Jocuri Murdare - Volumul I

Eveniment Neprevazut

     Soneria de la usa suna chiar in momentul cand eu m-am ridicat de la masa recunoscatoare, avand o senzatie de satietate.

     Si uite-l aici. Cum sta rezemat cu cotul de tocul usii, privindu-ma nonsalant. O imagine pe care in mod normal s-ar completa cu o tigare, par ciufulit, zambet seducator si o camasa sifonata. In schimb aspectul sau e impecabil, iar expresia chipului sau nu reflecta vreo emotie sau dorinta.

- Buna seara si tie domnisoara Harrison, sopti apecandu-se spre mine. Nu ma poftesti inauntru?

- Sunt multe locuri unde te-as pofti domnule Collins, am spus sperand ca remarcase tonul ironic si sadic.

  - Incerc sa nu ma gandesc la cateva optiuni, spuse prinzandu-ma de barbie, studiind conturul buzelor mele.

- Ce faci aici Dylan? am spus exasperata si plictisita. Iar ai venit sa-ti continui jocul?

- De ce mi se pare ca dai vina doar pe mine. Jocul nu poate fi jucat daca nu sunt cel putin doi jucatori, nu?

- In cazul tau mai multi.

     Ma privi dezaprobator, avand o urma de dezamagire in ochii sai caprui, pe care eu ii evitam de frica sa nu ma blochez in ei. I-am intors spatele, dandu-i ocazia sa intre. Puteam sa-i trantesc pur si simplu usa in nas, dar nu eram sigura ca asta imi doream si nu pentru ca m-ar fi impiedicat bunele maniere ci pentru ca voiam sa-l ascult, voiam sa-i cred minciunile dulci ce avea sa mi le spuna.

     Ne-am opri in bucatarie, unde el s-a asezat pe locul lui obisnuit, incepand sa-si fumeze tigariile parfumate, ce raspandeau un fum negricios intre noi doi. Nu am putu sa-i ofer decat scrumiera mea improvizata dintr-o farfurie pe care nu aveam s-o mai folosesc. Era prosibl ca niciodata sa nu ajung sa cumpar una.

     M-am asezat in fata lui, sprijinindu-mi fata in palme. Il priveam si ma hraneam cu imaginea pe care mi-o oferea, simtind brusc o sete pe care as fi putu-o potoli cu un sarut lung si pasional, incheiat cu o vizita in dormitor.

- Intalnirea cu familia mea nu a fost asa cum te asteptai, corect? ma intreba intorcandu-si privirea hipnotizanta spre mine.

- Stii bine ca nu e asa. Nu am nimic cu familia ta. Mama si sora ta par foarte dragute, iar cat despre domnul Collins, pe el il stiu destul de bine, n-as putea minti in privinta lui.

     Am vazut un zambet sters aparand in coltul buzelor sale.

- M-a cam pus pe ganduri ceea ce mi-a zis bunicul tau. Un lucru la care eu nu m-am gandit din nu stiu ce motive, desi asta a fost ceea ce m-a tinut la distanta de tine la inceput.

- Inteleg. Deci nu ai incredere in mine. E de inteles. Nu ti-am dat motiv sa crezi ca ai. Altceva?

     Altceva? Nu auzeam eu bine? Daca nu stiam eu cum sta treaba, aici nu trebuia sa fie partea in care el mi-ar fi dovedit ca pot avea incredere in el?

     Vazand ca nu spun nimic, continua avand un ton rece care imi injunghia inima. De ce imi simteam ochii arzand?

- Alexis, daca stau bine sa ma gandesc nu ti-am dat un motiv pentru care sa ai increde in mine, dar nici pentru care nu ar trebui. Probabil ca nu vei vrea sa crezi cand iti voi spune ce insemni tu pentru mine. Imaginatia voastra, a femeilor, e bogata. Speculatiile pe care le faceti va vin ca niste viziuni in cap, ajungand sa le credeti. Nu neg ca ceea ce a spus bunicul meu ar fi fost adevarata, dar a fost e cuvantul cheie, reprezentand trecutul.

     Stinse tigara, din care mai ramasese un sfert, privind in liniste ultimele fragmente de fum ce se mai ridicau tremurator in aer.

- Daca astepti declaratii si alte romante gaseste pe altcineva. Afla ca sunt un barbat nu un cocktail de emotii. Nu pot sa-ti zic cuvintele pe care tu le cauti la comanda, lasa-ma sa simt si sa te iubesc in felul meu. Decizia iti apartine.