Aripi însângerate

Apartamentul celor doi îngeri + În camera de lucru a celor doi protejaţi

Apartamentul celor doi îngeri

În cealaltă parte, cei doi îngeri încercau să doarmă. Erau de câteva zile în Tokyo şi aveau o problemă destul de mare: nu reuşeau să se adapteze fusului orar al Pământului. Reuşiseră să îşi ascundă aripile permanent, dar cu fusul orar nu reuşeau. Aşa că amândoi s-au decis să îşi continue căutările.
- Hei, nici tu nu poţi dormi Hissori? întrebă Ikusa.
- Nu. Nu îmi cade bine orarul acesta. Tu?
- Nici mie. Am venit să mai caut câte ceva despre locaţia lui Ayame. Oraşul acesta este foarte mare, aşa că m-am gândit că este mai bine dacă aş mai reduce din suprafaţă.
- Mm... da. Acesta era şi gândul meu.
- Auzi, dar ce părere ai despre fata aceea peste care am dat în ziua în care am ajuns aici, cum o chema oare? A, da. Yuri.
- Ce părere să am? întrebă Hissori ridicând dintr-o sprânceană şi aşteptând explicaţii.
- Păi, ştii... totuşi seamănă aşa puţin cu Ayame... Adică ochii verzi, părul roşu, corpul frumos alcătuit. Nu există nici o asemănare între ele două...
- Acum că spui aceste lucruri... sunt de acord cu tine că există o asemănare, dar nu are nici o urmă de aură în jurul capului, acolo una cât de mică...
- Da, ştiu, dar dacă ea nu are aură?
- Nu. Asta nu se poate, oricine are o aură, ea o are foarte mică şi de aceea spun mulţi că nu are deloc.
- Dacă tu spui. Ne vom mai întâlni cu ea?
- Cu care ea?
- Cu Yuri. Auzi, dar tu ce ai? Unde îţi este capul? Pari distras, spuse Ikusa bănuitor.
- Nicăieri. Mă gândeam la fata aceea, Yuri. Avea multe cărţi cu ea, iar una, căreia am apucat să îi văd titlul, era plină cu tot felul de lucruri despre îngeri. Nu îmi pot aminti titlul, dar sunt sigur că acea carte era legată de îngeri. Este foarte ciudat, ea, fiind de origine japoneză, nu ar trebui să creadă în îngeri...
- Da, bine. Dar ce are aceasta de-a face cu Yuri fiind Ayame? întrebă el curios.
- Păi... mai nimic. Dar mi s-a părut ciudat felul în care s-a purtat. Ai văzut că la început îşi aduna cărţile de pe jos fără să zică nimic, ca mai apoi, când ne-a văzut, să devină deodată foarte prietenoasă. Ai observat?
- Cum să nu fie prietenoasă când vede două specimene aşa frumoase ca noi, Hissori? spuse râzând Ikusa.
- Da, ai dreptate. Pentru ea suntem din cale afară de frumoşi. Eh, câteodată cred că sunt prea suspicios, toată această muncă şi orarul de aici mi-a ajuns la cap. Devin paranoic.
- Păi, atunci hai la culcare! Mâine avem o zi plină în faţa noastră. Ne vom duce la liceu să ne depunem, cică, foaia matricolă, parcă aşa se numeşte. A... - îşi aduse aminte el ceva vital - dar noi nu avem nici măcar un număr ca să o sunăm pe Yuri să aflăm unde este liceul în care ea învăţa... Nu putem să apărem aşa pe nepusă masă la ea la uşă şi nici nu ştim unde este acea uşă.
- O să dăm noi de ea, stai fără grijă şi oricum o să aflăm noi unde învaţă.
- Hai să îi facem o vizită mâine, o căutăm şi apărem aşa din senin.
- Stai calm, frăţioare! Oricum este doar o muritoare. Ţine minte că singura relaţie pe care o vom avea cu ea este de prietenie şi nimic altceva. Ai înţeles? Aceasta este valabil pentru amândoi.
- Da, ştiu.
Iar în gândul lui: “Ce păcat că nu este înger, ar fi făcut un înger foarte frumos.”
- Hai, ar trebui să îţi urmăm sfatul şi la culcare cu noi. Noapte bună!
- Noapte bună, Hissori, deşi nu ştia cât de bună ar putea să fie acea noapte.

