Din perspectiva lui Sakura:
În dimineața asta m-am trezit cu o foarte bună dispoziție și puțin cam răcită.
Oh! Seara trecută! A fost atât de plină de peripeții și atât de romantică. Sasuke-kun. Nu știam și nu credeam ca ma iubește.Aseara ma sărutat! Și încă ce sărut dulce. Il ador, dar oare... Cum voi da ochii azi cu el la școală fără sa leșin. Mi-am făcut repede rutina de dimineață și am coborât jos ca sa il salut pe fratele meu căci de mâncat nu aveam de gând sa mananc. Eram prea euforică și fericită. Ah câte am sa îi povestesc lui Hinata și Ino!
Așadar plec de acasă cu gândul sa ajung cât mai repede la școală.
Ajunsă în curtea școlii ma intalnesc cu Naruto.
Naruto:Ohayo, Sakura-chan!
Eu:Ohayo, Naruto!
Naruto:Dar ce-i cu fericirea asta pe tine?
Eu:Pai... E pur și simplu.
Naruto:Hmmm... Ok.
Intram în școală,iar apoi în sala de curs, și spre marea mea bucurie Sasuke-kun era deja în clasă. Intram destul de sfioasa ochii mei fiind ațintiți spre el.
Naruto:Hei Sasuke.
Eu:Ohayo Sasuke-kun.
Însă degeaba ca Sasuke nu ne răspunse nici unuia și unde mai pui ca nici nu și-a ridicat măcar privirea ca să ne vadă. Ce-o fi cum omul asta.
Shikamaru:Nu il salutați. Ca asa să purtat de dimineață. Are ifose pe el.
Naruto:Nu are nimica! E supărat ca l-am enervat aseară puțin.
Eu:Dar nu avea chiar nimic aseară. Era totul ok.
Naruto încerca să vorbească cu el dar degeaba. Nu îi dădea nici o atenție însă îi aruncă o privire urâtă apoi își văzu mai departe cu ce era preocupat în telefon.
Ma gandeam ca poate o fi de la sarut... Cine stie....
Naruto:Ce are tâmpitul asta?
Însă răspunsul apăru imediat în clasa având ochelari, par roșcat și aliura de curvă. Era Karin. Se îndrepta cu pași de pisica spre banca lui Sasuke, se aseza si il saruta pe obraz. Si Sasuke i-a permis ... Cum?! Nici măcar nu o lăsa să îl atingă si acum...
Acum ea îi șoptea ceva la ureche iar în momentul următor se sărutară lacom.
Simțeam cu furia mea crește din ce în ce mai tare și acum vena mea din dreptul tâmplei începea să zvacneasca. Inima ma durea foarte tare și imi venea să plâng din cauza mâhnirii și a durerii pe care acest fapt mi-a cauzato. Fiind cu mâna pe marginea bancii lui Shikamaru, degetele mele au trecut ca prin paine prin banca lui, iar apoi am smuls bucata de banca mai apoi făcând-o fărâme.
Shikamaru:Hei! Mi-ai vandalizat banca!protesta acesta.
Eu:Gura!
Nu imi pasa.Tot ce puteam face în acel moment era să plâng.
În următorul moment imi luasem ghiozdanul și o zbughisem spre ieșirea din clasă.
Naruto:Sakura-chan! Îl aud pe Naruto strigând după mine dar totul era în zadar. Am plănuit ca în următoarele zile să nu mai fiu prezenta la școală. M-am saturat de tot. Pur și simplu ma sufoc de durere. Mi-a dat speranțe ca ma iubeste, ma sărutat, m-am apropiat atât de mult de el încât nu imi puteam imagina ce s-ar întâmpla dacă el n-ar mai fi. Ei bine... Acum trăiesc această experiență. Și mi-e rău! Mi-e foarte rău! Pur și simplu simt cum mi se fărâmă sufletul.
Ajunsese acasă. Fratele meu era acum la facultate. Ma dusesem glonț spre camera mea si ma trantisem în pat fără ca măcar să ma schimb.Ziua de astăzi avea să fie plină de lacrimi și supărare. Sasuke. De ce ai facut asta?
Din perspectiva lui Sasuke:
Un apel ma trezește dis de dimineață. Ah ce mai vrei Naruto? Dar nu era el... Era un număr necunoscut mie. Am decis să răspund.
