Aripi însângerate

În ascunzătoarea celor doi demoni

În ascunzătoarea celor doi demoni

William stătea în faţa ei, privind-o. Era foarte frumoasă şi inocentă. Nu ştia ce simţea, nu ştia ce dorea cu adevărat. Vinovăţia îl prinsese şi îi rodea fărâma de inimă, care rămăsese printr-o minune intactă, punându-l între ciocan şi nicovală. În cazul de faţă, ciocanul era dorinţa lui de a o proteja şi de a nu duce la bun sfârşit ritualul şi nicovala reprezenta dorinţa lui de a o avea aproape de el, în Chaos, ca demon. Încerca să găsească răspunsul, drumul bun pe care să meargă, dar stând acolo în faţa ei, vedea cum frica de ameninţările liderului său se duceau pe apa sâmbetei.

Yuri deschise ochii şi primul lucru pe care îl văzu fu Will. S-a speriat încercând să se elibereze. Era confuză şi nu şi-a dat seama că eforturile ei erau inutile.

William se pierdu pentru un moment în ochii ei verzi, dar şi-a revenit la timp pentru a încerca să o calmeze.

- Nu, nu, nu. Stai liniştită. Nu îţi voi face nimic, îţi promit. Totul va fi bine, a spus el cu o voce ce încerca să fie liniştitoare şi caldă. Nu voia să o sperie aşa că a întins mâna şi a mângâiat-o uşor pe obraz, în speranţa că ea îi va înţelege mai bine intenţiile.

La început s-a ferit de mâna lui speriată, dar mai apoi, simţind căldura care o degaja, s-a lăsat atinsă. Avea nevoie de căldura aceea pentru a-şi recupera speranţa în bunătatea oamenilor. Se gândea că acea atingere caldă şi blândă nu putea să îi aparţină decât unui om la fel de bun.

- De... de... de când stau aici? a întrebat sfioasă.

- Hm... de vreo săptămână, dar nu vei sta aici mult. Astăzi trebuie să te pregătesc pentru un ritual. Te vei transforma în demon şi vei putea să vi cu noi în Chaos, oraşul demonilor.

- Nu vreau să te dezamăgesc, dar nu vreau.

Frica pusese stăpânire pe ea când îşi dădu seama că cel care stătea în faţa ei ori era demon, ori nebun, iar în oricare din aceste cazuri situaţia nu era una fericită pentru ea. Mâinile îi tremurau imperceptibil, iar vocea începuse să o lase. Se simţea vulnerabilă în faţa acelui bărbat şi ce era cel mai înfricoşător, era că el ştia acest lucru.

- Nu contează. Vei participa la ritual şi vei deveni demon.

- Te rog... nu vreau să devin demon... a spus Yuri cu ochii în lacrimi.

Nu mai ştia ce să facă, ce să spună, tot ce ştia era că în câteva minute avea să plece din lumea în care trăise. Nu mai avea putere nici măcar pentru a protesta, stătea în scaun plângând.

- Îţi promit, nimic rău nu ţi se va întâmpla.

O mică durere îi chinuia restul de inimă pe care o mai avea şi ştia care era motivul pentru care acea durere nu îi dădea pace.

- Will! a ţipat Dimitri. Pregăteşte-o pentru ceremonie, acum! A venit şi demonul nostru, ai înţeles?

- Da, am înţeles.

Mâhnit s-a dus sus şi a luat îmbrăcămintea cu care trebuia să o îmbrace pe Yuri pentru ceremonie. Când s-a întoars cu hainele, Yuri stătea resemnată şi cuminte cu ochii roşii, de plâns, în jos.

- Te voi ruga să te dezbraci de tot şi să îţi pui aceste lucruri pe tine. Îţi promit nu mă voi uita.

În timp ce i-a spus aceasta a şi dezlegat-o. Liberă, fiind, Yuri şi-a frecat încheieturile mâinilor şi picioarelor, care îi înţepeniseră de la atâta stat. A luat hainele şi s-a întoars cu spatele la gardianul ei, deşi se purtase cu ea foarte frumos, nu îl credea când i-a spus că pentru ea nu exista cale de scăpare. Cât timp el fusese plecat, ea a profitat şi s-a calmat reuşind să îşi recupereze o parte din dorinţa de a scăpa. Se gândise şi ajunsese la concluzia că stătuse cel puţin şapte zile acolo, şapte zile îngrozitoare în care a stat mai tot timpul legată de acel scaun, inconştientă. Îşi pierduse pentru moment dorinţa de luptă, dar reuşise să şi-o recapete, deoarece îşi adusese aminte că dincolo de acele ziduri ce o ţineau captivă, existau persoane care ţineau la ea şi care, mai mult ca sigur, în acea clipă o căutau disperaţi. Nu putea să renunţe ştiind că familia ei o căuta. Nu avea de gând să se dea bătută.