Aripi însângerate

În pauză + Ascunzătoarea celor doi favoriţi ai lui Ashi

În pauză

Yuri se ridică din bancă îndreptându-se spre Ikusa fără prea mare tragere de inimă. Îi plăcea foarte mult cum arată la corp, era şi imposibil să nu îl găseşti frumos, dar caracterul lui până atunci, cel puţin, lăsa mult de dorit. Se întreba cu uimire ce o fi fost în capul ei când l-a considerat de treabă în noaptea când l-a cunoscut. Cu siguranţă nu era atentă la ceea ce îi ieşea pe gură în acea seară, altfel nu ar fi făcut pe ghidul pentru el şi pentru fratele lui.
- Ce norocoasă eşti! se auzi o voce din spatele ei, care îi aparţinea prietenei ei Steph ce îi zâmbea complice.
- Despre ce vorbeşti?
- Păi... poate îmi spui tu... Cine este băiatul acela super frumos? Din câte ştiam eu, tu nu ai prieten sau ai făcut lucruri de una singură în ultimul timp? Unde l-ai găsit? Cum l-ai întâlnit? Cum de te cunoaşte?
Yuri se înroşi şi o trase de braţ pe Steph lângă banca acesteia, ca să nu mai audă nimeni ce debita. Încerca să o facă să termine cu toate întrebările, dar văzând că nu putea, o lăsă să îşi epuizeze stocul de oxigen şi apoi să vorbească.
- Nu este prietenul meu... suntem doar amici... M-am întâlnit cu el din întâmplare acum câteva zile. Am intrat în el din greşeală, ştii cum sunt, nu mă uitam pe unde mergeam şi buf! Apoi, în următoarea clipă, mă trezesc că îi prezint oraşul. La ce te gândeşti şi tu... Numai telenovele ai în capul acela în ultimul timp...
- Păi atunci, dacă aşa stă treaba, nu îmi faci şi mie cunoştinţă cu el. Niciodată nu se ştie ce o să iasă. Dacă tu nu îl vrei, nu îl ţine doar pentru tine, nu este prea frumos din partea ta...
La auzul acelor cuvinte, Yuri se supără. Nu ştia de ce, dar simplul fapt că Steph îl voia pe Ikusa o deranja. Nu voia ca ea să îl acapareze pe Ikusa, mai ales că prietena ei când îşi punea ceva în minte, ducea acea idee până la capăt. Nu, nu putea să gândească aşa, ar fi fost foarte egoist din partea ei. Ikusa nu era al ei, nici nu îl cunoştea de mult timp şi nici nu îl plăcea măcar. Aşa că de ce ar fi interesat-o ce făcea el? Se uită la prietena ei, care aştepta cu nerăbdare un răspuns. Câteva secunde mai târziu, simţi o răsuflare caldă în ceafă. Se întoarse pentru a vedea faţa albă a lui Ikusa foarte aproape de faţa ei. Dacă s-ar fi aplecat încă puţin, aproape că i-ar fi atins buzele. Încă puţin dacă s-ar mai fi înclinat, ar fi putut să o sărute. Deja îl vedea cum se apleca spre ea pentru a o săruta şi îi punea mâna pe mijloc lipind corpul ei de corpul lui pentru a putea să o înnebunească. Nu, nu avea voie să se gândească la aşa ceva, se admonestă ea în gând. Apoi se trezi că el o apucă de mână şi o trase şoptindu-i misterios să meargă cu el, lăsând-o astfel în urmă pe Steph care rămase cu gura căscată la dispariţia colegei ei.
“Îl voi avea pe acest Ikusa fie că vrea el, fie că nu. Ştiu de ce au nevoie tipii ca el şi în mod sigur acel lucru nu este o tipă timidă ca Yuri. Este prea inocentă, prea copilă pentru el, plus nici măcar nu este la fel de frumoasă ca mine. Nu are nici o şansă în această luptă pentru inima lui Ikusa. O să fie o victorie extrem de uşor de obţinut.” Spunându-şi acestea, îi apăru în colţul gurii un zâmbet de satisfacţie. Nu ştia cât de mult se înşela în privinţa lui, dar avea să afle destul de curând.
