Aripi însângerate

În camera lui Yuri

În camera lui Yuri

Era în drum spre casă cu o colegă. Mergeau împreună pe acelaşi drum pe care îl parcurseseră de zeci de ori până în acea zi şi râdeau fericite la poveştile haioase pe care şi le spuneau. Nu aveau nici o grijă în lume şi în fond de ce ar fi avut? Erau doar nişte copile care se bucurau de viaţa încă frumoasă şi uşoară pe care o duceau. Ajunseră în faţa unei intersecţii, aceeaşi în faţa căreia au stat de atâtea ori în acel an, şi se opriseră fără a acorda vreo atenţie semaforului ce arăta roşu, deoarece ştiau deja ce culoare era, aşa că aşteptau bucuroase să se facă verde pentru a putea traversa. Câteva secunde au trecut şi aveau voie să treacă. Puteau trece fără probleme acum, calea părea liberă. Se aflau în mijlocul străzii când Yuri se uită fugar spre stânga ei văzând camionul ce apăru de nicăieri cu o viteză mult prea mare pentru o maşină atât de voluminoasă. Yuri îşi întoarse capul din nou spre acel camion şi când îşi ridică ochii de la roţile camionului să se uite la şofer, văzu ceva ce a împietrit-o acolo în mijlocul drumului: în locul şoferului era... era ceva ce avea ochii roşii, siniştri şi un zâmbet nebun pe faţă, iar ceea ce avea lipit de spatele scaunului era o pereche de aripi negre de liliac, din care ieşeau din loc în loc oase ascuţite. Nu îi venea să creadă, dar era adevărat, ceea ce vedea ea chiar era un demon. Nici nu a apucat bine să clipească sau să simtă frică, pentru că în momentul în care şi-a deschis ochii, s-a trezit pe asfalt, plină de zgârieturi şi vânătăi, cu ceva deasupra ei ce nu o lăsa să respire. Iniţial a crezut că era colega ei care a avut mai multă stăpânire de sine şi care a împins-o din faţa camionului, căzând peste ea. A văzut mai încolo că era vorba de un băiat, un băiat în jur de 17-18 ani care a salvat-o. Era îngrozită total, dar când privirile li s-au întâlnit, s-a liniştit şi s-a simţit în siguranţă cu el. S-a uitat direct în ochii lui albaştri simţindu-se atrasă de ei, chiar hipnotizată. Se simţea prin puterea ochilor lui cum acesta încearca să îi atragă atenţia către el, pentru a nu vedea ce se întâmplase cu colega ei. Dându-şi seama de acest lucru, ea îşi îndreptă privirea în spatele lui, încercând să vadă dincolo de spatele lui lat. Curiozitatea ei morbidă fu satisfăcută atunci când ridicându-se în şezut, reuşi să-şi vadă prietena dincolo de umerii tânărului, stând într-o poziţie anormală pe stradă, plină de sânge. Ea fusese călcată de camion, era îngrozitor. Corpul ei frumos altădată, fusese transformat când roţile camionului trecuseră peste ea. Era plină de praf, hainele îi erau rupte şi zdrenţuite, murdărite de sângele ce continua să inunde strada. Pe alocuri, dacă se chinuia puţin, putea să vadă cum carnea îi fusese smulsă de pe oase dezvăluind o privelişte macabră de articulaţii, grăsime şi muşchi. Nu putea să îşi dea seama cum s-a întâmplat aceasta. Cu ochii scăldaţi în lacrimi, ea îşi întoarse atenţia spre ochii albaştri ai băiatului, însă ei nu mai aveau aceeaşi atracţie ca la început. Ea încă avea în faţa ochilor imaginea prietenei ei în poziţia aceea neomenească. Nu dură mult până privirea începu să se înceţoşeze, iar cei din jur începură să se învârtă, ameţind-o. Încercă să îşi vină în simţiri, dar nu reuşi, aşa că se lăsă purtată de acele mâini care o trăgeau în jos, cât mai adânc în acel abis negru al subconştientului ei. Din fericire, băiatul încă mai era lângă ea, aşa că o prinsese înainte să cadă, ea nici nu îşi dăduse seama când se ridicase în picioare.

