot vorbim.

Mi-a spus că a plecat fiindcă Melody avea nevoie de ea, nu fiindcă nu-l iubea pe tata. În sufletul ei știu că și acum îl iubește, dar e prea greu să recunoască acest lucru. Însă oricât de mult l-ar fi iubit nu a putut trăi cu faptul că a trădat-o, nu mi-a spus însă și în ce constă această așa zisă trădare. Mi-a povestit că de când a plecat tot a călătorit cu Melody prin lume, dintr-o țară în alta, uneori își schimbau și numele pentru a nu bate prea mult la ochi localnicilor. Mi-a spus că a chemat-o în toate felurile Ighimur, Emanuela și chiar și Yumiko. De asemenea s-au plimbat prin toată lumea și nu exagerez, nu au stat mai mult de o lună într-un oraș și în nici un caz mai mult de trei luni într-o țară. Și să nu credeți că se plimbau așa de ici colo. Nu! Într-un singur an ajungeau din Spania în Japonia și din Japonia în Antartica.

-Adică nu mă înțelege greșit! spun ea. O iubesc pe Mel, dar uneori poate fi așa de dificilă că mă apucă durerea de cap.

-Te înțeleg, așa sunt și eu cu Sofi. Să îți povestesc odată că...

Dar nu apuc să mai spun ceva că ușa se trântește de perete și pe ea intră Alehandro cu pistolul în mână.

-Samantha! spune confuz.

-Alehandro!spun ridicându-mă în picioare

-Rosa? spun el și mai încrucat.

-Viitorul meu ginere! spune mama total pe lângă subiect.