Yuri se trezi ţinută de mână pentru a putea ţine pasul cu Ikusa care aproape că alerga pe holurile liceului.
Mâna lui era caldă, dar nu era doar atât. Mai simţea ceva. Nu putea să îşi dea seama ce era, dar îi plăcea foarte mult şi atunci îi pică fisa. Era siguranţa. Siguranţa oferită de căldura degetelor puternice ale persoanei din faţa ei. Era la câţiva paşi în spatele lui şi rămase uimită de spatele lui lat, puternic. Cămaşa lui neagră ascundea muşchii dezvoltaţi ce se jucau pe sub materialul fin. Aceeaşi cămaşă flutura pe lângă ea, lăsând un miros plăcut de parfum bărbătesc în urma lui. Părul lui lung, de un negru incredibil de închis ce în prezenţa razelor de soare părea a avea reflexii roşiatice, îl făcea diferit de restul persoanelor pe care le cunoştea. Nu putea să creadă că nu văzuse toate aceste lucruri şi înainte.
Tocmai când voia să pună mâna pe o şuviţă de-a lui de păr, răzleaţă, el se întoarse şi îi zâmbi. Simţea cum se topea. Acel zâmbet al lui, orice ar fi exprimat: intenţii rele, bucurie, tristeţe, fericire, părea a fi întotdeauna de o senzualitate debordantă. Era foarte greu pentru cineva, oricine ar fi fost acel cineva, să îi reziste. De altfel, mai era ceva în legătură cu el. Îi lăsa impresia că nu conta de cât timp îl cunoştea. Simţea că se cunoşteau de ani de zile, nu că s-ar fi întâlnit de două ori şi acelea din întâmplare. Era ceva ciudat în siguranţa pe care o dădeau cuvintele, faptele şi chiar şi prezenţa lui. Oferea prea multă siguranţă unei persoane necunoscute. Acea siguranţă o făcea pe ea să i se încredinţeze cu totul, să se lase pe mâinile lui fiind sigură că absolut totul avea să fie bine.
Apoi, deodată, se trezi din starea aceea de plutire, de vis şi se gândi:
“Nu. Nu. Nu. Nu este bine ceea ce fac. Nu trebuie să mă las purtată de siguranţa această falsă pe care o emană tot ce ţine de el. Nu trebuie să mă gândesc la el în felul acesta. Trebuie să mă gândesc la el ca la un prieten, amic.”
Din păcate, nimic nu o ajuta. Parcă totul voia ca ea să îl bage în seamă, să îl atingă, să se lase ţinută în braţele lui puternice. Dar nu trebuia să îi dea atenţie, să îl atingă. Nu îl plăcea şi punct. Încerca să ignore toate lucrurile ce o îndemnau să îl vadă ca pe un iubit. Trecea prin toate stările în timp ce era trasă prin holurile liceului.
După ce aproape că traversaseră jumătate din liceu, el încetini pasul şi şi-l potrivi după pasul ei, dar nu îi dădu drumul la mână. El încetini pentru a putea să vorbească cu ea.
- Scuză-mă că te-am luat aşa de repede, dar trebuia să mergem undeva. În caz că ai uitat, trebuie să ne întâlnim cu fratele meu.
- Nu-i nici o problemă, dar mai exact unde mergem?
- La vestiarul meu, să îi explic că mai există coincidenţe în lumea aceasta.
- Poftim? Coincidenţe?
- Da, o să înţelegi în curând.
- Dacă tu spui... Eu trebuie să te cred, nu?
- Normal. Ce motive ai avea să nu mă crezi?
- Ce motive aş avea să te cred?
- Nu ştiu. Ce motive ai să nu mă crezi?
- Momentan niciunul, dar aceasta nu implică să te cred.
- Bine, bine, crezi ce vrei, o să vezi că totul se va lămuri când ne vom întâlni cu mult iubitul meu frate.
Yuri nu înţelese despre ce vorbea sau unde mai exact voia să ajungă, dar îl văzu pe Hissori în faţa lor stând liniştit, rezemat de vestiar. Amândoi se apropiară de el. Ikusa vorbi primul.
