Aripi însângerate

Ne întoarcem în Eden

Ne întoarcem în Eden

În altă parte a lumii cineva tocmai se pregătea să-şi facă treaba. 

"Încă un an şi am terminat cu asta. Îmi plac copiii, dar aceştia sunt prea de tot. Sunt atât de gălăgioşi, încât de fiecare dată când ies, ies cu o durere de cap îngrozitoare. Oare ce a fost în mintea mea când am salvat-o pe acea fată? Nu-mi pare rău, da, ştiam că încalc regulile dacă o salvez şi totuşi am făcut-o. Mi s-a părut că seamănă cu cineva cunoscut... Dar nu-mi amintesc cine. Oricum merit asta, pentru că am fost pe pământ fără consimţământul consiliului, nu pentru că am salvat o fată. Încă un an... Doar unul." Aceste gânduri le avea un Arkangel înainte de a intra în clasa îngeraşilor noi sosiţi.

Nu era nimic deosebit la el, nu pentru un înger cel puţin. Avea părul scurt, de-o culoare neobişnuită până şi pentru un înger şi anume argintiu, numai că atunci când razele soarelui cădeau pe părul lui, aceasta devenea de un galben ce numai aurul îl avea. Avea faţa frumos conturată, cu o frunte puţin lată acoperită cu un breton în formă de triunghi. Ochii lui aveau culoarea unui lac adânc. Nasul îi era puţin acvilin, dar îi stătea bine, iar buzele cărnoase te făceau să-ţi doreşti a le săruta. Arăta ca îngerul pe care toţi oamenii ar fi vrut să-l vadă măcar o dată în viaţă. Ar fi putut să facă parte din Marele Consiliu Alb, dacă nu ar fi fost pasiunea lui ciudată de a urmări oamenii.

Cei ce făceau parte din Consiliu nu aveau timp pentru micile lor pasiuni, aşa că a refuzat onoarea. Era fascinat atât de personalitatea şi comportamentul lor, cât şi de tehnologia oamenilor. Ştia că odată cu păcatul celor doi, Adam şi Eva, oamenii au devenit nişte persoane ce caută în mod continuu calea spre perfecţiune. Dar până atunci nu găsise decât foarte puţine persoane ce erau demne de a fi numite perfecte, atât din punct de vedere al fizicului, cât şi din punct de vedere al psihicului.

Poate că din cauza acestei mici pasiuni a fost repartizat în echipa de cercetare a oamenilor ce au potenţial de a deveni îngeri, dar în acel moment era scutit de această sarcină. Cauza era încălcarea regulii de a nu pleca în lumea oamenilor.

Nici nu intrase bine în clasă, că un mesager îi aduse o scrisoare.

"URGENT!

Arkangelul, pe numele lui Hissori, este rugat să vină în sala de şedinţe a Marelui Consiliu Alb, ce se va întruni la ora 14:00.

NU ESTE ACCEPTAT NICI REFUZUL, NICI ÎNTÂRZIEREA.

Semnătura: Tetsujin,

Şef al Marelui Consiliu Alb"

"Ca de obicei, bătrânul Tetsujin încă se crede mare general. Putea măcar să spună pentru ce mă cheamă. Eh, oricum voi afla mai devreme sau mai târziu." se gândea Hissori. Deşi nu prea suporta când primea mesaje de la bătrânul Arkangel, atunci era foarte fericit că acesta îl scăpase de la nişte ore obositoare.

De data aceasta, în semn de recunoştinţă, se va arăta în faţa consiliului, deşi era foarte sigur că Marele Consiliu nu se aştepta să-l vadă.

Hissori avea obiceiul, mai ales atunci când primea scrisori urgenţe de la Tetsujin, să nu se arate niciodată. Odată chiar a fost târât până în faţa consiliului. Nimeni nu ştia de ce, dar numai atunci când Tetsujin îl chema, Hissori ori nu se prezenta, ori întârzia. Îi făcea mare plăcere să-l supere pe bătrânul înţelept.

În rest era foarte ascultător şi înţelegător. Dacă voiai un sfat, te duceai la Hissori. Era cel mai inteligent dintre tinerii de vârsta lui, dar şi cel mai distras dintre toţi.

Ajunsese pe holul ce ducea spre camera unde consiliul se întrunea de obicei. Toată lumea îl salută respectuos, mirându-se de prezenţa lui aici. Nimeni nu ştia de vreun anunţ care să-l cheme pe Hissori aici, deci însemna că a primit o scrisoare de la el. "Dar cum se face că este aici şi unde mai pui şi la timp!?" se gândeau îngerii. Această întrebare o citea el pe faţa tuturor celor care îl salutau.