Jocuri Murdare - Volumul I

Revedere

     Oamenii nu apreciaza niciodata ceea ce au, decat atunci ca l-au pierdut, fiind mult prea tarziu. Am avut o viata fericita, fara sa ma lovesc de prea multe greutati si probleme, obtinand intodeauna ce imi dorisem sau pe cine imi dorisem. Imi statea in caracter sa fiu autoritara si zeflemitoare, avand o idee fixa cum ca oamenii ar trebui sa ma respecte si sa-mi ofere cat mai multe. Fiind singura la parinti, am fost destul de resfatata primind fiecare bucatica din atentia lor, nelipsandu-mi niciodata nimic. Nu am cunoscut adevarata valoarea a lucruriilor, pana in ziua de azi.

     Acum doua saptamani, Dylan Collins m-a parasait sau mai bine spus a plecat din apartamentul meu, lasandu-mi un ultim sarut dulce si nimic mai mult. Zilele au continuat sa se scurga fara sa primesc vreun semn de viata, iar vinovatia care ma coplesise ma impiedica sa-l sun. Nu am plans si nici nu am intrat in vreo depresie. Oricat de mult as fi incercat, nu puteam sa vars lacrimi amare si asta nu pentru ca imi era indiferent, ci pentru ca simteam ca nu mai are niciun rost. Avusese o relatie ciudata, in care alergam unul dupa celalalte, ca un fel de joc.

     Nici pana in ziua de azi nu am reusit sa deduc motivul certei noastre. S-a dovedit ca il dezamagisem sau cel putin asa credeam eu. In final ma asemanase cu toate celelalte femei pe care le avusese, iar acest lucru ma infuria cel mai mult. Nu am stiu niciodata sa-mi deosebesc sentimentele, fiind o furtuna emotiva, care se linistea si agita cand destinul sufla. Sentimentele mele pentru el erau neclare sau doar ascunse intr-un colt intunecat, astfel incat sa nu-mi dau seama. In toate aceste zile in care analizasem scena desparitii noastre din toate punctele de vedere, ma izolasem complet de lume, fiind mult mai concentrata pe munca mea. Datorita zbuciumului provocat de prezenta lui in viata mea, ramasesem in urma la servici, ajungand in atentia sefului. Renumele pe care mi-l creasem cu multa truda, se putea sparge la urmatoare abatere. In ochii lor, paream lipsita de profesionalism, iar cariera mea atarna de soarta urmatorului scenariu.

     Mintea mea fusese blocata timp de doua saptamani, ca si cum timpul se oprise si nimic nu se intamplase. In acest interval fusesem intr-o alergatura continua, firma-casa. Convorbirile telefonice cu Julia se imputinasera mai rau decat in perioada in care eu ma intalneam cu Dylan, atat din cauza muncii noastre, cat si a noului prieten pe care ea si-l facuse. Chiar daca ma simteam data la o parte si singura, nu puteam sa ma revolt, stiind ca procedasem la fel.

     Din nefericire, astazi terminam ultima parte a scenariului meu, avand o scurta perioada de pauza. Ar fi trebuit sa ma bucur ca obtinusem o mica vacanta, dupa ce muncisem pe branci pentru a ma ridica la nivelul asteptariilor, dar stiam ca acum, cand aveam timp liber, mintea mea putea sa hoinareasca inapoi in trecut, rascolind amintiri si imagini cu domnul Dylan Collins. Nu indrazneam sa cred ca s-ar putea intoarce la mine, considerand ca isi gasise deja pe altcineva. Nu aveam o parere proasta despre mine, dar decand il stiam, remarcasem carcaterul lui puternic, firea incapatanata si orgolioasa. Personalitatea mea nu era atat de diferita, deci probabil ca undeva pe aici, amandoi gresam. Diferenta dintre noi doi era ca el nu despica firul in patru, spre deosebire de mine, care ma framantasem si analizasem atat de mult aceasta situatie.

      Am privit pe fereastra. Era cald. In mai putin de o jumatate de ora, urma sa paresesc firma. Spre bucuria mea, aveam sa ma intalnesc cu Julia, care se indurase de mine si imi acordase cateva minute din timpul ei pretios.  Gandul ca aveam sa o revad pe prietena mea cea mai buna, imi provoca euforie si o stare de liniste sufleteasca. Aveam nevoie sa ma descarc si sa primesc sfaturile ei intelepte.

     Loveam cu degetul in masa, privind insistent usa. La scurt timp, aceasta se deschise si inauntu intra Rachel, secretara mea, tinand in mana un manuscris. Imi afisa un zambet stralucitor si incepu sa-mi vorbeasca fericita.

- Sefului ii place lucrarea ta. Vrea sa fie ecranizata cat mai curand.

- Chiar asa? am zis sarind de pe scaun.