- Uite pe cine am găsit eu!
Nu îi venea să creadă. Hissori se uită la Yuri, care îi zâmbea călduros.
“Ce coincidenţă. Se pare că lumea este plină de mister.” gândea el.
La rândul ei, Yuri se uită uimită când la Hissori, când la Ikusa. Amândoi erau extraordinar de frumoşi, parcă ar fi fost de pe altă planetă, dar erau total diferiţi. Părul argintiu şi scurt al lui Hissori avea strălucirea aurului în razele soarelui, parcă ar fi furat culoarea soarelui, iar îmbrăcămintea de un alb imaculat îl făcea un adevărat înger. Culoarea albă a cămăşii îi lumina ochii albaştri, un albastru luat din ocean, atât de intensă era culoarea, ce păreau şi mai misterioşi datorită bretonului în formă de triunghi ce îi acoperea fruntea şi puţin din ochiul drept. Erau foarte diferiţi de culoarea închisă a ochilor lui Ikusa. În timp ce ochii lui Hissori ofereau liniştea oceanului, ochii fratelui său promiteau aventuri şi întâmplări misterioase într-o noapte neagră fără lună. Îi venea greu să creadă că cei doi bărbaţi din faţa ei sunt fraţi. Dacă de Ikusa se forţa să nu se apropie din cauza alurii lui de baiat rău, atunci de Hissori, care era exact opusul lui, se putea apropia liniştită. El, spre deosebire de Ikusa, nu arăta ca cineva pus pe rele tot timpul. Era sigură că în prezenţa lui nu avea de ce să se teamă în privinţa inocenţei ei, pe când cu Ikusa povestea stătea cu totul altfel. Dacă ar fi rămas singură într-o cameră cu el, ar fi trebuit să se aştepte la absolut orice din partea frumosului Don Juan imprevizibil. Ikusa era mustangul nărăvaş de abia capturat din sălbăticie, întotdeauna fiind gata să îl arunce pe cel ce ar fi îndrăznit să îl călărească, iar dacă el era mustangul nărăvaş, Hissori era calul pur-sânge cu multe trofee câştigate la diferite concursuri. De un lucru putea să fie sigură şi acela era că oricât de frumoşi ar fi fost ei doi, oricât de atrăgători, nu putea să fie cu niciunul dintre ei doi, nu erau de teapa ei. Ei erau caii superbi în timp ce ea era pur şi simplu un cal de bătaie. Nu o deranja acest fapt, deoarece nu voia să îşi facă un iubit, voia doar să aibă câţiva prieteni care să o înţeleagă şi să îşi continue căutarea îngerilor ei mult iubiţi. Simţea că ei puteau să îi înţeleagă pasiunea pe care o avea.
- Se pare că există şi coincidenţe... Nu ştiam că înveţi în acest liceu... spuse Hissori.
Yuri voia să răspundă la acea afirmaţie, dar tocmai când deschise gura, o voce cunoscută se auzi din spate.
- Te-am căutat prin tot liceul, spuse Steph. Unde ai dispărut aşa în fugă? Oricum nu contează. Preşedintele clasei, Seya, a trimis după tine. Vrea să vorbească cu tine, dar văd că eşti ocupată... spunând aceasta, îi zâmbi complice. Nu îmi faci şi mie cunoştinţă cu cei doi noi prieteni ai tăi?
“Ce scorpie eşti câteodată! Vrei să te bagi în seamă aşa neinvitată. Oare ce vrei cu adevărat?” se întrebă curioasă Yuri în timp ce făcea prezentările.
Deşi Steph se prefăcea că era cea mai bună prietenă a lui Yuri, ea o invidia, de fapt, pe Yuri din cauza frumuseţii ei şi îşi pusese în gând să îi fure toţi băieţii care se arătau interesaţi de ea sau de care ea era interesată. Yuri ştia că Steph nu îi era prietenă cu adevărat, dar câteodată închidea ochii la ceea ce făcea ea şi nu spunea nimic.
