Ma ridic din pat cu gândul de a coborâ să văd dacă părinții mei au plecat dar când deschid usa dau cu ochii de mama care îmi aducea un teanc mare de rufe.
Mama:Buna dimineața scumpo.
Eu:Buna dimineața mamă. Asta este ultimul "buna dimineața" pe care mi-l dai cred.
(Spun eu cu tristețe în glas)
Mama:Nu e adevărat scumpa mea. Te voi suna în fiecare dimineața pe tine și pe Renjiro ca să vă spun buna dimineața. Mereu vom fi alături de voi chiar și de la distanță.
(Spune ea intrând în camera, așezându-se la marginea patului și punând tancul de rufe lângă ea) .
Eu:Promite- mi!
Mama:Iti promit scumpa mea. Hai vino si așează -te lângă mine.
Făcusem cum mi s-a spus și în următorul moment mama îmi lipi capul de pieptul ei și mă strânse cu putere în brațe.
Mama:Asta va fi ultima îmbrățișare până ne vom vedea. Să fiți puternici fata mea. Noi vom fi mereu alături de voi.
Eu:Te iubesc mamă.
Ne-am petrecut următoarele câteva ore împreună până ce părinții mei au plecat. I-am ajutat să încerce bagajele în portbagajul mașinii și apoi i-am condus până la aeroport.
După ce ne-am luat la revedere de la părinții noștri eu și Renjiro am plecat nu spre casă, ci ne-am plimbat toată ziua prin oras făcând tot felul de cumpărături și râzând cu el la glumele pe care le făcea. Chiar era necesar ca fratele meu să mă facă să zâmbesc căci mâine începe școala și simt ca voi avea mari dureri de cap...
A doua zi de dimineață alarma telefonului mă trezește din somnul meu dulce. Razele soarelui intrau cu brutalitate printre draperii încercând să mă trezească căci azi incepem școala. Vai de capul meu! Mă duc mai întâi să văd dacă Renjiro sa trezit căci stiu ca fratele meu este foarte neorganizat. Mă duc în camera lui și văd ca aceasta este goală. Cerule! Ăsta este un început bun pe ziua de azi. Mă duc înapoi în camera mea, imi dau pijamalele jos de pe mine și mă bag în duș. După un sfert de oră mă îmbrăcată și ies grăbită pe ușa camerei direcția mea fiind acum bucătăria. Îl gasesc pe Renjiro stând la masă cu o cana mare de cafea în mână.
Renjiro:Pe tine te asteptam.
Eu:Buna dimineata si tie. (Îi spun ironic)
Renjiro:Nu avem timp de glumițe, întârziem la școală.
Fiind prea obosită ca să ripostez prefer să tac și să îl urmez în mașină. În gând imi tot treceau tot felul de ganduri. Oare cum o să fie prima zi? Cum mă voi acomoda? Oare profesorii și colegii mei vor fi de treabă? Sper sa fiu în clasa cu Hinata și Naruto! Într-un final ajung și la școală. Imi iau la revedere de la fratele meu și pornesc cu pași mici spre clasă. Pe coridor multe priviri curioase sunt amintite spre mine, chestia asta facandu-ma sa mă simt incomod. Răsuflu ușurată când ajung în fața ușii și când dau sa apas clanta ușii o persoană își pune mâna peste a mea și apasă.
??? :Ce mai faci rozalio?
Mă întorc stupefiată la acea persoană și o privesc de parcă ar fi de pe alta planetă. Era Naruto.
Naruto:Mă bucur sa constat ca esti în aceeași clasă cu mine. (Spuse el zâmbind)
Eu:Aici înveți și tu?
Naruto:Da.
După ce terminam scurtă conversație intram în clasă. Acolo iarăși dau de priviri care erau atintite cu o oarecare curiozitate asupra mea. Însă cineva vine cu repeziciune spre mine și aproape ca mă da jos...
Ia ghiciti dragilor! Cine credeți că e acea persoană. Sper ca va plăcut acest capitol și restul care au fost postate aici. Astept sa va adunați cât mai mulți. În continuare chiar nu aveti ce pierde. O sa fie foarte interesant. Pupici și spor la citit! 🥰😘❤