În camera de lucru a celor doi protejaţi

Era noapte în Eden, oraşul îngerilor, şi deşi era noapte şi era o oră foarte târzie, o cameră lăsa să iasă pe hol o lumină puternică de la lustră.
Aoshy şi Ranpu lucrau până târziu ca să mai afle un amănunt, un indiciu, ceva oricât de mic, nu conta atâta timp cât era ceva ce putea aduce la lumină toată această situaţie în care se aflau de ceva timp.
Din cauză că erau prea absorbiţi de munca lor, nu au auzit podeaua ce scârţâia sub picioarele unui necunoscut. Nu se vedea decât o umbră ce stătea cu urechea lipită de uşa camerei unde Ranpu şi Aoshy lucrau. Era de câteva ore pe acolo şi aştepta ca cei doi să cadă obosiţi cu capetele în cărţile pe care le citeau, numai că aceasta nu se mai întâmpla. Nu voia să folosească acel gaz pentru adormit, dar dacă situaţia aceasta avea să mai dureze mult timp, nu avea altă cale. Următoarea zi la prima oră trebuia să ducă scrisoarea cu orice informaţii ar fi găsit în locul stabilit data trecută când se întâlnise cu superiorul său. Dacă nu putea găsi ceva mai bun până atunci, era ca şi mort. Mai eşuase o dată atunci când marile consilii s-au întâlnit şi pentru că el a întârziat, nu s-a mai putut strecura înăuntru să asculte ce discutau. Fusese iertat pentru această scăpare, dar era sigur că dacă dădea greş a doua oară, era mort. Aşa cum era transpirat din cauza fricii, începu să şoptească o incantaţie şi aruncând o pană de-a lui în încăpere, aştepta ca aceasta să îşi facă efectul. Cei doi îngeri nici nu au ştiu ce i-a lovit, au adormit imediat ce pana se aşezase pe podea.
În zece minute luase informaţiile şi o luă la fugă printre holurile castelului până la camera în care stătea. Compuse scrisoarea în fugă. Când auzi orologiul cel vechi anunţând ora întâlnirii, tocmai terminase şi o luă din nou la fugă spre locul de întâlnire stabilit.
Cel căruia trebuia să îi dea scrisoarea era deja acolo aşteptându-l. Se vedea după felul cum se învârtea în cerc că era foarte nerăbdător.
- Sper că mi-ai adus ceva de data aceasta, Uragiri, altfel ai încurcat-o.
- Da, da. Sigur alteţă. V-am adus nişte informaţii destul de importante, se pare că cei doi tineri protejaţi ai lui Tetsujin şi Hageshi, pe numele lor Aoshy şi Ranpu, lucrează la o metodă de a deschide camera din prima domnie a conducătoarei.
- Cum adică, a o deschide? întrebă curioasă şi nedumerită umbra.
- Păi, domnia voastră nu are de unde să ştie, deoarece pe vremea aceea era de mult plecată, dar când au găsit-o pe conducătoarea lor omorâtă, au sigilat camera şi au distrus tot ce putea fi de vreun folos pentru a o deschide. Acum cei doi, Ranpu şi Aoshy, sunt convinşi că dacă reuşesc să pătrundă în acea cameră, vor putea afla ce s-a întâmplat, în acea vreme. Ei de fapt căuta informaţii despre cei doi Fallen Angel legendari.
- Cum?! Trebuie neapărat să îi opreşti! Nu trebuie să afle nimic despre cei doi Fallen Angel. Ai auzit? Nimic. Absolut nimic. Dacă află ceva despre ei, planul nostru se destramă, se duce pe apa sâmbetei. Pleacă mai repede! Ce mai pierzi timpul pe aici? Leneşule, pleacă am ordonat! ţipă umbră, riscând să se compromită. Şi să faci rost de ceea ce ei au vorbit la consiliu.
- Da, am înţeles, excelenţă. Acum am plecat excelenţă, spuse Uragiri făcând plecăciuni.
După ce Uragiri plecă, Ashi, el era demonul din umbră, părăsi locul întunecat spre a se întoarce înapoi în palatul său.
“Este o încurcătură dată naibii. Este bine totuşi că acea cameră a fost sigilată, iar modalitatea de a o deschide distrusă. Dacă reuşesc să intre în acea cameră, este foarte posibil ca tot ceea ce am plănuit eu să fie distrus, iar acest lucru nu se poate întâmpla! Nu voi lăsa să se întâmple. Cei doi Fallen Angel legendari vor sta legendari aşa cum ar trebui şi nu vor veni pe Pământ. Voi avea eu grijă de acest lucru.”