Step Brothers

51. N-nu Pot Sa Merg..

Ajung în 10 minute și deja se intunecase afara. Ii vad pe toți cam la 500 de metri fața de clădire și încep sa cred ca m-au anunțat pe mine ultimul intenționat.

Jungkook: V-ați luat vestele și armele?

Aceștia aproba și Namjoon începe sa vorbească.

Namjoon: Jimin și Tae o iau prin spate, Hoseok și Yoongi pe acoperiș tu la subsol, iar eu întru prin fața.

Jungkook: Bun haideți.

Namjoon: Aveți grija. Am senzația ca nu suntem singuri aici..

Băieții o iau pe unde li s-a spus iar eu și Namjoon o luam prin fața. Când găsesc scările de la subsol încep sa le cobor cu grija pana aud o ușă inchizandu-se. Ma ascund repede după un perete ținând pistolul la îndemână. Defapt, dacă ma gândesc mai bine, poate o să-l si folosesc.

Aud sunete de pași și încerc să-mi păstrez calmul. Când e liniște de mai bine de cinci minute îmi scot capul de după perete și vad ca e liber. Continui sa merg în liniște pana ajung în fața unei uși. Apăs pe clanță și văzând ca e deschisa întru. Dau într-un hol cu o grămadă de uși și încep sa le iau pe toate la rand. Nimic.
Controlez tot subsolul dar nici urma de Sara.
Oftez dezamăgit și încep sa urc din nou scările. În capătul acestora ma întâlnesc cu Jimin și Tae.

Taehyung: Nimic?

Dau dezaprobator din cap oftând, iar aceasta fac același lucru.

Jimin: Nici în spate nu-i nimeni.

Îmi las privirea în pământ. Dacă n-o s-o mai vad niciodată?

Taehyung: Hai sa mergem afara. Poate găsesc ceilalți ceva.

Nu mai spun nimic, doar fac cum îmi spune.
Când suntem la aproximativ 100 de metri de clădire ne oprim din mers și ii așteptam pe ceilalti.

Apar în cam douăzeci de minute, la fel ca noi. Cu nimic.

Namjoon: Nu-i aici. Hai sa mergem. Poate găsim alta pista..ma încurajează el punându-si mana pe umărul meu.

Ne îndepărtăm de cladire însă un țipăt puternic mai face sa ma opresc.

Jungkook: E vocea Sarei.

Jimin: Ce?

Jungkook: A țipat, n-ați auzit?

Yoongi: Am crezut ca mi se pare.

Jungkook: E aici. Spun fiind în culmea fericirii ca am găsit-o.

Vreau s-o iau fuga spre clădire dar Hoseok ma oprește.

Hoseok: Dacă a țipat înseamnă că nu-i singura. Trebuie sa avem grija. O luam din nou pe unde am fost adineauri și cercetam cu atenție fiecare colțișor. Dacă e aici, atunci o s-o găsim. Ma asigura prietenul meu zâmbind încurajator.

Nu mai stau pe gânduri c-o iau la fuga spre întrare.
Văzând ca nu-i nimeni încep sa cobor scările grăbit înapoi spre subsol și iau din nou fiecare camera. Nimic. Aud din nou o ușă și ma ascund. Însă de data asta încerc să-mi dau seama de unde s-a auzit.
Când e din nou liniște încep s-o iau spre stânga pentru ca de acolo mi sa părut ca am auzit zgomot.
Dau de alta ușa, pe care nu cred ca am mai văzut-o pana acum.
Încerc s-o deschid dau e încuiată. Aici trebuie sa fie.
Nu-mi mai pasa ca ma poate auzi cineva, ca ma dau înapoi și dau cu piciorul în ușă, făcând-o sa se izbeasca de perete.
Rămân încremenit la imaginea din fața mea.
O silueta umana sta ghemuita pe o saltea murdara, fiind cu spatele mine.

Jungkook: Sara? Întreb nesigur.

Micuța făptură se întoarce spre mine speriata, însă când ma vede rămâne înmărmurită.
Alerg spre ea luând-o în brate și strângând-o la pieptul meu.

Jungkook: Nu pot sa cred ca te-am găsit.

Sara pov.

Jungkook: Nu pot sa cred ca te-am găsit.

Visez sau chiar e Jungkook? Da, el e. II recunosc parfumul. II răspund imediat la îmbrățișare, începând sa plâng.

Sara: C-chiar m-ai găsit. Spun printre suspine.

Jungkook: N-ai idee cât de dor mi-a fost de tine.

Sara: Și mie mi-a fost foarte dor de tine. Doamne cât ma bucur sa te vad.

Tata: Nu te bucura prea mult.

Ma desprind de Jungkook privind spre monstrul din pragul ușii care avea un pistol îndreptat spre noi.

Nu, nu se poate termina asa.

Jungkook: Tu ești jigodia care a adus-o aici și a rănit-o în halul asta? Zice printre dinți, semn ca e al naibii de furios.

Tata: In carne și oase. Ma bucur ca am onoarea sa ne cunoaștem în realitate. Tatăl ei, incantat. Spune zâmbind ca un psihopat.

Jungkook incremeneste când aude ce ii spune.

Jungkook: Tu te numești tata? Spune după ce își revine.

Tata: Meh.

Jungkook: Locul tău e în mormânt. Un tata nu i-ar face asta propriei sale fiice. Un tata adevărat ar proteja-o de tot ce-i rău pe lumea asta. Nu ar face ce ai făcut tu. Ești un nenorocit. Progeniturile ca tine ar trebui închise într-un spital de nebuni, și sa fie hrănite o data pe zi doar cu pâine și apa. Defapt nici atât n-ai merita. Scuipa Jungkook cuvintele.

Tata: Ai grija ce spui. Pana la urma tu ești ăla amenințat cu o arma.

Jungkook: Crezi ca mi-e frica de tine?

Tata: Ar trebui.

Jungkook: Pai sa știi ca nu îmi e.

Tata încarca pistolul iar eu simt ca rămân fără aer.
Aud dintr-o data un sunet puternic care ma face sa tresar, sa țip și să-mi închid ochii.

Nu am curajul sa-i deschid.

Aud un oftat apoi simt cum cineva ma îmbrățișează. Jungkook.
Îmi deschid ochii încet și îl vad pe Yoongi în pragul ușii.

Jungkook: E totul în regula acum. Ești în siguranta.

Yoongi: Ia-o pe Sara și plecat acasă. Ne ocupam noi de progenitura diavolului.

Jungkook aproba și se ridica. Așteaptă sa fac același lucru dar eu rămân acolo.

Jungkook: Ce e?

Sara: N-nu pot sa merg..

Jungkook: Ce ți-a făcut nenorocitul asta?

Îmi las doar privirea în pământ pentru ca îmi e prea rușine sa ii dau explicații acum. Acesta oftează și ma ia în brate stil mireasa.

Jungkook: Îl omor pe idiot. Ți-a dat măcar sa mănânci ceva?