Kyan [FINALIZATĂ]

CAPITOLUL 34

       Si spunând toate astea, scoate din dulap camasa despre care mi-a vorbit cu câteva clipe în urma. Privind-o, îmi dau seama că îmi vine bine și ca s-ar putea să-mi scoată ochii în evidenta exact așa cum a spus și ea mai devreme. 

         — Imbrac-o și lasă primii doi nasturi descheiati. Vei arata extraordinar asa.

         — Ceva îmi spune ca ai gânduri necurate, zic luand-o peste picior.

         — Încetează! imi spune și pot sa vad imediat cum roseste toată. Și ai face bine sa te grăbești. Suntem puțin în întârziere.

           Doua minute mai târziu îmi aranjez deja gulerul cămășii, și nu pot sa nu-mi dau seama ca a avut dreptate. În timp ce mă aranjez în oglinda șifonierului, întra și ea în camera și nu pot sa nu exclam de uimire când o privesc. Arată uimitor îmbrăcată în rochia aceea alba cu model dantelat. Iar parul de culoarea focului ii cade pe umeri în bucle mari și frumoase.

           E superba! Asa cum a fost dintotdeauna.

            — Arăți uimitor, spun atunci când termin de aplicat parfumul.

            — Nici tu nu ești mai prejos! exclama ea privindu-ma din cap pana in picioare.

            Ne privim in tăcere câteva clipe, până când Ayla sparge tăcerea dinte noi:

            — Cred ca ar fi bine sa plecam, dacă vrem sa ajungem la timp.

            — Păi, presupun ca putem pleca, spun și mă mai privesc pentru încă o data în oglinda.

                  Când i-am scris prietenului meu ca vrem sa ne întâlnim cât mai repede, acesta n-a stat prea mult pe gânduri și a găsit un local destul de dragut în centrul orașului, unde a și făcut o rezervare.

                Am fost foarte bucuros să-i spun lui Damien ca în sfârșit am avut curajul sa o cer pe Ayla. Era singurul care a știut asta de la bun început. Și singurul care m-a încurajat sa o fac. Si ii sunt recunoscător pentru asta. Și pentru tot ce a făcut pentru mine in perioada cea mai grea din viața mea.

               În drum spre restaurant mă gândesc la cele sase luni în care nu am fost prezent în viața Aylei. Știu că a fost o greșeală din partea mea sa plec atunci. Dar poate dacă nu o făceam, azi n-am fi fost în punctul ăsta.

                 Poate că uneori trebuie sa facem anumite greșeli că sa putem învața din ele pe viitor.

                Poate că a trebuit sa suferim atunci, ca acum sa ne bucuram unul de altul în prezent și viitor.

                N-am știut ca făcusem o greșeală, până când nu m-am văzut departe de ea. Atunci mi-am dat seama cât de mult îmi lipsește și cata nevoie aveam de ea. Iar mai apoi, revazand-o mi-am dat seama că și ea avusese nevoie de mine. Și n-am fost alături de ea când ar fi trebuit.

                Dar acum, privind în spate la ceea ce a fost, îmi dau seama că amândoi a trebuit sa trăim asta, doar pentru a ne testa relația și tot ceea ce cladisem în tot acest timp.

               La scurta vreme, opresc mașina în dreptul restaurantului pe care mi l-a indicat Damien prin locație. Nu mai observasem restaurantul acesta pana acum, dar spre surprinderea noastă e un loc foarte primitor și stilat. Încă de cum pășim înăuntru suntem întâmpinați de o atmosfera primitoare și foarte plăcută, iar muzica ce se aude din surdina, completează perfect ambientul. Mesele sunt aranjate cu stil, decorate cu vaze cu trandafiri albi, iar vesela e de un porțelan fin, și de asemenea la fel de stilat.