Aripi însângerate

În dormitorul lui Yuri

În dormitorul lui Yuri

În timp ce cei doi "fraţi" se gândeau la cum să aibă grijă de Yuri, Yuri stătea întinsă pe patul din camera ei, uitându-se ori pe pereţi, ori la trandafirul ce încă mai avea petale de pe balconul ei.
Se gândea la Ikusa şi la sărutul lor din bibliotecă. O sărutase atât de pasional, încât îi cutremurase tot trupul, făcând-o să uite de tot ceea ce o înconjura. O dusese în al nouălea cer, într-un loc unde nu se aflau decât ei doi, ceea ce o speria, dar nu fusese nevoie decât de o privire în ochii lui mari ca să se liniştească şi să se lase pe mâinile lui fără pic de regret. Din păcate, nu putea să uite pentru totdeauna atitudinea lui îngrozitoare, aşa că atunci când sărutul se terminase, avusese intenţia să îl plesnească, însă nu găsise puterea necesară pentru a duce actul până la capăt. Chiar dacă nu l-a putut plesni, nu avea de gând să renunţe atât de uşor şi să îi cadă la picioare ca restul de fete din şcoală. Dacă voia să fie cu ea, trebuia să arate că o plăcea cu adevărat şi că nu era doar un alt nume pe lista lui deja plină de fete cucerite şi abandonate. Nu ştia cu siguranţă care erau intenţiile lui, dar ştia că ea nu avea să facă următorul pas. Avea să îl lase tot pe el să vină la ea, să afle care erau adevăratele lui intenţii, după care avea să se gândească la următorul pas, dar până atunci avea să aştepte, purtându-se cu el la fel ca şi înainte de sărut.
Yuri nu se stresa prea tare, se uita la trandafirul de pe balcon, gândindu-se la ceea ce se întâmplase, când deodată telefonul a început să sune făcând-o să sară speriată din pat. Nu ştia de ce s-a speriat, era doar ţârâitul telefonului, dar nu conta. Trebuia să răspundă la telefon înainte ca cel care suna să renunţe, văzând că nimeni nu răspundea.
- Alo? a auzit un glas cunoscut.
- Bună, a spus puțin nesigură de identitatea celei care sunase.
- Bună, surioară! Ce faci?
- Ran? Chiar tu eşti?
- Da, cine altcineva Yuri? Aşteptai să te sune vreun băiat? o auzi întrebând-o, deja putând să vadă acea sprânceană perfectă arcuindu-se într-o privire sceptică, puțin sarcastică.
- A, nu... Ştii că pe mine nu prea are cine să mă sune, mai ales băieţii... nu sunt atât de populară cum ai fost tu când ai fost în liceu.
- Eh, dacă te-ai îngriji şi tu puţin şi ai fi mai sociabilă, ai suci capete fără mari probleme, dar tu eşti tot timpul cu nasul în cărţi. Şoricel de bibliotecă. Distrează-te şi tu puţin, acum când eşti în floarea vârstei!
Yuri putea să audă dezamăgirea din glasul surori ei care nu era deloc de acord cu modul în care se purta ea.
- Dar mă distrez, serios! a spus Yuri cu jumătate de gură.
- Da, da, sigur, cum să nu. Am sunat ca să îţi spun că vin înainte cu două săptămâni ca vacanţa de vară să înceapă. Vin acasă Yuri şi am de gând să am grijă ca tu să guşti puţin din fructul interzis al distracţiei.
- Bine, bine. Vrei să te iau de la aeroport?
- Nu. Nu ştiu exact când vin, dar oricum ajung în Tokyo înainte să termini tu anul şcolar.
- Bine, Ran. Altceva?
- Altceva nimic interesant. Ce mai ştii de părinţi noştri?
- Sincer nu mai ştiu nimic de ei de câteva zile. Ştiu doar că sunt bine, sănătoşi.
- Aha, atunci te las să te duci la culcare. Nu uita, nu mai ai mult din viaţa ta liniştită şi comună şi vine bomba! spuse Ran râzând. Bucură-te cât mai poţi.
- Da, surioară. Şi eu de abia aştept să te văd.
- Pa!
- Pa! Ai grijă de tine.
- Şi tu, Yuri!
Yuri puse telefonul în furcă şi se băgă în pat. În câteva minute era în lumea viselor, zâmbind fericită la cel care îi invadase visul.