Eu:Alo.
??? :Ce mai faci Sasuke-kun? Te-ai distrat aseară cu prietenii tăi? Ai dormit bine?
Oh! Nu! Era nemernica de Karin. Mai bine nu mai răspundeam.
Eu:Ce vrei?
Karin:Știi bine ce vreau Sasuke-kun. Astăzi vreau sa fii la școală înainte sa vin eu. Știi? Sa o surprindem puțin pe prietena ta care... Cum ziceai cum o cheamă? Ah, Sakura. Cred ca a fost dulce sărutul pe care i l-ai dat aseară pentru ca acesta este primul și ultimul sa știi.
De unde știe asta de sărut?
Eu:Tu ma urmărești?
Karin:Normal.Doar știi ca ma țin de promisiune.
Doamne ce excroacă.
Karin:Deci, lăsând excesele deoparte, am sa te rog încă odată sa fii înaintea mea la școală asta dacă vrei ca prietenii tai sa fie întregi și mai ales "Sakura-chan" pe care o iubești atât de mult.
Apoi imi închise în nas. Minunat! O altă zi plina de peripeții! MINUNAT!
Am dat cu pumnul în perete crapandul putin.
Gândul imi stătea la Sakura. Doar la Sakura. Sărutul de seara trecută fusese atât de dulce. Ah ce n-aș mai da sa îi sărut încă odată buzele, sa i le mușc! Dar ma tem de ziua de azi. O voi ruina. Sigur i-am dat speranțe ca o iubesc. Sigur ma iubea de mi-a raspuns la sărut. Acum dacă stau și ma gandesc logic chiar o iubesc. O iubesc foarte mult, dar... dar nu o s-o am. Nu o s-o am niciodată. O pot considera o iubire pierduta pentru totdeauna. Pentru că, chiar dacă voi scapă de Karin, ea nu ma va mai accepta niciodată.
Cu o foarte puțină tragere de inimă ma ridic din pat că sa imi fac rutina de dimineață. Itachi nu era acasa, era acum la firmă. Avea mult de lucru. Nici macar nu trecusem prin bucatarie. Nu aveam chef sa mananc nimic pentru că altfel simțeam că o sa vomit.Apoi ma urcam în mașină și am pornit spre școală. Am ajuns în mai puțin de 6 minute. Ma cobor din mașină și ma îndrept spre clasa mea așezându-ma frumos în bancă. Mai târziu după vreo 15 minute apare Shikamaru și ma salută dar nu îi răspund. Dat fiind faptul că eram și urmărit. Vai sa mor eu! Viața pe care o duc e mai rea decât în filmele alea de drama și acțiune. Acesta văzând că nu l-am salutat înapoi merse în continuare bombanind cuvinte de dezaprobare în barbă. După 5 minute au apărut și Naruto și Sakura. Amândoi au intrat în clasa cu o foarte bună dispoziție din ce am vazut cu coada ochiului. Sakura ma privea cu sfială, pătrunzător cu ochișorii ei ca de copil. Imi părea atât de rău că aveam sa îi sfărâm sufletul. Sakura mea. Ce n-aș da sa te am. Nici nu-ți trece prin minte. Și aceștia doi ma salutară dar nu le-am răspuns.
Shikamaru spunea ceva de genul că am ifose. Naruto a încercat să vorbească cu mine dar
i-am aruncat o privire urâtă în același timp rugându-l din priviri să ma lase în pace.
Apoi intra în clasă nemernica de Karin care când se așeza în bancă ma sărută pe obraz.
Karin:Ce mai faci Sasuke-kun.
Nu i-am răspuns nici ei. Imi venea să îi car pumni în cap.
Aceasta se apropie de urechea mea si imi sopti:
Karin:Dacă nu ma saruti chiar acum îl voi ruga pe tata să îi taie gâtul lui Sakura-chan a ta, sa știi.
Cu greu ma apropiat de ea si începusem sa o sărut. Buzele noastre se zdrobeau una de cealaltă. Ea ma sărută lacom intrând cu limba în lăcașul meu umed si luându-se la bătaie cu limba mea, a ei câștigând lupta.
