Kyan [FINALIZATĂ]

CAPITOLUL 33

Îmi ridică capul spre el astfel încât să-l pot privi mai bine în ochi. Pe buze îi joacă un zâmbet firav, și mă bucur că în ciuda a toate reușește să zâmbească pentru mine și să mă facă să mă simt mai bine, chiar dacă încă sunt extrem de înspăimântată de ceea ce ne așteaptă în viitor.

Mă ridic pe vârfuri pentru a ajunge mai ușor la el, și-mi lipesc fruntea de a sa, moment în care simt cum tensiunea acumulată mai devreme începe să se risipească ușor-ușor.

— Pentru totdeauna? șoptesc abia auzit.

— Pentru totdeauna.

Îndrăznesc să zâmbesc cu toate că pe dinăuntru simt cum sufletul mi se rupe în mii de bucățele. Mi-aș dori să pot intra în clipa asta în sala de judecată și să le spun tuturor ce fel de om e James de fapt, și că locul său e în închisoare, nu în libertate. Mi-aș dori să se facă dreptate pentru Kyan și toți aceia care au avut de suferit din cauza lui James.

— Știi ce-mi spunea bunica când eram mic?

Nu răspund, și asta îl face să continue: că nu oamenii fac dreptate cu adevărat, ci Dumnezeu. Sunt de părere că a avut dreptate, și deși n-am vrut să recunosc asta mai devreme, cuvintele ei mi-au răsunat în minte pe tot parcursul procesului.

— Sigur e mândră de tine, Kyan.

— Mi-ar fi plăcut să o cunoști. Sunt sigură că ai fi iubit-o. Și ea te-ar fi iubit pe tine, exact așa cum a făcut cu mine în zilele în care mă refugiam în casa ei. A fost ce alții n-ar fi putut să-mi fie vreodată. Mi-a fost și mama și tată, și cel mai bun prieten.

— Iar acum e îngerul tău păzitor. Și sunt convinsă că ar fi foarte mândră de tine dacă te-ar vedea acum.

— Trebuie să-ți spun ceva, Ayla. Dar promite-mi că nu vei fi supărată prea tare.

Încuviințez îghițind în sec. Mă tem că iar vom aduce în discuție boala lui, și cu toate că în ultimul timp am încercat să mă resemnez cu prezența ei în viețile noastre, tot mi-e greu să-mi imaginez viața fără Kyan. Oricât de ciudat ar suna asta acum, dar nu sunt pregătită să-l pierd și să trăiesc fără el. Pur și simplu nu mi se mai poate întâmpla asta.

— Mai ții minte când am fost la spital în acea seară și ne-am întâlnit pe holuri?

— Da, spun pe o voce atât de joasă încât nu sunt sigură că m-am auzit cum trebuie.

— Atunci veneam de la analize. În perioada aceea Maddison mă îndemna să merg la spital și să-mi urmez tratamentul. Dar nu mereu voiam să fac asta. La un moment dat mă gândeam să las baltă tot și toate și să mă pregătesc să mor.

Mi se strânge stomacul la auzul vorbelor lui Kyan, însă îmi găsesc puterea de a rămâne în picioare și a asculta totul pana la capăt.

— Tu. Tu, Ayla ai schimbat totul într-un mod în care nu m-aș fi așteptat. M-ai făcut să vreau să trăiesc și să-mi văd visurile devenind realitate. Mi-ai arătat că există viață chiar dacă boala e un inamic în calea fericirii. M-ai schimbat așa cum nimeni n-ar fi făcut-o. Ești aici, iar asta e tot ce contează pentru mine în aceste clipe.

Sunt aici, și n-am de gând să plec vreodată de lângă el. Pentru că iubindu-l pe Kyan, a fost, poate unul dintre cele mai puternice sentimente pe care le-am simțit vreodată. Alături de el mă simt fericită, mă simt eu însumi. Cu el sunt în sfârșit completă.

Cuvintele sale de mai devreme rămân o bună perioadă de timp suspendate în aer deasupra capetelor noastre. Niciunul dintre noi nu îndrăznește să mai spună ceva după toate astea. Deși ar fi multe de spus, alegem să ne cufundam în tăcere și să privim unul la altul, de parcă în privirile astea am putea găsi răspunsuri la întrebări nerostite.