Capitolul 16 Vol 2

Start from the beginning
                                    

          — Bine, bine. Cum spui tu, acum hai, dă-te jos și îmbracă-te!

  Îi răspund eu râzând, în timp ce o mișc ușor.

  Într-un final am reușit s-o conving să se de-a jos din pat, eu fiind îmbrăcat am stat și am așteptat-o pe pat.

  Într-o jumătate de oră aceasta a terminat, după am pornit la drum.

  Doar gândul că vom face aproape 3 ore jumătate până în Busan, mă omoară. Nu a putut și mama Evelinei să se mute în Seul...?

  Mama! Mi-am adus aminte că peste 4 zile este ziua mamei. Hmmm, ce ar fii să-i fac o surpriză?

          — Evelin?

          — Da?

          — Peste 4 zile e ziua mamei, ce zici să stăm și noi câteva zile în Busan?

  O întreb eu.

          — Suna bine, și așa ne-ar face bine și noua o mică vacanță să zic așa.

  Îmi răspunde Evelin râzând ușor.

          — Nu ți-e foame? Nu ai mâncat nimic de dimineață.

          — Mi-e un pic foame, dar nu-ți fă griji,știi că nu pot să mănânc dimineața că după mi se face rău.

          — Nici să nu te aud! E un

McDonald's prin apropiere, luăm ceva de acolo, iar dacă nu mănânci ne certăm rău de tot.

          — Haide Kookie, nu fi așa. Dacă nu pot să mananc, nu pot.

  Of Doamne, cum să-i fie foame, dar să nu poate să mănânce? E atât de ciudată uneori.

          — Ști că nu-ți vreu răul. Trebuie să mănânci, tu cu gura ta ai spus că ți-e foame. Ști și tu că în ultimele zile a început să te doară capul.

           — Bine, m-ai convins.

  Îmi răspunde ea, iar peste câteva minute am ajuns la McDonald's, ne-am luat mancare și am pornit din nou la drum.

[...]

AUTOARE POV

          — Doctore, ce are soția mea?

          — Trebuie să îi fac un control și vă v-oi spune.

  Ei bine poate vă întrebați ce se întâmplă. Haideți să vă povestesc.

  Acele patru zile au trebuit repede, mama lui Jungkook s-a bucurat enorm să-și vadă nepoți, fiul și pe Evelin.

  Aceștia după ce au plecat, au nimerit într-un trafic groaznic, așa că Jungkook s-a gândit să o i-a pe o scurtătură.

  Din păcate pentru Evelin, acea scurtătură avea prea multe curbe, asta făcând-o să-i fie rău și să amețească.

  Jungkook văzând asta a tras pe dreapta. Au ieșit cu toții din mașină pentru a lua o gură de aier, iar când Evelin a ieșit din mașină a leșinat, noroc că JK era lângă ea și a prins-o în brațe.

  Acesta speriat de starea soției sale, a dus-o imediat la cel mai apropriat spital.

  Copii s-au îngrijorat și ei pentru starea mamei lor, mai ales Jung-Su, acesta ține foarte mult la mama lui.

  Acum Jungkook aștepta agitat în sala de așteptare alături de copii.

  Acesta se gândea într-una la ce ar putea avea Evelin, se gândea că poate pățit ceva din cauza lui sau dacă are vreo boală care ar putea s-o omoare.

  În orice caz se gândea la orice numai la lucruri pozitive nu!

  Peste zece minute doctoru iese din camera fetei de spital și îl chiamă pe Jungkook la el.

          — Spune-ți-mi domnule doctor, s-a ceva? E ceva de rău?

  Întreabă Jungkook agitat, iar doctorul doar zâmbi.

  Jungkook văzându-l zâmbind a crezut că face mișto de el, el este foarte îngrijorat pentru soția sa iar doctorul face rușine de el? Asta se poate numii lipsă de respect.

          — De ce zâmbiți? Eu sunt disperata și speriat că poate soția mea a pățit ceva din cauza mea și tu râzi?

  Întreabă Jungkook răstit, iar doctorul doar dă din cap negativ.

          — Domnule Jeon, lăsați-mă să vă spun ce are soția dumneavoastră.

          — Bine, bine. Dar mai repede, sincer chiar nu mai am răbdare.

  Răspunde JK cu vocea disperată.

          — Soția dumneavoastră este însărcinată.

  Când Jungkook auzi ce a spus doctorul a făcut ochii cât cepele de uimire, nu se aștepta la așa ceva. Nu se aștepta la încă un copil, deșii era bucuros tot nu îi venea să creadă.

  Stă un pic să proceseze și își dă seama ce a făcut toată săptămâna când copii erau plecați, după ce se gândii strâmbă un pic din gură, își tine capul într-o parte după da afirmativ din cap.

          — S-a întâmplat ceva domnule.

          — Pot să intru la soția mea?

  Întreabă Jungkook, iar doctorul se uită suspicios la el, și după dă ușor din cap.

  Jungkook intra repede în salonul fetei, și o vede că stătea sprijinită de tabila patului gânditoare.

          — Eve, iubito? Cum ești?

  Întreabă Jungkook, iar Evelin s-a speriat de el neștiind că el era în salon.

          — Nu știu... Mă simt ciudat, dar într-un mod bun.

  Răspunde femeia și surâde ușor.

          — Ți-a spus doctorul veștile?

  Întrebă Jungkook.

          — Nu, m-a luat somnul imediat după ce mi-a făcut controlul , abea acum m-am trezit.

          — Am înțeles. Păi atunci ți le voi da eu...

  Spune bărbatul emoționat.

          — Iubito, noi vom devenii părinț pentru a cincia oară...

__________________________________
(scuzați eventualele greșeli gramaticale)
A dat domnul să postez, mai este un capitol sau două și se termină cartea😩
Sper că va plăcut:)


💜ANNEYONG💜

💜ANNEYONG💜

Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Al Meu Prof'|JJK|Where stories live. Discover now