Jocuri Murdare - Volumul I

Cina in doi la Savoy Grill

     De-a lungul carierei mele in aceasta industire, am invatat ca in garderoba fiecarei femei trebuie sa existe o aceea “little black dress”, care in prezent pentru mine reprezenta o piesa vestimentara aruncata in graba in dimineata de dinaintea zborului meu. Ma mandream cu o colectie impresionanta de rochii croite de uni dinte cei mai cunoscuti designeri, iar aceasta reprezenta una din favoritele mele.

     M-am imbracat cu grija, studindu-ma cu admiratie in oglinda dulapului din camera mea de hotel. Rochia neagra mi se mula perfect pe talia micuta, dezgolind un decoteu in forma de V destul de generos si totusi decent. Mi-am asortat vestimentatia cu o perechie de pantofi negri, luciosi, cu toc cui, iar dupa mai multe incercari esuate, mi-am prins parul castaniu intr-un coc care nu parea prea sofisticat, insa era suficient de elegant pentru o cina amicala.

     Nu puteam sa spun cu exactitate ceea ce simteam. Nu eram entuziasmata, nerabdatoare sau emotionata. Ma simteam ca si in oricare alta situatie cand ma pregateam pentru o cina sau intalnire care se lega stric de afaceri. In fond, ceea ce urma sa se intample era cam aceasi lucru. In timp ce Robert avea sa se bucure de compania cuiva, eu aveam sa extrag de la el informatiile de care aveam nevoie pentru a pune cap la cap trecutul misterios al celor doi. Speram ca tanarul meu prieten sa-mi usureze sarcina cu multe indici si sa nu se zgarceasca la detalii. In aceea seara imi permiteam sa ma rasfat cu un desert gustos.

     Robert imi batu la usa in jurul orei opt. I-am deschis incercand sa adopt o expresie neutra, insa cred ca planul aceasta a picat atunci cand i-am intalnit chipul ce radia de energie si entuziasm. Purta un costum negru si o camasa alba, lasand la vedere o mica portiune din pietul sau bronzat si bine lucrat.

- Arati spectaculos Alexis, spuse voios masurandu-ma din cap pana-n picioare.

- Multumesc, am spus incet nefiind sigura daca sa fiu flatata sau sa ridic defensiva.

     Am iesit din camera, inchizand usa in urma mea si aruncand cheile in micuta mea geanta plic.

- Mergem?

- Sigur, masina asteapta in fata hotelului.

- Masina? am repetat confuza. Credeam ca vom cina in restaurantul hotelului, am zis fara prea mult chef de a colinda orasul.

- Da, o idee destul de practica, dar plictisitoare, aduga aplecandu-si capul in directia mea.

- Sper ca nu insinuezi c-as fi plictisitoare, Robert Clark, i-am zis ofensata sperand ca remarca faptul ca ii folosisem intregul nume pentru a sublinia enervarea mea.

- Bineinteles ca nu, aduga zambind stralucitor, dar o excursie in Londra merita sarbatorita cu o cina grandioasa la The Savoy Grill.

- Ceremoniile pe covorul rosu sunt grandioase, am subliniat amuzanta, nu cinele luate in cele mai luxoase restaurante.

- Dylan nu te resfata prea des, nu e asa? intreba el, deschizandu-mi usa de la iesirea hotelului, iar eu nu stiam daca sa fiu ofensata sau nu.

- Cred ca ma resfata destul de bine, i-am zis facandu-i jucaus cu ochiul sperand ca va pricepe aluzia facuta.

      Pentru o secunda am crezut ca replica mea il reduse la tacere, dar apoi zambetul sau se lati si mai mult.

- Cred ca am petrecut suficient timp in compania lui Dylan ca sa am cate o idee de cat de creativ este.

     In fata hotelului ne astepta o masina neagra, ce imprasita in aerul umed si racoros al batranei Anglie, un fum inecacios si greu. Regretam aproape imediat ca nu imi luasem ceva cu mine, pentru ca deja simteam fiori reci strecurandu-se prin rochia mea. Probabil ca Robert observase acest lucru, asa ca isi puse mana in jurul umerilor mei, tragandu-ma langa el. Eram suficient de aproape cat sa-i simt parfumul care avea un efect la fel de hipnotizant ca si cel al lui Dylan. Era posibil sa foloseasca aceasi marca? Ironic. Am sarit intr-o parte, dornica sa alung acel sentiment de neliniste care ma cuprinsese. Ma privi nedumerit, confuz si puteam sa jur ca vad o urma de jignire ascunsa in nuanta ochilor sai verzi.