- Sigur. Ikusa, Hissori, aceasta este Steph, colega mea şi una dintre prietenele mele.
Steph nu băga de seamă că Yuri o prezentă ca simplă prietenă, nu ca prietena cea mai bună, din cauză că era atentă la orice mişcare a celor doi fraţi.
- Încântat de cunoştinţă, răspunse Hissori politicos.
- Sal'tare, scumpete! spuse Ikusa făcându-i cu ochiul.
La acest salut Yuri mai că nu îl plesni pe Ikusa, iar cât despre prietena ei era invidioasă pe ea, pentru că era aşa de libertină. Oricum ei doi puteau să facă ce voiau ei din câte îi păsa ei, dar problema ei era că îi păsa, deşi nu voia să o arate şi nici să recunoască.
Clopoţelul anunţă terminarea pauzei. Fiecare se îndreaptă spre clasele lor, dar nu înainte ca Steph şi Ikusa să facă schimb de numere de telefon. Ceea ce o scoase pe Yuri din sărite, dar tăcea şi nu spunea nimic. Ikusa văzu cum Yuri trecea de la o stare la alta, dar nu îi dădu atenţie. Cu ea nu avea voie să se implice, pentru că el cu Hissori deduseră că ea avea un potenţial mare de a deveni înger, iar dacă cineva se amesteca în viaţa ei, nu putea să ştie ce efect ar putea avea aceasta pe viitor. Iar el unul chiar voia să îi dea şansa să devină înger. În afară de aceasta, dacă s-ar fi îndrăgostit de el, atunci urma să îi frângă inima când avea să plece înapoi în “America”.

Ascunzătoarea celor doi favoriţi ai lui Ashi

Uşa se deschise uşor, lăsând să intre puţină lumină în camera prost luminată. Înaintând în cameră, un miros puternic de loc putrezit o izbi, încerca să se uite cu atenţie pe unde păşea pentru a nu călca pe lucrurile de pe podea. Persoana înainta dezgustată până în faţa unei canapele, unde stăteau tolăniţi doi demoni, şi vorbi:
- Ce mizerie este aici, voi nu ştiţi să faceţi curăţenie? Şi un grajd este mai curat decât camera aceasta!
- Aaaa... domnişoara Akki, nu ştiam că o să veniţi pe aici, dacă ne anunţaţi mai devreme, atunci am fi făcut curăţenie, răspunse Thorpe ridicându-se de pe canapea.
Între timp, Jessabelle se gândea: “Ce o căuta şi scorpia aceasta pe aici? Oare a fost trimisă de Ashi drept căţeluşul lui de adunat informaţii sau a fost dată afară şi a venit să adune informaţii pentru o posibilă răzbunare? Nu contează, o să aflu destul de curând...”
- Aţi găsit ceva?
- Nu, răspunse de sus Jessabelle ştiind că oricum nu se putea atinge de ea, dar vrând să o enerveze puţin.
- Sunteţi nişte inutili. Am venit să vorbesc cu Uragiri. Aşa că fiţi nişte căţeluşi cuminţi şi stabiliţi-mi o întâlnire cu el. Urgent. Nu am timp de pierdut.
- Hm... şi când doriţi această întâlnire, mamaie?
Deodată, Jessabelle se trezi cu o palmă peste faţă ce îi întoarse capul. Simţi cum obrazul începu să se înroşească şi să o usture. Îşi duse mâna la obraz din reflex, încercând să îşi maseze locul.
- Ai grijă cum vorbeşti, nesimţito, şi mai ales cui îi vorbeşti aşa. Eu nu sunt una dintre tipele acelea de unică folosinţă ale lui Ashi. Ai înţeles? Cât despre întâlnire, cât mai repede cu putinţă, asta dacă sunteţi în stare de aşa ceva, răspunse Akki nervoasă.
- Am înţeles, domnişoară. Jessabelle spuse cuvântul “domnişoară” de parcă ar fi ars-o pe limbă încă din momentul în care l-a rostit.
Akki nu o mai luă în seamă şi plecă fără a mai arunca o singură privire în urmă.