Draga Anonimule,
Imi ingrop si revars frustrarea, supararea pe alti oameni. Sunt cel mai rau tip de om. Ma urasc! In cap imi deruleaza necontenit fiecare ocazie in care m-am folosit cu nerusinare de altii, si, spre marea mea deznadejde, a inceput sa nu-mi mai pese.Pur si simplu mi-am dat delete la compasiune, am dat dracu' tot ce credeam inainte,, m-am tranformat intr-un monstru. Si ma satisface lucrul asta. Ma satisface sa am control deplin asupra altor fiinte precum ma satisface sa beu ceai in timp ce ma uit la seriale, infofolita, la doua dimineata.
Si asa am ajuns la cum ma mananca in fund grav sa fac tampenii si sa ma joc cu atractia omenilor fata de mine. Ajungem imediat la partea in care stau pe balcon, ascultand James Bay de pe laptop, voind sa il sun pe singurul care mi-e un mister, pe baiatul care imi face genunchii moi si inima sa-mi bata neregulat, dar fara impulsul necessar sa o fac. Vreau sa-l sun, dar mi-e frica. Ma ia cu greata si ametesc.
Imi abandonez constiinta, etica, ma abandonez pe mine cea veche, cea care statea in coltisorul ei, blanda si miloasa. Sunt un haos, un dezastru, o remodelare a tuturor pacatelor, si sunt atat de multe! Sunt orfana de corp, orfana de minte, de caracter, si goliciunea imi ofera prilejul sa ma dezlantui.
Poate ca scriu asta pentru ca am uitat sa-mi iau medicamentele si iar innebunesc, dar simt ca ma topesc si iau foc.
Simt ca si cum singura persoana, singurul suflet care mi-e predestinat, se duce la mama dracu' pentru ca toate cuvintele si gesturile cu atat de mult efect pe toti ceilalti nu functioneaza in cazul lui. El ma face din nou fata aia timida, ce gasea frumosul in tot ce o inconjura. As putea sa fiu la fel, dar e obositor, si ura ce salasluieste inauntru-mi e deja secatuitoare.
Sunt o supravietuitoare.
Cuvinte, cuvinte, cuvinte...
Luni neimpreuna, luni de chin, agonie.
Cuvinte.
"Pleaca!"
Abandon.
