Un joc nou

7.6K 319 54
                                    

     Ma impingea incet si cu tandrete spre dormitor continuand sa ma sarute cu aceasi sete iesita de sub control, de parca incerca sa-mi ia tot aerul, sa ma absoarba in fiinta lui odata pentru totdeauna. Mainile lui se stransesera in jurul taliei mele, apoi au urcat pe umeri si in cele din urma mi-a indepartat rochia care pentru el era ultima granita de care trebuia sa treaca. Saruturile sale erau hipnotizante, aproape ca ma aruncau in delir, ceea ce ma enerva la culme pentru ca simteam ca sunt prinsa de un val care avea sa ma duca mult prea departe. S-a oprit pentru o secunda pentru a examina atingerea fina si delicata a mainilor sale pe pielea mea, iar atunci am observat cu uimire ca ajunsesem deja in dormitor. M-a intins pe pat, lasandu-ma sa-l urmaresc cum isi arunca hainele de pe el, in dorinta de a continua actul iar apoi s-a asezat peste mine, unindu-si buzele cu ale mele intr-un sarut lent, care de aceasta data mi-a explorat intreaga gura. In tot acest timp mainile sale au continuat sa-mi strabata fiecare centimetru al corpului, oprindu-se asupra sutienului pe care l-a indepartat aproape fara sa-mi dau seama.

     Atingerile lui erau bine definite, precise si cel mai infiorator lucru: ma tulburau intr-un mod placut.

     Mi-am dat capul pe spate, in timp cel el cobora incet pe suprafata gatului, inhaland parfumul meu si totodata gustandu-i gustul. Am strans asternutul in pumn, incerc sa alung orice impuls de a scoate vreun sunet, insa nu am putu sa-mi inabusi cateva oftaturi care erau muzica pentru urechile sale. Corpul meu devenise atat de supus in mainile sale inca decisesem sa ignor orice dorinta de a ma impotrivi. L-am lasat sa-si continue jocul, in timp ce ochi mei au facut un tur complet in camera de hotel, de parca incercau sa gaseasca realitatea mea.

     Si atunci, cu ultimele puteri si ceea ce mai ramasese din vointa mea, l-am impins incet, facandu-l sa se ridice si sa ma priveasca buimacit.

- Am gresit cu ceva? intreba nedumerit.

- Robert, nu putem continua, am soptit crezand ca nici nu ma auzise. Eu nu vreau sa-i fac una ca asta lui Dylan.

- Fi serioasa, Alexis, spuse repede mangaindu-mi obrazul, chiar crezi ca el nu face nimic in mometul asta? Sau crezi ca inainte de culcare se pune in pat si se gandeste la tine.

- Nu-mi pasa ce crezi tu. Dylan are toata increderea mea si n-am sa te las pe tine sa strici asta.

- Dar tu o ai pe a lui? Pentru ca in momentul acesta mi se pare ca esti exact ceea ce sustineai ca nu esti.

     M-am holbat la el si in clipa urmatoare camera a fost umpluta de un zgomot care pentru mine a parut mai asurzitor decat era de fapt. I-am dat o palma, simtind furnicaturi si o mica arsura. Eram furioasa si ma muscam de buza pentru a continua sa-mi pastrez calmul si cred ca isi daduse seama pentru ca privirea lui capatase ceva strain ce imi parea indescifrabil.

- Nu fa asta, Alexis, imi spuse cu un glas stins. Nu da inapoi pentru ca ai mustrari de constiinta.

- Ar fi mai bine sa pleci, i-am spus cat de calm am putut.

     I-am intors spatele. Nu voiam sa-l vad cum isi strage hainele pe jos incercand sa-mi transmita mesaje cu privirea, de teama sa nu ma razgandesc, caci fiecare sarut si fiecare atingere a lui era ceva nou, care ma facea sa incerc mai mult. Voiam sa raman singura, asa ca dupa ce am auzit usa inchizandu-se in urma sa, m-am indreptat spre masa de ceai, alunecand incet in ghenunchi. Ceea ce ma oprise inainte sa fac ceva ce cu siguranta as fi regretat mai tarziu statea in fata mea, intr-o vaza bleu frumos pastelata si transparenta. Buchetul ce se revarsa gratios, impanzind aerul din zona cu un parfum placut asortandu-se perfect cu modelul viul colorat, dar elegant al recipientului de sticla. Nu avea niciun bilet, insa stiam de la cine sunt.

     M-am ridicat simtindu-ma slabita si am facut un dus, incercand sa spal acel sentiment ce se strecurase in inima mea. Ma simteam murdara, iar lacrimile mele se impleteau cu apa fierbinte si se pierdeau in spuma gelului de dus. Cu ultimele puteri, m-am intins dupa telefon, apeland un numar, fara sa-mi mai pese de fusul orar.

Jocuri Murdare - Volumul IUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum