- Măi măi. Nu te așteptai sa ma vezi, așa-i?
Am doua opțiuni: Tac din gura și rămân întreaga, sau ii răspund cum știu eu mai bine și mi-o iau.
- Sincer nu. Credeam ca te-au mâncat moliile deja. Spun nereușind sa tac din gura.
Vad cum se încrunta și...
Stau câteva secunde sprijinita de ușa și după merg la dulap de unde îmi iau niște haine și ma îmbrac.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
După ce m-am pieptănat am ieșit din camera și cobor scarile sa merg în bucătărie. Cum mama iadului am din nou norocul sa stau între cei doi? Îmi dau o palma mintal și ma înjur. Trebuia sa ma îmbrac mai repede, poate prindeam loc lângă mama. Oftez zgomotos și ma așez lângă cei doi.
Mama: Ești matinala azi.
Sara: Mda.
Mama: Ce-i cu tine?
Sara: Nimic. Ma doare capul.
Mama: Porbabil de la cum ai leșinat. După ce mănânci îți dau o pastila.
Dau ușor din cap in semn ca am înțeles și continui sa mananc.
Hyeon: Azi rămâneți singuri copii.
Taehyung: De ce?
Hyeon: Trebuie sa mergem la firma. Și nu știm când ajungem, avem foarte mult de lucru.
Sara: Dar e duminica.
Hyeon: Știu. Dar trebuie verificate niște dosare, stampilate, semnate etc. Nu o sa reușim sa le terminam mâine iar marți trebuie distribuite agenției de turism.
Super. Toată ziua rămân cu diavolii. Defapt nu. O sa ies și o sa vad ce mai e prin împrejurimi. Poate îmi fac prieteni. Cel puțin sper. Fiind prinsa în gândurile mele tresar când simt o mana pe coapsa mea. Ma uit la persoana care a făcut asta și dau de un Jungkook plictisit.
Fir-ai tu sa fii.
Încerc sa ii dau mana de pe piciorul meu dar începe sa ma strângă. Simt cum îmi dau lacrimile și îl implor din priviri sa ma lase. Zâmbește victorios când vede în ce stadiu sunt și îmi da drumul. Nu mai stau pe gânduri ca ma ridic brusc făcându-i pe toți sa se uite la mine.
Sara: C-cred că-mi suna telefonul.
Plec în camera mea închizând ușa și las un oftat să-mi părăsească buzele. Sunt aici doar de o zi dar deja m-am saturat. Ma așez la biroul începând sa desenez ceva. După 30 de minute aud un ciocănit în ușă.
Sara: Întra. Defapt stai, cine e?
Persoana de după ușa îmi ignora întrebarea și întra în camera. Era pregătită să dau cu ceva după ea dar vad ca e mama.
Mama: Eu sunt. Am venit să-ți spun ca plecam.
Sara: Oh, bine.
Mama: Încă ceva. Poți sa speli tu vasele? N-am mai avut timp.
Sara: Sigur. Nicio problema.
Mama: Mulțumesc scumpo. Și vezi ca ți-am lăsat o pastila pe masa. Pa!
Ii fac cu mana iar ea iese. Mai rămân 15 minute în camera terminându-mi desenul dar imi amintesc de vase. Le las toate pe birou cu gândul c-o sa le strâng după aceea, și cobor înapoi în bucătărie. După ce beau pastila lăsată de mama, strâng ce mai e pe acolo și ma apuc de spălat vasele. Îmi suflec mânecile și dau de frumoasele mele cicatrici. Defapt încă nu erau tocmai cicatrici. Erau niște linii urate și roșii. Le ignor și încep sa spăl vasele.