Am auzit un sunet de lemn rupt. Întredeschis ochii si o văd pe Sakura cu un lemn în mâna pe care îl sfărâmă apoi. Câtă putere are fata asta?! Apoi îi văd lacrimile cum îi curg pe fața albă. Îsi i-a apoi ghiozdanul si se face dispărută din clasă. Naruto o striga dar fusese în zadar. Karin în sfârșit ma lăsă si se se despărțise de buzele mele.
Naruto veni spre bancă mea si spuse:
Naruto:O sa plătești pentru asta. Te-am avertizat si în trecut. O sa regreti că ai suparato. Si apoi se face si el dispărut.
Lui Karin îi apăru pe buze un zâmbet satisfăcut si plin de răutate. Apoi se uita la mine si imi spuse:
Karin:Vei rămâne cu mine. Nu pleci nicăieri dacă asta doresti.
Nu aveam nici o cale de scăpare. Ziua asta a avut un început oribil.
Din perspectiva lui Sakura:
A venit seara si încă eram în patul meu plângând. Eram înconjurată de întunericul din camera si cel din sufletul meu. Niciodată în viața mea nu mi-am dat seama cât de sensibilă sunt defapt. Un sărut. Doar un simplu sărut m-a adus în halul asta. Îl iubeam... Chiar îl iubeam. E atât de frumos. Avea un comportament atât de bun. Era atât de drăguț. Toate astea m-au făcut sa ma atașez de el. Simpla lui prezența ma făcut sa ma atașeze de el si sa îl indragesc. Eram...pur și simplu dărâmată de situație. Credeam ca ma iubește. Nici acum nu puteam uita gustul buzelor lui, mirosul lui, chipul lui.
Lacrimile imi curgeau siroaie pe obrajii livizi. Nu se mai opreau.
O bătaie ușoară în ușa camerei mele ma opri din gândire. Incercam sa imi revin puțin ca sa nu ma vadă fratele meu așa. Imi stersesem lacrimile si mi-am făcut vânt cu o carte de pe birou apoi m-am grăbit sa îi deschid ușa.
Renjiro:Ce mai faci surioara? Ma mir cum de esti atât de devreme acasă.
Eu:Nu am avut chef sa ies în oraș azi. Zic eu cu o voce tremurânda.
Renjiro:Ai plâns?
Eu:Nu.Spun eu pe o voce care nu convinge pe nimeni.
Renjiro:Știi ca nu ma poți minți, nu?
Imi puse o mâna după umeri si ma conduse în sufragerie. Apoi ma așeză pe canapea si ma intreaba:
Renjiro:Hai.Spunei fratiorului tău ce ai pățit de esti în halul ăsta. Știi ca nu pot sa suport ca te văd supărată. Esti surioara mea cea mai scumpă doar...
Eu:Dar nu am pățit nimic.
Renjiro:Ei haide! Zise acesta pe un ton jucăuș. Stiu ca esti supărăcită, nu ma păcălești. Zise acesta începând sa ma gâdile.
Eu: Termină! Spun nemaiputând sa ma opresc din râs.
Renjiro:Ba nu ma opresc până nu imi spui ce ai. Spune! Hai spune!
Eu:Bine, bine! Gata îți spun.
Renjiro:Pai hai. Spune. M-am oprit.
Cu greu îi povesteam toată situația care sa întâmplat ieri si azi si după cum m-am așteptat acesta se înfurie pe dată.
Renjiro:Ah sa vezi ce îi fac nenorocitului ăluia...
Eu:Nu! Te rog, lasă-l. E viața lui. Asta a ales el.
Renjiro:Si pe tine te-a amăgit cu un sărut si te-a lăsat sa suferi ducându-se la alta! Si încă la cine sa dus! Doamne! Îl strâng de gât!
Eu:Te rog! Renjiro! Fratioare. Lasă-l. Dacă ma iubesti te rog sa îl lasi așa cum e. Si sa nu îi spui lui Naruto. Crede-ma. Nu vreau sa distrug pe nimeni.
Cu greu am reusit sa îl calmez.Într-un final zise:
Renjiro:Are el noroc ca esti tu o ființă bună si ca te iubesc eu, plus ca Itachi e cel mai bun prieten al meu ca îi arătăm eu lui.
Eu:Ma bucur ca în sfârșit te-am convins.
Seara asta mi-o petrecusem alături de fratele meu adormind în brațele lui. Pur și simplu fusesem copleșită de oboseală din cauza zilei de azi.