S-a trezit ţinându-l de mână pe tânărul erou în timp ce era pusă pe targă şi dusă în ambulanţă. De abia reuşea să distingă persoanele din jur şi nici cu auzul nu stătea prea bine, i se părea că toţi din jurul ei vorbeau atât de repede, încât tot ce putea ea să distingă era un mormăit enervant. Toate acele lucruri nu făceau decât să o irite şi mai mult şi să o împingă înapoi în starea de inconştienţă, departe de tot ce îi făcea rău. Paramedicii îi spuneau ceva băiatului, dar atunci nu înţelegea, mai târziu avea să-şi dea seama că paramedicii i-au spus că dacă nu este o cunoştinţă sau o rudă, nu poate veni. Ea nu văzu decât cum el se depărta, fără a-i mai oferi siguranţa pe care i-o dăduse până atunci şi, mai rău, fără a primi mulţumirile din partea ei. Smucindu-se şi împotrivindu-se mâinilor paramedicilor care încercau să o calmeze, neînţelegând ce se întâmplă, ea încerca să îl apuce de jacheta neagră, voind să îl oprească pentru a-i mulţumi măcar. Exact când mai avea puţin şi îl atingea, unul dintre paramedici, un bărbat mai masiv, îi puse mâna pe umăr şi o împinse cu brutalitate înapoi în targă. Nu a reuşit să îl atingă, în schimb a dat peste altceva. Altceva ce nu trebuia să fie acolo din moment ce era gol. N-a apucat să vadă ce era, din cauză că şi-a pierdut cunoştinţa.

A doua zi s-a trezit pe patul din spital ţinând strâns ceva în mână. Nu îşi amintea să fi avut ceva când o puseseră pe targă, tot ce ţinuse în mâini fusese scăpat atunci când acel băiat o salvase. Curioasă fiind, a deschis-o încet, precaută şi a văzut o pană albă. Speriată că ar putea fi nebună, a închis repede mâna, începând să îşi repete în gând că nu este nimic în mâna ei, că este doar mintea ei aflată în şoc care are halucinaţii. A mai deschis-o o dată, de data asta şi mai încet neluându-şi ochii o clipă de la pana care încă era acolo. Nu era o pană obişnuită, aşa că primul lucru pe care îl făcu când ajunse acasă fu să facă o comparaţie între ea şi alte mii de pene de la miile de specii de păsări din lume. Nu îi aparţinea niciuneia. Astfel a fost convinsă de existenţa îngerilor şi a demonilor printre oameni. Numai că împreună cu acea pana, au început să apară şi visele ciudate. Iniţial a crezut că erau simple vise, dar încetul cu încetul şi-a dat seama că de fapt erau nişte amintiri din trecut ale unei fete.

Yuri se hotărâse din acea zi că avea să afle adevărul, tot adevărul despre ei. Avea nevoie să ştie. Nu ştia de ce era atât de atrasă de ei sau de ce era ea cea care a fost salvată şi nu prietena ei. Deasemenea, voia să pună cap la cap visele ciudate ce le avea. Nu ştia de ce şi-a amintit acest lucru tocmai atunci, dar i-a fost de foarte mare folos. Unul dintre primele vise avea legătură cu ceea ce visase în ziua respectivă la ora de franceză. Le-a pus cap la cap şi a scris pe un bileţel "povestea" ca să n-o uite.

Se părea că fata era un înger şi fusese ucisă de un alt înger, numai că cel care o ucisese era ciudat. Avea ochii roşii, o pereche de ochi roşii care îi opreau inima în loc. Nu ştia unde avusese loc crima, dar era sigură că aceasta nu se întâmplase pe pământ. Cu aceste notiţe scrise, se apucă de citit cartea ce o avea în faţă.

Citind, scriind observaţii şi notiţe pe care avea să le treacă încă o dată în calcul, ea adormi pe la ora trei dimineaţa, cu capul pe "Îngerii şi existenţa lor printre oameni", scrisă de un autor necunoscut.